Q&A

Leapşa de la Dragoş. Iniţial am vrut să nu răspund, pe urmă m-am răzgândit.

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?

poate Fraţii Karamazov, Dostoievski

2. Ai făcut cadou cărţi?

da

3. Care este viitorul literaturii?

se descurcă ea într-un fel

4. În ce limbi ai citit cărţi?

română, engleză, franceză

5. Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut?

n-am terminat niciodată niciun roman al lui Marquez; nu ştiu dacă o să mai încerc [din diverse motive]

6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?

Franţa şi SUA [literatură= proză+poezie+teatru+altele; câţiva prozatori se găsesc prin mai multe locuri, dar de toate, pentru toţi - mai rar; şi bine zice capricornk13: pe Shakespeare nu l-a întrecut încă nimeni; şi eu m-am gândit la englezi, dar şi la literatura de limbă germană, dar asta nu-i o ţară, aşa că mi-a fost uşor s-o elimin; cu englezii a fost mai greu, dar tot am renunţat la ei]

7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?

nu [cititul e de plăcere, cele cu notiţe = bibliografie obligatorie sau mai ştiu eu ce]

8. Cam câte cărţi ai citit până acum?

multe

9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?

sunt insomniacă, nu adorm nici de frică; şi oricum, trebuie să închid cartea înainte de a mă duce la culcare, altfel nu mă duc

10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?

mult

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?

Vonnegut, un fel de 3x1, 3 romane, o ediţie în engleză

12. Care este cel mai tare final la o carte citită?

Cirip-Cip? [Vonnegut, Abatorul 5]

13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?

adică una care m-a influenţat pe mine sau [vorbă mare] lumea? în al doilea caz: Biblia; în primul: Abatorul 5, Vonnegut [pentru că aşa am descoperit eu literatura americană]

14 Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?

uneori aş zice Dostoievski, alteori Vonnegut, alteori Yourcenar, sau Cervantes, sau poeţii americani, sau Mariana Marin, sau Kafka, sau alţii, de exemplu Mircea Nedelciu, sau Ştefan Agopian

15. Cât de repede citeşti o carte?

citesc foarte încet

16. Poate literatura să schimbe lumea?
nu ăsta-i rolul ei; când vrea să schimbe lumea se numeşte propagandă şi e scrisă de jeguri; ce rezultă nu prea e literatură; să-i ierte dglr-ul, că eu nu am mărunt [şi zum zice tot cam aşa ceva]

Dacă cineva doreşte să preia leapşa asta, eu m-aş bucura. Poate DoDu? Data trecută s-a supărat pe mine că n-am zis, dar poate se supără şi acum.

Transsovietic

Marţi seară am văzut Transamerica şi mă gândeam că seamănă cumva cu cartea Oksanei Zabuşko. E tot un fel de căutare a propriei identităţi şi orice ai face parcă tot nu-i bine. Cartea e impecabil scrisă, tehnica e fără cusur. Mai că poţi s-o desfaci în bucăţele şi după aceea să o reasamblezi oricând. Dar asta nu-i o calitate, pentru că de fapt înseamnă că-i alcătuită după un şablon clar. E o autoficţiune, dar una simplă/simplistă [teoretic şi O stea îndepărtată a lui Bolaño are elemente de autoficţiune, dar nici măcar din greşeală nu m-am gândit să o numesc aşa, fiind ea mult prea specială].

Ce vreau să spun e de fapt şi mai simplu: totul e previzibil, nu există nici măcar o surpriză. Dacă pe acolo, pe la ei, există riscul ca oamenii aparent normali să devenă elemente interşanjabile ale maşinăriei americane, prin alte părţi se pare că nu rămâne decât alternativa de a deveni elemente interşanjabile ale maşinăriei postsovietice.

Titlul, Studii în teren despre sexul ucrainean, aproape n-are nicio legătură cu mai nimic, dar e unul care atrage atenţia şi sporeşte vânzările. Mai e ceva care iniţial m-a mirat: se spune că romanul a fost recunoscut drept cel mai important din ultimii 15 ani din Ucraina, dar pe urmă mi-am adus aminte că mulţi scriitori de acolo scriu în rusă, deci, mai mult ca sigur, nu au fost luaţi în discuţie.

Cartea nu e atât de slabă pe cât las eu să se vadă, mai curând m-a dezamăgit pe mine mult de tot. Aşa că voi încerca să schimb uşor tonul. Toată povestea e o confesiune, un fel de conferinţă a Oksanei, scriitoare nemulţumită de ce se întâmplă în Ucraina, dar şi în viaţa ei. Şi atunci ce face: dă uşor vina pe ruşi şi pe istorie, pleacă în America [primeşte o bursă], se mai duce şi pe la festivaluri de literatură, şi în paralel are o relaţie [ce idiot sună!] cu Mikola, un pictor; cei doi se ceartă, se împacă, se despart, se reîntâlnesc peste Atlantic, se ceartă, se despart şi mai definitiv; şi tot cu un zbor peste Atlantic se termină şi cartea. E o carte despre o sinucidere amânată, deşi se vorbeşte şi despre câteva reuşite. E vorba şi despre literatura ca formă de terapie: individuală[dovadă fiind poeziile Oksanei, intercalate în roman], dar şi naţională.

De fapt, povestea asta ar fi putut să mă intereseze mai mult, din mai multe motive. Se ştie bine că în aceeaşi casă nu au loc două piane; dar orice poveste despre doi oameni care nu pot trăi nici împreună, nici separat e mereu plină de neprevăzut, pentru că fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei. Şi uite aşa am reuşit să scriu o frază plină de şabloane, care individual înseamnă mult, dar parcă împreună nu înseamnă mare lucru, poate şi pentru că totul e notat în viteză. Asemenea poveşti ar fi avut nevoie de mai multe pagini.

