Showing posts with label gaudeamus. Show all posts
Showing posts with label gaudeamus. Show all posts

Wednesday, December 1, 2010

Gaudeamus 2010 (2)

Am ratat câteva lansări la Gaudeamus. Sâmbătă am fost doar la una, e drept că dublă: la Tracus Arte s-au lansat simultan cărţile lui V. Leac, Toţi sînt îngrijoraţi şi Radu Vancu, Sebastian în vis. 


Au fost prezentaţi de Claudiu Komartin şi Adela Greceanu.



Dintre noutăţile de la Vinea, două m-au bucurat foarte tare:

Filmările care urmează le-am făcut la Sibiu, dar poeziile citite acolo pot fi găsite în cărţi lansate la târgul ăsta.

Rita Chirian, Poker face, Vinea 2010


Radu Vancu, Sebastian în vis, Tracus Arte, 2010



Radu Vancu, Amintiri pentru tatăl meu, Vinea 2010

Tuesday, November 30, 2010

Gaudeamus 2010 (1)

La târgul ăsta nu am fost la prea multe lansări şi pentru că s-au suprapus mult prea multe evenimente şi a trebuit să mă împart între Romexpo şi MNLR.  Vineri n-am pierdut ocazia de a lua un autograf de la Mircea Horia Simionescu, care a  avut şi răbdarea de a schimba două trei vorbe cu toţi cei care şi-au dorit unul. Cartea e una de versuri, nu ştiu câte exemplare au fost la vânzare, dar s-au vândut toate atunci, seara. Am făcut şi câteva poze, în a doua apare şi Eugen Negrici.


Mai târziu un pic s-a lansat Aer cu diamante. Nu mai ştiu când am auzit prima dată de cartea asta, ştiu doar că primul scriitor optzecist pe care l-am citit a fost un prozator: Mircea Nedelciu.  Am cumpărat o carte mai mult din întâmplare. Ei, nu chiar, ştiam că în acea colecţie încă mai apar autori români care scriu literatură, nu lături. Poate mi-a plăcut şi dedicaţia: Se dedică literaturii române din ultimele trei decenii. Pe vremea aceea nu aveam absolut nicio legătură cu cele filologice şi nici nu credeam că voi avea. Am luat cartea şi am plecat spre casă răsfoind-o în continuare. Ştiu că la un moment dat am început să sar într-un picior de bucurie, dar aveam o vârstă la care îmi puteam permite aşa ceva. Aer cu diamante [Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan] şi Cinci [Mariana Marin, Romulus Bucur, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Muşina, Bogdan Ghiu] le-am citit după ce am intrat la facultate şi am putut să-mi fac legitimaţie la BCUT. Asta voiam să vă rog: citiţi Aer cu diamante şi Cinci în acelaşi timp, presăraţi şi câteva pagini din Desant 83 şi veţi da peste o generaţie literară care a apărut împotrivindu-se vremurilor, că nici acum nu ştiu cum de a fost posibil. 

Florin Iaru


Traian T. Coşovei


Mircea Cărtărescu

Sunday, November 28, 2010

Şedinţă foto

Am fost la Gaudeamus, ştiu că ar trebui să povestesc. Mi-am luat concediu şi am plecat. M-am întors, concediu tot mai am. Nu voi povesti mare lucru. Mi-am cumpărat câteva cărţi, las pozele să spună ce e de spus: [mai întâi cele cu care m-am întors de la Bucureşti, iar apoi cele cu care m-am întors de la Sibiu]:



Mai am de gînd să cumpăr vreo trei, tot din cele lansate la târg:

Cristian Vasile, Literatura şi artele în România comunistă (1948-1953), Humanitas
Eugen Negrici, Literatura română sub comunism (1948-1964), Cartea Românească
Ingeborg Bachmann, Paul Celan,  Timp al inimii. Corespondenţă, Art

Friday, December 4, 2009

Lansări poetice

Moni Stănilă, postoi parovoz. confesiunile dogmatistei, ninpress/charmides

Şerban Foarţă,  Nu ştiu alţii cum sunt..., Cartier

foarta
Vezi mai multe video din Evenimente


A mai fost un Paminot citit în seara aceea, un poem scris de Claudiu Komartin [despre care Foarţă a spus simplu: e mai bun decât al meu]. Găsiţi varianta video aici [şi textul aici].


