O să scriu câte ceva despre cele întâmplate la Bucureşti, deşi nu am poze şi niciun fel de altă înregistrare. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu cardul şi nici nu mai încerc să înţeleg. Când mi se întâmplă câte un pocinog din ăsta, îmi aduc aminte ce-mi zicea bunica: lasă, mamă, că alţii au pierdut averi, unii şi-au pierdut şi viaţa. [zic şi eu aşa, într-o doară, că doar pe români nu-i interesează ce s-a întâmplat cu alţii]. Aşa că o să povestesc un pic despre Institutul Blecher şi clubul său de lectură, dar o să fie ca şi cum v-aţi uita la un film şi pe ecran se va vedea doar o parte din subtitrare si din când în când se vor auzi frânturi din ce spun actorii. Dar sonorul nu vă va ajuta prea mult, pentru că ei vorbesc într-o limbă ciudată, care uneori pare doar a lor.
M-a distrat uşor gândul că trebuie să ajung într-un loc numit Dharma Bar la câteva zile după ce am terminat de citit The Dharma Bums. Şi m-am bucurat că a apărut un Institut Blecher cam în zilele în care am descoperit că cei de la Art au de gând să reediteze poezia lui Max Blecher. Sâmbătă spre seară m-am plimbat prin Bucureşti şi am descoperit barul. Nici nu ştiţi ce poze frumoase i-am făcut! Nici nu veţi afla, că s-a dus cardul. M-aş fi dus şi la lectura de la muzeu dacă aş fi ştiut de ea, sau dacă ar fi ştiut cineva de ea. Ce să-i faci, muzeul acela e condus de unii pe care nu-i interesează nimic, altfel nu-mi explic cum nu le-a trecut prin cap că alţii ar putea fi interesaţi de aşa ceva.
Dharma Bar mi-a părut a fi un loc foarte familiar, în Timişoara e plin de baruri din astea: cum am găsit un demi[sub]sol, cum am pus acolo un bar. Dar seamănă foarte bine şi cu spaţiul acela de la Muzeul de Artă în care au loc uneori lansări de carte şi alte întâlniri, numai că e un pic mai mic. Institutul e una din frumoasele invenţii ale lui Claudiu Komartin. Şi ce frumos înregistrasem eu începutul, în care spunea ce vrea să fie clubul de lectură! A povestit pe blogul oficial ce s-a discutat acolo, dar a fost foarte sobru, nu ca la început când şi-a permis să fie un pic subiectiv. La prima întâmplare au citit Dan Coman şi Sorin Despot. Şi a fost frumos.
Iar eu acum o să să adaug doar câteva impresii, mai mult pe marginea discuţiilor. Dan Coman a citit poezii apărute deja în colecţia no name, mai puţin două: Elena şi încă una dedicată lui SGB [aici mi-ar trebui un emoticon, dar n-am]. Nu prea ştiu de ce i s-a reproşat lui Dan Coman că sună mereu a Dan Coman, aşa că trec peste povestea asta şi ajung la ceva ce mi s-a părut important, dar s-a trecut repede peste. La un moment dat, Sorin Despot a spus că ar vrea să-şi citească poeziile într-un spaţiu public. Şi-s convinsă că nu îşi doreşte aplauze, recunoaşterea mulţimilor sau alte lucruri de care a fost acuzat, şi mă bazez pe un mic detaliu: a spus că el vrea în primul rând să comunice, poezia e o formă de comunicare. Dar parcă n-ar fi fost auzit. Aşa că eu cred că şi-ar dori să ştie dacă cineva e interesat de ce are el de spus, dacă s-ar opri cineva din drum să-l asculte, cineva care nu e din breaslă, pentru că nu ştiu cum să zic, dar eu cred că breasla e interesată mai mult de cum se spune. Şi nici nu cred că cititorul obişnuit ştie că există breasla, tocmai de asta părerea ei nu prea influenţează pe nimeni. Pentru [unii] cititori, contează părerea unor critici, contează editura şi contează ce spun unii poeţi, mai ales când ei mai scriu şi la revistă, dar nu aştern acolo tot ce le-a trecut prin tastatură.
M-a distrat uşor gândul că trebuie să ajung într-un loc numit Dharma Bar la câteva zile după ce am terminat de citit The Dharma Bums. Şi m-am bucurat că a apărut un Institut Blecher cam în zilele în care am descoperit că cei de la Art au de gând să reediteze poezia lui Max Blecher. Sâmbătă spre seară m-am plimbat prin Bucureşti şi am descoperit barul. Nici nu ştiţi ce poze frumoase i-am făcut! Nici nu veţi afla, că s-a dus cardul. M-aş fi dus şi la lectura de la muzeu dacă aş fi ştiut de ea, sau dacă ar fi ştiut cineva de ea. Ce să-i faci, muzeul acela e condus de unii pe care nu-i interesează nimic, altfel nu-mi explic cum nu le-a trecut prin cap că alţii ar putea fi interesaţi de aşa ceva.
Dharma Bar mi-a părut a fi un loc foarte familiar, în Timişoara e plin de baruri din astea: cum am găsit un demi[sub]sol, cum am pus acolo un bar. Dar seamănă foarte bine şi cu spaţiul acela de la Muzeul de Artă în care au loc uneori lansări de carte şi alte întâlniri, numai că e un pic mai mic. Institutul e una din frumoasele invenţii ale lui Claudiu Komartin. Şi ce frumos înregistrasem eu începutul, în care spunea ce vrea să fie clubul de lectură! A povestit pe blogul oficial ce s-a discutat acolo, dar a fost foarte sobru, nu ca la început când şi-a permis să fie un pic subiectiv. La prima întâmplare au citit Dan Coman şi Sorin Despot. Şi a fost frumos.
Iar eu acum o să să adaug doar câteva impresii, mai mult pe marginea discuţiilor. Dan Coman a citit poezii apărute deja în colecţia no name, mai puţin două: Elena şi încă una dedicată lui SGB [aici mi-ar trebui un emoticon, dar n-am]. Nu prea ştiu de ce i s-a reproşat lui Dan Coman că sună mereu a Dan Coman, aşa că trec peste povestea asta şi ajung la ceva ce mi s-a părut important, dar s-a trecut repede peste. La un moment dat, Sorin Despot a spus că ar vrea să-şi citească poeziile într-un spaţiu public. Şi-s convinsă că nu îşi doreşte aplauze, recunoaşterea mulţimilor sau alte lucruri de care a fost acuzat, şi mă bazez pe un mic detaliu: a spus că el vrea în primul rând să comunice, poezia e o formă de comunicare. Dar parcă n-ar fi fost auzit. Aşa că eu cred că şi-ar dori să ştie dacă cineva e interesat de ce are el de spus, dacă s-ar opri cineva din drum să-l asculte, cineva care nu e din breaslă, pentru că nu ştiu cum să zic, dar eu cred că breasla e interesată mai mult de cum se spune. Şi nici nu cred că cititorul obişnuit ştie că există breasla, tocmai de asta părerea ei nu prea influenţează pe nimeni. Pentru [unii] cititori, contează părerea unor critici, contează editura şi contează ce spun unii poeţi, mai ales când ei mai scriu şi la revistă, dar nu aştern acolo tot ce le-a trecut prin tastatură.
Ar fi multe de spus, dar nu e momentul. Mai spun doar atât: următoarea întâlnire a clubului de lectură o să fie în 4 octombrie, când vor citi V. Leac şi Mihai Duţescu.
Posts