Oksana Zabuşko, Studii în teren despre sexul ucrainean, traducere de Ovidiu Hanceriuc, Art, 2008

Filip Florian la Caligraf

Romanul Zilele regelui, de Filip Florian, apărut la editura Polirom, va fi lansat luni, 2 februarie, ora 17, la librăria Caligraf din incinta Filarmonicii Banatul (Bdul C.D. Loga nr.2).

Despre carte şi autorul ei vor vorbi Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu şi Vasile Docea.

De ieri [pentru azi]

Pentru că azi e 24 ianuarie şi sigur e ziua cuiva, pe lângă altele [în cazul în care aţi văzut ştirile locale, aţi aflat că nu prea ştie nimeni ce-i cu ziua asta], eu m-am gândit să scriu despre Eminescu. Nu despre el direct, mai mult despre ancheta din Dilemateca, nr. 32 [ianuarie 2009]. Şi nu doar despre anchetă. Era cât pe ce să o ignor, pentru că de mai multe ori am fost dezamăgită, nu prea i-am găsit printre cei anchetaţi pe scriitorii mei favoriţi. Dar până la urmă, tot dând eu paginile, pe lângă poza lu' Mişu, am văzut întrebarea: Care este versul/poemul favorit? Şi pe urmă am văzut că au fost întrebaţi doar poeţi, m-am bucurat şi am citit cu mare atenţie.

Am avut senzaţia că mai mulţi s-au oprit la: Iar timpul creşte-n urma mea, mă-ntunec. Dar de fapt, l-au ales doar Ioan Es. Pop şi Liviu Ioan Stoiciu [e una din variantele lui de răspuns]. Dacă m-ar întreba cineva azi, aş alege şi eu tot timpul care creşte în urma mea. Nu vârsta e de vină, ci iarna. Are ceva anotimpul ăsta, ceva ce mă sperie întotdeauna. Dar la vară sigur o să mă gândesc la altceva. Când vine vorba de o poezie anume, îmi e şi mai greu; dar pot spune că recitesc cel mai des Mortua est, Scrisoarea I şi Venere şi Madonă. Nimic spectaculos în alegerile astea, desigur.

Sunt câteva asemănări între răspunsurile din revistă. Dacă Şerban Foarţă analizează un scurt poem [pe care îl şi spune uneori pe la diverse lansări], m-am mirat un pic văzând că şi O. Nimigean încheie tot cu universul cristaliză/hexacontetraedre. Că Dan Coman şi Claudiu Komartin s-au gândit la Melancolie nu m-a mirat. Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură/ Încet repovestită de o străină gură.

M-am gândit un pic: ce aş alege dacă ar fi vorba de alţi poeţi? În cazul lui Bacovia îmi e imposibil să aleg un singur vers, sau o singură poezie. M-am gândit că asta se întâmplă pentru că îmi place prea mult, dar nu-i chiar aşa, pentru că în cazul Marianei Marin aleg fără şovăire: Închisoare vie, cât de puţin semeni tu cu ceea ce se vede.

Alţi poeţi/ alte versuri/ [dintre cele care-mi trec mie prin cap uneori]:

Bu hu hu la luna şuie (Ion Barbu)
Tare-s singur, Doamne, şi pieziş,/ Copac pribeag uitat în câmpie (Arghezi)
Amintiri nu are decât clipa de-acum/ce-a fost într-adevăr nu se ştie (Nichita Stănescu)
mi-am rostogolit capul fără să ştiu până unde se poate rostogoli (Dan Coman)
Fie ziua cât de mornă, într-un an mai mult moroz (Şerban Foarţă)
Sinele meu trist nu vrea să fie cu gaşca (Ruxandra Novac)
Aş vrea să fiu cinci minute poet (Geo Bogza)
Scriu un poem cu latura de un metru/de pe care să mă arunc (Bogdan Ghiu)
Înnebunesc şi-mi pare rău (Florin Iaru)
şi cei din urmă vor fi cei din urmă (Ioan Es. Pop)
Totuşi am o inimă simplă ce bate cu disperare (Constant Tonegaru)
O, Levant, Levant feroce (Cărtărescu)
în mine se strâng nebuni şi copii (Claudiu Komartin)
deşi adeseori zic
mie îmi plac învinşii/idealiştii/luptătorii nepregătiţi şi stângaci
iubesc proştii din care viaţa muşcă până la os

[şi inutil să vă spun că nu-mi bag picioarele decât cu precizie maniacală, dar asta-i altă poveste]

Şi dacă tot am amintit de câteva ori de Komartin [şi nimic nu e întâmplător], o să mai spun că a publicat pe clublit câteva traduceri din Stephen Watts. Cum eu sunt curioasă din fire, am mai căutat pe net şi altele. Am găsit un labirint întreg, adică un site unde-s o grămadă de poeţi englezi. În caz că cineva ştie ceva despre vreunul de acolo să-mi spună şi mie cam ce ar merita citit. Dar ziceam de Stephen Watts; e prezentat pe scurt; sunt şi câteva poezii. Am vrut să copiez una aici, dar am văzut că ăştia au ISBN şi pe site [nu ca alţii care l-au pierdut şi din memorie]. Mi-a plăcut mai ales A Very Little Light. Trec aici primele versuri, cât să vă fac poftă:

Simply for the breath of staying alive

I should talk to you,

simply to pass some words across a table

as bread or oil,

and not have them die in me. Or

die in you.

Petre Stoica are blog

Am aflat ştirea de pe blogul lui Marcel Tolcea. De fapt, cei doi vor scrie cumva împreună pe noul blog.