Emilian Galaicu-Păun, Arme grăitoare, Cartier

emilian galaicu-paun
Vezi mai multe video din Evenimente

Cărţi şi nervi

Să continuăm. Am luat câteva cărţi şi de la târgul ăsta, deşi nu acelea pe care mi le propusesem iniţial. Cam astea ar fi:

Mircea Horia Simionescu, Literatură dus- întors, Bibliotheca
Mircea Horia Simionescu, Vârstele, Bibliotheca
Mircea Horia Simionescu, Asediul locului comun, Bibliotheca
Donald Barthelme, albă-ca-zăpada, Leda
Moni Stănilă, postoi parovoz, ninpress/charmides
Ioan Es. Pop, Ieudul fără ieşire, ninpress/charmides
Gelu Vlaşin, omul decor, brumar
de la chioşcul de la muzeu am luat:
Liviu Ioan Stoiciu, Teatrul uitat, MLR
Traian T. Coşovei, Poeţii marilor oraşe, MLR
am mai primit:
Valeriu Mircea Popa, bijutierul
Anne Sexton, The Complete Poems 

Nu-s cele pe care le voiam iniţial [cu vreo câteva excepţii], din mai multe motive: în primul rând pentru că la Vinea n-a apărut mai nimic [decât un Tzone nenorocit care tot zicea că el n-are nicio vină], şi-mi pare rău că nu am luat volumul din ediţii definitive al lui Liviu Ioan Stoiciu. În al doilea rând pentru că m-am dus la o editură căutând o carte anume şi mi s-a spus să vorbesc cu autorul, pentru că la editură nu-s decît vreo 10 exemplare, dar nu-s de vânzare, le-a lăsat aşa, să aibă ăia cu ce să se  laude. Deci dacă vreau cartea, să-l caut pe autor. Şi parcă astea n-ar fi fost de ajuns,  a mai fost şi îngrămădeala de la parter. Aşa că am uitat ce cărţi ziceam că-mi iau, ce edituri ar trebui căutate. Dar uite aşa bugetul meu a fost salvat.

Thursday, December 3, 2009

Acasă. Nu prea dulce, să nu dăm în diabet

Pe aici totul e cenuşiu. Pe străzi e un fel de noroi, fabricat din praful autohton şi ploile venite de nu ştiu unde [probabil de la Cluj]. Da, m-am întors, şi precum vedeţi nu prea mă bucur. Cerculeţ a  avut dreptate am plecat la Piaţ Cărţi, nu lăsat bec aprins. Dar l-am aprins acum: am dat peste un magazin în care încă se mai găsesc becuri de 100, mă gândesc să mă duc să le cumpăr pe toate. Cu ocazia asta mi-am schimbat becul din hol, era ars şi de 75  n-am vrut să pun. Şi acum mă gândesc să schimb şi becurile din camera mea, n-am găsit atunci de 100 şi am luat 2 de 75. Unul de 100 mi-ar fi de ajuns. Dar vreau să vă anunţ oficial că lustra mea are 4 braţe şi cea din sufragerie 5. 

Gaudeamusul meu a durat un pic mai mult, pentru că Bucureştiul meu e un oraş plin de prieteni. Şi tot n-am reuşit să stau atât de mult de vorbă pe cât aş fi vrut cu unii dintre ei. Şi deja mi-e dor de ei. Vineri, când am ajuns în Bucureşti i-am sunat pe cei mai dragi; şi îmi pare rău că n-am putut să mă  împart în mai multe bucăţi pentru că aş fi vrut să-i văd cât mai repede şi pe toţi în acelaşi timp.

Târgul în sine nu mi-a plăcut deloc şi nici nu cred că s-a bătut vreun record. NU-mi pasă câţi expozanţi au fost atâta timp cât spaţiul acela e insuficient. NU am văzut toate standurile de la parter, pentru că NU mi-a plăcut înghesuiala. Editurile parcă erau băgate unele în altele, şi spaţiul dintre standuri prea mic. Cumpărători or fi fost sâmbătă şi duminică, pentru că în primele zile am înţeles că n-a mers nimic [aşa mi-au spus nişte surse neoficiale].