Diverse

Mâine, joi, 22.01., la Joc Secund, de la 7 seara, pot fi vizionate nişte filme şi înainte se ascultă muzici. Click pe poză pentru detalii.

Vineri, 23.01., de la 6 seara, la Cartea de nisip, se lansează vreo două cărţi, se spun poveşti despre boema timişoreană, se citeşte poezie. Detalii aici. Şi de luni încep Serile Ariergarda.

Zile din astea

Când am citit că azi ar fi cea mai deprimantă zi din istorie, m-am gândit că e doar o glumă bună, un mod de a mai vinde nişte ziare, de a creşte traficul. Dar până la urmă ziua asta a fost una tristă.

Am primit şi o doză bună de oxigen, aflând că vreo două cărţi sunt în drum spre mine. M-am bucurat mult şi-am crezut că s-a terminat cu veştile proaste, dar astea au continuat să vină. Nu-i vorba de lucruri grave, ireparabile, nu, dar sunt destul de multe pentru a le înghiţi pe celelalte.

Nu ştiu în ce măsură acest blog este sau nu parte a unei polemici despre care am aflat că nu s-a terminat, ci continuă. Sper din suflet că n-a [re]început de aici. Îmi pare foarte rău. Sper că totul se întâmplă doar în capul meu, pentru că nu vreau să rănesc [nici măcar indirect] oameni la care ţin. Şi-s cum e mai rău: la mijloc.

Voiam să scriu despre Oksana Zabuşko, sau despre câteva articole din presa literară, despre Dilemateca, despre Cuvântul [revistă condusă acum de Paul Cernat; şi e o revistă foarte serioasă, dar să fiu iertată, preferam varianta jucăuşă, a lui Ţupa]. Nu-s în stare, şi probabil câteva zile o să tac.

Am vrut să scriu câte ceva despre articolul lui Mircea Mihăieş. Deja a început să fie comentat în blogosferă.

Sunt câteva lucruri cu care eu sunt perfect de acord. Şi eu m-am îngrozit văzând bucuria cu care unii povestesc discuţiile particulare, frenezia cu care unii publică e-mail-uri sau discuţii de pe mess. Şi mă refer strict la bloguri/site-uri unde scriu oameni tineri, care mai sunt şi persoane publice pe deasupra. Am mai scris despre asta, o să caut link-ul.

Aşa că ştiu de ce zice Mihăieş multe din cele pe care le zice:

Observ, la rându-mi, că alunec, în ce-i priveşte, într-o supărătoare mefienţă. Ştiu de-acum că despre orice am vorbi, există riscul ca ei să facă public subiectul eventualelor noastre bârfe. Din inocente cum erau, acestea devin instantaneu gravissime. „Small-talk“-ul se metamorfozează în „major offence“. Şi asta pentru că blogul nu va reuşi niciodată să redea expresia adâncă a vocii umane. Un lucru spus pe-un ton compătimitor poate dobândi nuanţe acuzatoare prin trecerea din zona rostitului în cea a scrisului. Nu mai vorbesc de adevărata industrie a enunţului născută odată cu proliferarea gigantică a blogurilor.

În orice neisprăvit zace un Torquemada, în orice ulcerat cu acces la tastatura computerului descoperi un Saint-Just şi în orice ţoapă resentimentară un exemplu de vigilenţă autogenerată. Toţi aceşti vânători de scame pe haina altuia i-au substituit cu aplomb şi inimaginabil succes pe turnătorii din vremea de aur a Securităţii. Şi anume, partea cea mai sinistră a informatorilor: cei care te urau pentru simplul motiv că făceai umbră pământului. Bloggerul-standard e un ins neliniştit, ce moare de grija altuia, dar nu-şi vede bârna din propriii ochi. Din acest motiv, „moderează“ orice remarcă susceptibilă să demonstreze că „împăratul e gol“ ori că marile lui dezvăluiri nu dezvăluie nimic. Ele sunt de regulă un amestec de informaţii preluate amatoristic, minciuni, supoziţii bolnăvicioase (adică ce ar face el dacă ar fi în locul celor incriminaţi!) şi de psihanalitică, vinovată aspiraţie de a-i domina pe ceilalţi.

Mi-am adus aminte de nişte versuri ale lui Mircea Dinescu: Apără-mă, Doamne, de preotul cu magnetofonul sub sutană/ şi de prietenul dispus să-mi dea sânge pentru o perfuzie /doar pentru a mi-l scoate-n obraz la prima beţie [citatul e din memorie, sper însă că e destul de exact].

Nu mai am putere să zic nimic, din diverse motive.

photo: icanhascheezburger

Mono

Dacă vrei să şochezi un taximetrist, la întrebarea: unde-i strada asta?, îi răspunzi: ştiţi unde-i librăria z? acolo vreau să ajung!

Şi m-am grăbit pentru că am vrut neapărat să am cartea lui Ion Monoran, Eu însumi, apărută la Cartea Românească. Şi nu prea mai ajung în librării [mai mult din cauza frigului]. Câteva fragmente pot fi citite aici.

Nu ştiu cum o să mi se pară cartea, mai ales că ştiu atât de multe legende despre Mono. Am aflat numai că în volumul ăsta nu-s incluse poezii din volumele mai vechi, pe care oricum nu prea le ştie nimeni, fiind apărute la Marineasa.

Şi tot legat de [ne]difuzarea cărţilor de poezie: azi, într-o emisiune tv, Anca Mizumschi a vorbit despre cartea ei, despre o apariţie şi o dispariţie, şi asta pentru că Poze cu zimţi a apărut în ziua în care a fost lansată, dar, nefiind difuzată, a dispărut imediat după aceea. Aici cartea s-a găsit, pentru că e apărută la Brumar.