În Bucureşti ar fi fost multe de făcut şi de văzut. N-am reuşit să văd expoziţia de la MNAC, mi-a fost recomandată, dar durează parcă până spre mijlocul lui februarie, aşa că, cine ştie, poate totuşi mai am o şansă. A scris Gabriel Daliş  despre ea.

Şi vineri, la muzeu, citeşte Ioan Es. Pop, probabil la 6. Iar la Bistriţa o să fie un festival săptămâna viitoare, detalii găsiţi pe afişul alăturat.

Pe aici însă mai nimic, doar ploaie şi ceaţă, un nenorocit aruncă cu petarde. Spre etajul 10, tunete şi fulgere. Revin în curând cu detalii.

Monday, November 23, 2009

Gaudeamus. Posibile târguieli

M-am întors la cărţi, astea nu te [mă] trădează. Vine Gaudeamusul, pe site-ul oficial e trecut programul evenimentelor. Dar am senzaţia că nu-s toate lansările trecute acolo, nu apar toate editurile. N-am găsit nimic legat de  Art [între timp a venit ştirea cu lansările/noutăţile de la târg; noutăţi importante: prima traducere integrală a Manifestelor futurismului de Marinetti,  plus traduceri din Soljeniţîn, Václav Havel, Le Clezio etc.] sau Vellant.

Despre Gaudeamus pe diverse site-uri:
Nemira
Leda/Corint [mi-aş cumpăra Donald Barthelme, Albă ca zăpada; Granta: Cei mai buni tineri prozatori americani]
Humanitas [multe noutăţi interesante, printre altele Vonnegut, McCarthy]
Polirom/Cartea românească
[se lansează Imanenţa literaturii, Eugen Negrici, Medgidia lui Cristian Teodorescu, astea mă tentează în mod deosebit, ar mai fi şi altele]
Curtea veche [Bolano nu e trecut]
Millenium Press
Cartier
Tritonic 
Vremea
ICR

Despre Vinea am mai scris [şi am mai spus undeva şi ce alte cărţi mă tentează]. Brumar o să aibă stand propriu [7.70 stand 342] şi lansează câteva noi volume. Le trec aici, pentru curioşi:
Vineri 27 noiembrie
ora 15, Cartea lui Koch, de Alexandru Ovidiu Vintilă
ora 16, Fragmente din inima mea, de Nicoleta Popa
Sâmbătă 28 noiembrie
ora 14, Jamais vu sau La prima bere cu tata, de Andrei Pintea, Dumitru Vlad, Adrian
Mălăieş-Popescu, Alexandru Drăgan
ora15, Cartea lui Iov, de Şerban Foarţă
ora16, Omul disponibil, de Ion Zubaşcu.
ora17, Memoria fluviului, de Monica Patriche

Mai apar şi alte cărţi interesante, de exemplu la editura ICR apare un album de artă Studiul 3. Prolog.[Horia Bernea, Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paştina, Matei Lăzărescu, Ion Grigorescu, Cristian Paraschiv]. Ar mai fi de căutat: Rene Daumal, Muntele analog [la editura Niculescu], o carte a Ruxandrei Cesereanu, apărută la Limes, o altă carte a lui Andrei Codrescu. [Detalii şi alte informaţii despre diversele noutăţi găsiţi  într-un articol din Evenimentul Zilei şi în unul din România liberă].

Aşa că ne vedem la Gaudeamus. Pe unii dintre voi o să-i văd însă mâine seară, în Papillon, că doar am fost invitaţi frumos: Cafeneaua Papillon din Timişoara va găzdui marţi, 24 noiembrie, de la ora 18, în cadrul proiectului „Timişoara în cărţi”, lansarea volumului de poezie o căruţă încărcată cu nimic/ ein karren beladen mit nichts (editura Brumar), de Ioan Es. Pop, Peter Sragher şi Robert Şerban, cât şi un recital al celor trei scriitori. 

Monday, November 9, 2009

Gaudeamus poetic

Am primit un email* cu toate lansările editurii Vinea de la târgul care stă să vină, am mai primit şi diverse sfaturi*, aşa că am din nou senzaţia că o să mă întorc de la Gaudeamus mai ales cu cărţi de poezie.