Că nu prea există cumpărători de poezie [eu cred că nu suntem nici măcar o sută], asta-i cu totul altceva. Aşa că daţi-mi voie să transmit salutări celei/celui care a cumpărat Nasturi în lanul de porumb. Am văzut eu că, pe raftul acela, e un exemplar mai puţin. Cartea se mai găseşte la Humanitasu' vechi şi la Caligraf.

Of, presa asta!

Să ştiţi că-s o doamnă, sau măcar încerc. Nu de alta dar după ce am citit un articol [care m-a înfuriat la culme], am închis calculatorul, am respirat adânc şi am lăsat să treacă ore bune până m-am apucat să scriu aici. Sunt foarte impulsivă din fire; dacă scriam atunci, cred că aş fi linşat-o pe cucoana aia, uite aşa, prin vorbe.

Şi acum iau povestea de la capăt: am căutat pe internet să văd ce se spune despre premianţii de la Botoşani, n-am prea văzut mare lucru, am dat doar de nişte ştiri standard, din care nu se înţelege mai nimic. Am descoperit însă un articol scris de o tipă şi publicat în România Liberă, varianta on line. Habar n-am cum ajung unii ziarişti! Individa asta nici măcar n-a fost la evenimentul despre care a scris. Altfel nu-mi explic cum de a fost posibil să scrie aşa ceva: in cadrul aceleasi festivitati a fost acordat si Premiul Opera Prima dedicat poetilor aflati la debut. Premiul Opera Prima i-a revenit anul acesta lui Florin Caragiu.

Am stat şi m-am gândit că poate nu ştiu eu bine, poate m-a lăsat memoria [ştiţi vorba aceea nimic nu se îmbunătăţeşte cu vârsta], dar am verificat din mai multe surse şi e absolut sigur că premiul i-a fost acordat Svetlanei Cârstean.

Am mai dat de o frază care m-a nedumerit, e de o ambiguitate maximă [şi nu numai], aşa că o trec aici fără niciun fel de comentariu: Mihai Eminescu a fost omagiat, ieri, si in cadrul unei slujbe oficiate in Biserica "Uspenia" din municipiul Botosani, unde marele poet a fost botezat.

Când îmi revenisem oarecum, băusem cafeaua şi aşteptam să înceapă emisiunea cu trufele ieşene, am văzut finalul unei emisiuni în care altă creatură se plimba prin Cişmigiu. Şi zice patinatoarea la un moment dat: a lucrat ca şi copist [despre Eminescu vorbea; şi mi-a venit în minte vorba unei prietene: dacă te-a auzit, cred că a făcut o tumbă în mormânt.]. Un şi nenorocit nu transformă o cacofonie în altceva, doar o scoate în evidenţă. Dar acest şi folosit mai ales când nu e cazul mă supără tare de tot. Oare de ce unii văd cacofonii sau comparaţii peste tot ? Probabil pentru că habar n-au despre ce-i vorba.

Un fiu în plus sau în minus

Dacă nu ar fi apărut în colecţia Cotidianul, probabil cartea asta ar fi stat mult pe rafturi. Nu ştiu dacă mie mi-ar fi atras atenţia. Harry Mulisch e olandez, născut din mamă evreică şi tată austro-german cu convingeri naziste.

La prima vedere scrie povestea unui scriitor de succes [Rudolf Herter] care se duce la Viena pentru a-şi lansa o carte. Dar deja se gândea la ce va scrie în continuare, şi o anumită idee îi venise în minte. Aşa că încearcă să îşi imagineze o situaţie experimentală în care să-l plaseze pe Hitler, astfel încât să-şi poată croi drum spre structura interioară a acestui om. Şi-n timp ce dă unele interviuri ziariştilor austrieci îi scapă şi gândul ăsta, că ar vrea să scrie ceva despre Hitler şi atunci povestea apare de unde nu se aştepta. Doi bătrâni dintr-un azil îi povestesc detalii terifiante din biografia Führer-ului. Spun o poveste despre Siegfried, fiul fictiv al lui Hitler şi al Evei Braun. Ne aflăm în plină situaţie expreminentală, dar nicio poveste nu-l poate umaniza pe Hitler, văzut în continuare ca fiind răul absolut. Nu-i de mirare că va ordona uciderea acestui copil [avea doar vreo şase ani, dar trebuia să dispară şi din motive ideologice, nu era arian pur].

Dar abia acum urmează partea cea mai importantă a acestei cărţi de doar o sută şi ceva de pagini. Întors în camera lui de hotel, Rudolf Herter se gândeşte la cele auzite şi încearcă să alcătuiască o schiţă a romanului, şi pentru asta încearcă să pătrundă în mintea lui Hitler şi să explice cum a fost posibil nazismul. Îi reface traseul ideolgic/filosofic. [Nu e nimic foarte nou, sunt lucruri cunoscute de la Adorno, Lyotard & co]. Finalul romanului e surprinzător. Ultimele cuvinte rostite sunt: el, el ... el este aici, după care se lasă tăcerea.

Cartea nu putea fi scrisă decât după încetarea războiului rece, când s-au mai schimbat anumite lucruri. A fost o vreme în care imaginea Austriei era obligatoriu cea din Sunetul muzicii, ori adevărul e că mulţi austrieci şi-au dorit Anschluss-ul. Dacă mă gândesc bine, cartea a apărut în anii în care ascensiunea extremei drepte era deja evidentă. Acel el...el..el e aici sună a avertisment. Parcă ar fi vorba de şobolanii lui Camus.

Cartea merită citită. Povestea nu e deloc una veselă, dar se citeşte uşor, repede. Şi pe deasupra rămâne bucuria descoperirii unui prozator interesant.

Harry Mulisch, Siegfried, traducere de Gheorghe Nicolaescu, Cotidianul/Univers, 2008

Premii on line

Am aflat de la un cristian: de la 5 pm se va transmite pe internet toată povestea* de la Botoşani legată de decernarea Premiului Naţional Mihai Eminescu.
Am mai spus câte ceva despre nominalizări, nu mai revin.

Later edit:
Laureaţii de anul acesta:
Opera Omnia: Cristian Simionescu
Opera Prima: Svetlana Cârstean

Şi dacă tot m-am uitat eu la povestea asta, pot să pun o întrebare blondă: nu era posibil ca poeţii să fi citit mai mult, iar politrucii să fi vorbit mai puţin?

Mâine [adică vineri, 16.01., la 3 şi 5], la NRV o să fie un interviu cu Svetlana Cârstean.

Şi nu uitaţi că sâmbătă, 17.01., pe TVR Cultural, de la ora 13, o să fie o emisiune despre întâmplările poetice de la Iaşi, cele cu prieteni, trufe de ciocolată şi poezie. Măcar atât, că azi nu au avut niciun fel de ştire despre Premiile Eminescu [televiziune seriosă, că doar abonamentele le plătim din obligaţie, şi de aia n-avem niciun drept].

* link direct pentru WMP

Scott vs. Max

În ultimul timp tot ajung diverse persoane pe blogul meu căutând o poveste a unui individ care se naşte bătrân şi pe urmă tot dă înapoi ca racul [dar nu săracul pentru că întinereşte]. Nu prea ştiam despre ce-i vorba, m-am gândit că ar putea fi romanul lui Andrew Sean Gear, Confesiunile lui Max Tivoli. Dar nu e!

Am văzut ieri Globurile de Aur şi m-am lămurit. E vorba de un film care porneşte de la o povestire scrisă de F. Scott Fitzgerald. Poate fi citită on line, dar e în engleză: The Curious Case of Benjamin Button.

De fapt, pe acel site sunt prezentaţi mulţi scriitori, şi-s multe lucruri de citit. O să recitesc şi eu proza asta cu Benjamin Button, de care nu mi-am adus aminte când am citit povestea lui Max Tivoli. Dar nici n-am găsit atunci vreo trimitere, vreo aluzie la F. Scott Fitzgerald.

Noroc cu Brad Pitt, mai bine zis cu David Fincher & Eric Roth.

Ger

Dacă tot s-a încălzit* atât de mult încât azi, trecând pe podul de la Mihai Viteazu', am văzut Bega îngheţată şi o bancă stătea frumos pe gheaţă [mi-a fost atât de frig încât nu m-am oprit din drum, nu am făcut nicio poză, trebuie să mă credeţi pe cuvânt], m-am gândit să scriu aici câte ceva, poate se mai încălzeşte atmosfera.

M-am mirat un pic văzând că site-ul care anunţă nominalizările la Premiul Naţional Mihai Eminescu Opera Omnia 2008 are puţini vizitatori [comparat cu pagina dedicată debuturilor], dar mai ales nu are comentarii. Eu aş vrea să ştiu cine a făcut nominalizările, sper să aflu, n-am căutat cu adevărat informaţia asta.

Am descoperit în Ziua un interviu cu Cornel Ungureanu. Şi pentru că tot se discută zilele astea despre premii, selecţii, nominalizări, trec aici un fragment.

Întrebat fiind de Iolanda Malamen: Cum arată piaţa noastră de carte?, Cornel Ungureanu răspunde: Fluctuantă. Sunt cărţi importante pe care le poţi descoperi doar în librăria** de la Muzeul Literaturii. Orice domnişoară*** crainic de la televiziune dacă scoate un volum de poezele vine de cinci ori prin emisiunile culturale ca să povestească despre cât de artistă e 'mneaei. Autori mari nu se văd pe ecran. Scriitori fundamentali, cărţi esenţiale n-au parte de nici o reclamă. Sunt în Juriul Uniunii Scriitorilor şi descopăr, în ultimul moment, cărţi care trebuie să intre in atenţia noastră. Ce citim, pe cine excludem, de ce? Pentru ce optăm?

Şi tot din interviul ăsta am aflat că facultatea aia nu mai e facultate de citit romane, pentru că nu mai există cititor de roman, există doar spectator de telenovelă.

*aşa au zis aseară la meteo, că se încălzeşte, serios.
**adevărul e că unii n-au cum să ajungă pe acolo, deşi eu mi-aş dori mult să citesc amintirile acelea legate de Universitas.
***dacă-mi aduc eu bine aminte, a fost şi un domn crainic în aceeaşi situaţie, cum n-a mai fost crainic, cum n-a mai fost mare poet.

Nimicuri

A fost aşa frig încât n-am prea ieşit din casă. Nici n-am prea citit , de fapt nu prea ştiu ce am făcut. Oricum, vreau să întreb, fără nicio legătură cu toate astea, noua literatură [nr. 19] a apărut cumva? Şi vedeţi că Mihaela Ursa a trecut pe wordpress. E adresa nouă în blogroll.

Observ că-s foarte logică şi coerentă la ora asta, aşa că mai zic şi altele. M-am uitat să văd cum mai ajunge lumea pe blogul ăsta. Mulţi caută lucruri interesante şi nimeresc aici. Nici Gogu nu-i perfect, ce să-i faci.

Cineva zice aşa:

vreau să dăruiesc o carte si nu ştiu ce să scriu pe ea .

Am aflat de la cei cu bunele maniere că nu se scrie nimic, eventual se pune alăturat o felicitare.

M-am întristat un pic văzând că unii bântuie pe net

în amintirea vremurilor când credeam că totul este posibil.

Şi mie mi-e dor de vremurile acelea, dar s-au dus şi n-or să mai revină.