În primul rând o să-mi cumpăr:
Geo Bogza, Poemul invectivă
Geo Bogza, Jurnal de sex

poate şi:
Saşa Pană, Călătorie cu funicularul
Constantin Nisipeanu, Femeia de aer
[parcă cei de la Art spuneau undeva ceva despre reeditarea volumului de poezii al lui Max Blecher, tot pe lista de priorităţi l-am inclus; iar la Polirom se anunţă un volum Allen Ginsberg, dar n-am priceput cine face traducerea].

Mi-aş mai cumpăra:
Lucian Vasilescu, aproape. atât de departe
Ioana Ieronim, Triumful paparudei
Florin Caragiu, Sentic
Iolanda Malamen, Ironiada
Mihai Vakulovski, nEUROCHIRURGIE, teatru

poate şi:
Mihail Gălăţanu, Burta înstelată
David Baker, Omul alchimic [traducere de Chris Tănăsescu]
Rodica Braga, Senin ca-n ou
[sunt din nou anunţaţi nişte avangardişti ruşi, în traducerea lui Leo Butnaru, ar fi trebuit să apară la Bookfest; cine ştie, poate acum vor avea mai mult noroc]

Pentru cei care ar fi citit nişte cărţi, dar n-au dat de ele: se mai întâmplă ceva la târgul ăsta, câteva cărţi interesante apar în ediţie nouă [se fac şi lansări]:
Dan Coman, d great Coman
Cosmin Perţa, Santinela de lut
Gabi Eftimie, cartea cu polaroidu'
Mihai Vakulovski, Odada
Florin Partene, Reverenţa
Mugur Grosu, Press. Troleul 43

Reapare Constantin Virgil Bănescu, acelaşi cer ce nu e.
Se va găsi şi cartea Hertei Müller, În coc locuieşte o damă.

Iar eu o să încerc să dau de urma unor cărţi apărute mai demult, dar pe care din diverse motive nu le-am cumpărat până acum.
-------
*mulţumesc :)

Friday, November 6, 2009

Zvon de târg

Încep pregătirile pentru Gaudeamus. Am primit fel de fel de mesaje cu noutăţile ce stau să apară. Am văzut pe câteva bloguri liste cu cărţile dorite, aşa că mi-am făcut şi eu una cu cărţi despre care ştiu că au apărut şi pe care le-aş vrea [pe cele de poezie deja le-am cumpărat, dar le trec şi pe ele tot aici]:

Art

Jorge Edwards, Casa lui Dostoievski [pentru că n-are legătură cu Dostoievski, iar cartea - ca obiect- e atât de frumoasă! meritul îi revine în mare măsură lui Andrei Gamarţ
Iulian Tănase,
Adora
Sebastian Reichmann, Dan Stanciu,
Dimensiunea "Umbrella"

Humanitas

Cormac McCarthy,
Drumul
Richard Ford,
Ziua Independenţei
[mai am şi nişte restanţe la capitolul Vargas Llosa, mă mai gândesc]


Vellant

Richard Yates,
Revolutionary Road

Vremea

Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu, Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţiei, de Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu.

Curtea veche
se spune că apare un Bolano nou, romanul cu
literatura nazistă

Polirom /Cartea românească

aici am o problemă serioasă, cred că nu e doar a mea: să iau cărţile din târg cu 20% reducere, sau să aştept să-mi vină acasă cu 30% reducere?

ar fi de cumpărat
Sylvia Plath,
Johnny Panic şi Biblia Viselor
Truman Capote,
Muzica pentru cameleoni
Cristian Teodorescu,
Medgidia
Elena Vlădăreanu,
spaţiu privat
Angela Marinescu,
Probleme personale
Georgiana Sârbu,
Istoriile periferiei

poate o să apară şi

Domnica Drumea,
Not for Sale
Adrian Bodnaru,
O legătură de chei
Daniel Bănulescu,
Fugi din viaţa ta
Eugen Negrici,
Imanenţa literaturii

Bineînţeles că primul drum tot la Vinea o să-l fac, habar n-am dacă o să fie vreo noutate interesantă; dar mai am câteva restanţe la capitolul poezie şi tot mai sper să găsesc anumite cărţi/anumiţi autori.

Sigur abia de acum încolo editurile vor anunţa noutăţile şi toate lansările, dar eu aş prefera să mai tai nişte titluri de pe lista asta, nu să adaug altele. Excepţie face desigur poezia [şi sper să găsesc la târg antologia cu al 3 lea Săvârşin].