Mai bine să trec la lucruri serioase. La întrebarea - ce ar fi cartea fără cititorii ei - aş zice: mai nimic, deşi unele n-au de ales şi se descurcă şi fără ei. Dar nu cred că le place situaţia, şi uneori nici nu-i vina lor.

Mulţi caută rezumate de toate felurile. Am însă o veste proastă pentru cei care vor derapaj rezumat sau orbitor rezumat. Poate să fie şi rezumatul rezumatului şi cred că cel puţin o sută de pagini tot veţi avea de citit.

Dar ce m-a uimit cu adevărat a fost următoarea formulă magică:

rezumate la poeziile lui emil brumaru

În curând cred că vor fi şi căutări de tipul: rezumat sms, după care cred că ne vom îndrepta spre limbajul nearticulat.

Premii ce vor veni

Azi am fost la Cărtureşti, ca dovadă pun aici poze cu cele mai frumoase pisici prezente în librărie.

Profit de ocazie pentru a vă spune că în 2 februarie, ora 5 pm, la Caligraf, se lansează Zilele Regelui. Vine Filip Florian! Sper că până atunci voi citi romanul.

Şi pentru că se apropie 15 ianuarie, la Botoşani au început pregătirile pentru anumite manifestări. Se vor da şi anul ăsta diverse premii, adică Premiile Naţionale Mihai Eminescu, unul pentru debut [nominalizări: Svetlana Cârstean, Aida Hancer, Cătălina Cadinoiu, Florin Caragiu, Daniela Popa], altul pentru întreaga operă [nominalizări: Ion Mircea, Nora Iuga, Dinu Flămând, Vasile Vlad, Cristian Simionescu].


Că nu ştiu nimic despre Daniela Popa şi Florin Caragiu poate e normal, fiind vorba de nişte debutanţi. Dar cât de compromiţător e să spun că nu ştiu nimic, dar absolut nimic despre Vasile Vlad? Compromiţător sau nu, ăsta-i adevărul!


Câştigătorii din anii trecuţi îi găsiţi aici.

Despre cafea, altfel

Confesiunile unui cafegiu nu e o carte prea veselă, dimpotrivă, mie mi-a creat o stare de disconfort. Şi acum mă gândesc cum să scriu despre ea în aşa fel încât să nu mai trec prin stările prin care am trecut citind-o. O să scriu mai mult pentru a scăpa de o povară. Deşi s-ar putea ca ea să devină doar mai grea şi atât. De vină nu e cartea, ci perioada despre care se vorbeşte.

Am găsit şi două interviuri cu Gheorghe Florescu, unul în România Liberă şi un altul în Time Out, plus câteva fragmente din carte apărute în "22".

S-a mai scris despre cartea asta pe bloguri (Cristian Teodorescu) şi prin ziare (Alina Purcaru, Ioana Danciu).

Trec aici două paragrafe din prezentarea făcută de Dan C. Mihăilescu: "Ei bine, nu vreţi să ştiţi cum ajungeau mărfurile acelea în depozite, în navete şi apoi în cămările privilegiaţilor, cum îşi rezolvau aprovizionarea mahării din Partid, Securitate, mafiile din toate zonele şi de toate calibrele?

Cine şi ce dicta de sus, cine trăgea sforile din culise, cât era întâmplare, prostie sau calcul diabolic deliberat? Şi la ce bogăţii au ajuns după 1989 reţelele şi artizanii aprovizionării de atunci?"

În cartea asta e o poveste despre acumularea primitivă de capital, urmată de un show de zile mari şi apoi minunata LOR privatizare. Ar trebui să citesc acum cartea lui Marius Oprea, Moştenitorii Securităţii, dar mi-a zis o prietenă să fac asta doar dacă-s masochistă.

Sigur că e vorba şi despre cafea. Aşa am aflat şi eu că în România armenii ştiau marile secrete ale afacerilor din domeniul ăsta. Gheorghe Florescu, născut prin 1944, a început să lucreze în comerţ imediat după terminarea liceului. A aflat tainele cafelei de la Avedis Carabelaian, de la care va prelua şi magazinul. În 1977, la cutremur, scapă ca prin minune cu viaţă, pentru că, supărat pe locatarii clădirii care găzduiau magazinul, închide un pic mai devreme. Blocul s-a prăbuşit şi nu au fost supravieţuitori. Aventura va fi reluată în alt loc, într-un magazin nou, până în 80 şi ceva când Florescu e arestat şi va face câţiva ani de puşcărie. Universul carceral din acei ani era exact ca cel din anii 50.

Nu toate poveştile cu cafea sunt frumoase. Prin 70 şi ceva s-a dat o lege care suna cam aşa: nimeni nu are voie să deţină mai mult de 500 de grame de cafea, cei care încălcau legea luau 5 ani [de puşcărie, normal]. Pe lângă magazinul din Hristo Botev apare un fel de club, cafenea, unde veneau nu doar securişti [mândri că i-au terminat pe duşmanii poporului], ci şi artişti, actori, scriitori, bătrâni aristocraţi din vremurile trecute. Şi uite aşa prind viaţă Nichita Stănescu, Emil Botta, Alexandru Rosetti, Marin Preda, Leon Kalustian, Corneliu Coposu, Nicolae Carandino şi alţii.

Sunt şi poveşti de familie, nu multe şi oricum nu dintre cele care nu trebuie spuse. E o familie obişnuită, cu părinţi care-şi fac griji atunci când se îmbolnăvesc copiii, care au emoţii când se gândesc la examenele ce trebuie date, dar sunt şi mândri când copiii lor reuşesc să-i întreacă pe ceilalţi.

E o carte importantă mai ales ca document, dar mi-e teamă că nu va fi citită mai de nimeni. Poate o să mai adaug câte ceva mâine, multe ar fi de spus. Dar, cum mai dau şi eu drumul la tv şi zapez, îmi dau seama că asemenea cărţi i-ar interesa mai mult pe străini. E o carte pentru cei care nu mai au iluzii, dar şi pentru cei care le mai au [s-ar putea să le treacă]. E o carte pentru cei care au uitat, dar şi pentru cei care ar vrea să afle cum a fost. E o carte pentru cei care ar vrea să înţeleagă de ce tot mergem ca racul, până la urmă e o carte împotriva mancurtizării.

Later edit: A scris Jubjub Bird pe blog despre cartea asta. Iau de acolo o frază: Ce şochează la această carte este evocarea personajelor pe atunci obscure dar acum extrem de cunoscute din politica şi mediul de afaceri al României, alături de legăturile dintre ele.

De citit: Mircea Cărtărescu, O lume de păianjeni

Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu, Humanitas, 2008

O scurtă încălzire

Nu are nimic de-a face cu vremea, e doar un titlu care vrea să sugereze că voi face un mic ocol înainte de a începe să scriu despre o carte. N-am citit niciuna prea veselă, nici nu ştiu cu ce să încep: cu Florescu şi confesiunile lui de cafegiu, cu Siegfried [o carte despre Hitler], sau cu romanul Oksanei Zabuşko?

Până mă hotărăsc, o să povestesc câte ceva. Pe Blog de cărţi am văzut că [în Timişoara] s-a deschis o librărie nouă - Cartea de nisip - şi azi m-am gândit să trec pe acolo, mai ales că îmi era în drum. E foarte elegant spaţiul, sper să-l folosească aşa cum trebuie. Locul e nou, încă n-are suflet. Nu ştiu să vă explic exact de ce, dar de acolo am plecat şi prin alte librării şi am simţit diferenţa.

La Humanitasul vechi am văzut Nasturi în lanul de porumb şi Poemul matriţă [cartea lui Dan Mircea Cipariu]. Şi pentru cei care ajung pe blogul meu întrebându-se unde găsim de cumpărat Istoria... lui Manolescu, pot să le spun aşa: dacă sunteţi din Timişoara, o puteţi cumpăra de la Caligraf (librăria din holul Filarmonicii, fosta sală Capitol) sau de la Esotera.

De la Ionuca am aflat că a apărut Dilemateca. Am răsfoit-o şi am de gând să citesc cu maximă atenţie un articol al lui Matei Martin, Nimic nou pe frontul de Est. Poate mă convinge să citesc romanele acelea.

Mic tratat de pisicologie

Mesaj primit pe e-mail: Şerban Foarţă lansează vineri, 9 ianuarie, ora 18, la Cărtureşti, pe Mercy, cartea cu pisici de la Humanitas.

Vă invităm (pis-pis!) în 9

ianuarie (vineri) 09,

orele 18 fix,

la Cărtureşti, - unde vreo nouă

mâţi cu, în labele-amândouă

din faţă, câte-un roşu pix ,

au să vă dea autografe

fără a face, însă, gafe,

nici păţărăi sau vreun alt chix,

pe cartea care e un studiu

asupra lor... Acest preludiu

(s-o recunoaştem: cam prolix,

dar care, baremi, nu prea minte),

l-am scris chiar eu, între repausul

de după-masă şi târziul

serii de iarnă, la PC-ul

pisicii mele, - mai 'nainte

ca ea să-i devoreze mouse-ul!

Ş. F.

2 ani

Azi o să beau iar şampanie pentru că blogul meu face doi ani. Nu prea seamănă cu ce credeam eu că o să fie, dar se descurcă binişor. Am zis asta şi anul trecut, am început să mă repet. O fi de vină vârsta.

Mi-am făcut blogul pentru că n-am cu cine să vorbesc despre cărţi. Lumea nu citeşte, asta e. Dar prin intermediul blogului am reuşit să spun unor scriitori că - pentru unii dintre noi - ce fac ei e important.

Nu ştiu ce o să citesc în 2009, dar sper să fie multe cărţi bune. Am povestit pe blog cum îmi aleg cărţile, zic doar că tot marile obsesii mi le voi cultiva în continuare: americanii, latino-americanii, plus câţiva estici [destui]. Şi mi-aş dori să am timp să recitesc nişte clasici.

Când e vorba de poezie, cumpăr tot, citesc tot, chiar dacă pe blog nu se vede aşa. Pe de altă parte, aş vrea să citesc unele traduceri noi de teorie literară, aş vrea să citesc în linişte Istoria critică.. a lui Nicolae Manolescu, dar şi Iluziile... lui Negrici.

Am vrut de multe ori să renunţ la blog, dar am continuat mai ales pentru iluzia dialogului. De aceea vreau să mulţumesc mult de tot celor care trec pe aici, care citesc şi care mai şi comentează uneori.

*poza [uşor modificată] e de pe postsecret.ro, de aici.

2008

Cam astea-s cărţile despre care am scris anul trecut. O să fac într-o zi o listă şi cu cărţile din 2007. Am încercat să trec autorii în ordine alfabetică. [m-am ţinut de cuvânt, 2007 e aici]

Poezie
Poezie pe câmpii
***Nasturi în lanul de porumb, Brumar, 2008
-----------------

Jurnal de lectură
Andrei Bodiu, Oameni obosiţi, Paralela 45, 2008
------------
Îngerii la picioarele Poeziei
Simona Constantinovici, 47. îngeri de catifea, Brumar, 2008
--------------

Eseuri. Critică

"what's in a name"
Dana Percec, De la Gargantua la Google, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007
-------------------

Un pod peste Mureş
Daniel Vighi, Onoarea şi onorariul. Studiu monografic, Cartea Românească, 2007
--------

Proză
Eu şi anii '80
***Anii '80 şi bucureştenii. Mărturii orale, Paideia, 2003
-------------

Things Fall Apart
Chinua Achebe, O lume se destramă, traducere de Angela Dupleschi, Cotidianul/Univers, 2008
----------------------
Smoke
Paul Auster, Auggie Wren's Christmas Story, illustrations by Isol, Henry Holt and Company, New York, 2004
----------------

It ain't over till it's over
Paul Auster, Nebunii în Brooklyn, traducere de Cornelia Bucur, Polirom, 2007
-------------------
take a walk on the wild side"
Attila Bartis, Plimbarea, traducere de Marius Tabacu, Polirom, 2008
------------------
Crime poetice
Roberto Bolaño, O stea îndepărtată, traducere de Alina Cantacuzino, Curtea Veche, 2008
-----------------
Scufundări nocturne
Roberto Bolaño, Nocturnă în Chile, traducere de Alina Cantacuzino, Curtea Veche, 2008
----------------
Poveste din Levant"
Alice Botez, Iarna Fimbul, EPL, 1968
-------
Penelopa proletară
Jolán Benedek, Sufleţelul Iustinei, Nemira, 1996

------------------

The Female of the Species
Joyce Carole Oates, Femeia, victimă a speciei?, traducere de Cristina Cristea, Leda/Corint, 2007
---------------
So What?
Claire Castillon, Insecta, traducere de Gabriel Fornica-Livada, Cotidianul/Univers, 2008
------------
Desene terifiante
Adrian Chivu, Caiet de desen, Curtea Veche, 2008
---------------------
Brodeck vs. Levi
Philippe Claudel, Raportul lui Brodeck, traducere de Claudiu Komartin, Polirom, 2008
---------------

Ragtime
E.L. Doctorow, Ragtime, traducere de Antoaneta Ralian, Leda/Corint, 2007
-----------

Of!
Benoit Duteurtre, Fetiţa şi ţigara, traducere de Irinel Antoniu, Cotidianul/Univers, 2008
---------

Personaje, amintiri, greşeli
Maria Ellis, Carte de colorat pentru orbi, Humanitas, 2007
-----------------
Inversiuni. Prima parte
Inversiuni. La final
Venedikt Erofeev, Moscova-Petuşki, traducere, note şi postfaţă de Emil Iordache, Cartier, 2004
----------------

Definiţii
Victor Erofeev, Enciclopedia sufletului rus, traducere de Iulian Ciocan, Paralela 45, 2003
--------------------
O poveste
Péter Esterházy, O femeie, traducere de Anamaria Pop, Curtea Veche, 2008
-------------

The Crimson Petal and the White
Michael Faber, Petale de roşu şi alb, traducere de Irina Negrea, Kobalt, 2007
------------
Doi Bandini, dar degeaba
John Fante, O să vină primăvara, Bandini, traducere de Vali Florescu, Humanitas, 2008
-------------------------
Of, cucoanele astea
Gillian Flynn, Obiecte ascuţite, traducere de Raluca Ştefan, Tritonic, 2007
-----------------

Cuvinte, cuvinte, cuvinte
Şerban Foarţă, Roşul uşor e rozul iluzor, Humanitas, 2008
----------------
Viset contra vise
Adela Greceanu, Mireasa cu şosete roşii, Polirom, 2008
-----------------

Pierdere de timp
Michel Houellebecq, Platforma, traducere de Emanoil Marcu, Polirom, 2003
-----------------

Faith/Faithless
Pär Lagerkvist, Moartea lui Ahasverus, traducere de Gigi Mihăiţă, Cotidianul/Univers, 2008
-------------------

Picturi, pisici & meteo
Ion Manta, Ceaţa, Brumar, 2008
---------------
Ratări, eşuări, lamentaţii
Sándor Márai, Lumânările ard până la capăt, traducere de Anamaria Pop, Humanitas, 2004
----------------------

Despre boemă, în anul bisect
Viorel Marineasa & Daniel Vighi, Fahrplan für die Sixties, Solitude, 2003
---------------------
Literatura sau viaţa?!
Marin Mălaicu-Hondrari, Cartea tuturor intenţiilor, Vinea, 2006
-------------------
Kasa, cassa & palate
Kasa & victoria ei. Prima parte
Kasa & victoria ei. Partea a doua

Mitoş Micleuşanu, Kasa Poporului, Polirom, 2008
-------------------
Insomnii &adormiri
Nikola Milosevic, Cutia din lemn de nuc, traducere de Annemarie Sorescu Marinkovic, Niculescu, 2004
----------
Chinul de a fi cel care eşti
Carol Shields, Jurnal în piatră, traducere de Ariadna Grădinaru, Humanitas Fiction, 2008
--------------------

"Toate-s vechi şi nouă toate"
Carola Stern, Isadora Duncan & Sergei Esenin, traducere de Herta Spuhn, Paralela 45, 2003
--------------
Dormi!
Annelies Verbeke, Dormi!, traducere de Gheorghe Nicolaescu, Cotidianul/Univers, 2008
-----------------------
So What bis
Enrique Vila-Matas, Asasina cultivată, traducere de Ileana Scipione, RAO, 2008
------------------
În doi peri şi vreo trei vorbe
Vincent Van Gogh, Dragă Theo. Scrisori către fratele său, selecţie şi traducere de Constanţa Tănăsescu, Art, 2008
Vladimir Sorokin, Gheaţa, traducere de Denisa Fejes, Curtea Veche, 2005
Nicolae Coande, vânt, tutun şi alcool, Brumar, 2008
---------------------