Azi, teatru & cărți

La Două Bufnițe: de la 6.30 pm, BookTalk: 21 de lecții pentru secolul XXI de Yuval Noah Harari

 Teatrul Thespis & Tm 2021, de la 7 pm

 Eu o să merg la Dr Faustus, prezentat așa : „Asociația Culturală Arte-Factum continuă Nocturnaliile în Curtea Franciscană (Timișoara, str. E.Ungureanu nr. 1) cu o premieră: ”Doctor Faustus” - live drama music show. Kocsárdi Levente a compus muzica, a regizat și interpretează în premieră acest spectacol, bazat pe capodopera omonimă a lui Thomas Mann.” E și o expozițe de o zi, tot acolo.

La final

S-a terminat festivalul de teatru, pentru curioşi palmaresul e găsibil aici. Eu n-am fost la prea multe spectacole, nici măcar la cele la care am avut bilet, am făcut cadou vreo 2. Nici un spectacol n-a început la ora fixată şi asta m-a deranjat foarte tare. Recordul aparţine Deformaţiilor din ProArte, care a început cu o oră întârziere, drept pentru care s-a terminat pe la miezul nopţii şi a fost foarte interesant de venit acasă. [A fost strict vina organizatorilor, adică stătea jegul plătitor de bilet să aştepte să se termine spectacolul din sala 2, în aşa fel încât să ajungă la ProArte invitaţii. Trec peste faptul că locul acela nu e bun pentru teatru, imaginaţi-vă un bou vagon, scena e într-un capăt şi vagonul e luuuuuuuung, habar n-am ce au văzut cei din spate, că eu eram în prima jumătate şi tot n-am văzut prea bine].

Dintre spectacolele la care am fost cel mai mult mi-a plăcut Urban Kiss, am plecat fericită acasă. Furată de dans şi muzică, n-am văzut tot timpul titlurile pe care le aveau diferitele momente, de asta am zis că l-aş mai vedea [măcar] o dată.

Portretul Doamnei T. e ilustrarea perfectă a butadei lui Radu Afrim texte mici, spectacole mari, dar nu datorită regizorului [în cazul de faţă], ci datorită Olgăi Tudorache. S-a aplaudat mult la final, toată sala era în picioare şi a fost public inclusiv la galerie. Piesa e proastă, adică replicile sunt subţiri de tot, numai că un actor mare n-are nevoie de cuvinte pentru a transmite ce are de transmis.

Nevasta lui Hans a trenat mult, nu ştiu din cauza cui, că n-am citit cartea lui Nichita Danilov. Dar au fost multe episoade secundare care au rămas în aer, iar actorii mi s-au părut prăfuiţi, mai puţin interpretul lui Hans [care pe alocuri mi s-a părut destul de vulnerabil, aşa cum i-o cerea rolul; a mai fost şi o actriţă în vârstă care a intrat bine în rol, dar n-a stat pe scenă mai mult de 2 minute].

Tot interpretarea m-a supărat şi la Deformaţii, mi-a plăcut doar parţial Diana Cavaliotti [şi mult mai parţial Toma Dănilă şi Iulian Gliţă]. N-am văzut nici ideea regizorală, dar nici fragmentul acela din Kassa Poporului, cu muzeul de cadavre, nu m-a impresionat deloc, deşi în carte mi s-a părut foarte puternic.

Mi-au plăcut mult cele 2 piese din Blog the Theatre, s-au jucat doar 2 din cele 3: Buy Me With a Coffee si Parfum de femeie. Şi textele au fost foarte inteligente, aşa că, dacă aveţi ocazia să vedeţi spectacolele astea, eu zic să n-o rataţi. Festivalul e clar unul de underground şi pentru anumite spectacole e nevoie de stomac tare. Anul viitor [3-11 octombrie] o să fie alt selecţioner unic, nu ştiu dacă se va schimba ceva.

Notă târzie, că azi e în 16. Am văzut şi spectacolul celor din Arad, adică Amoc, regizat de Hausvater, nu ştiu cum am uitat de el. Pe ansamblu e bun, regia şi scenografia chiar mi-au plăcut mult. Nuvela aş fi adapatat-o un pic mai pentru vremurile astea; oricum actorii s-au descurcat destul de bine, deşi părerea mea e că nu prea mai avem actori. Sunt prea mulţi absolvenţi.

Festival

La spectacolele astea am deja bilete:
4. 10. Urban Kiss [pentru Răzvan Mazilu]
5. 10. Nevasta lui Hans [să văd ce au făcut din Nichita Danilov]
6. 10. Blog the Theatre [mai trebuie să zic de ce ?]
8.1o Deformaţii [pentru Komartin&Ţupa, ignorând faptul că e Istodor pe scenă]
9. 1o Amoc [Hausvater & Zweig]
10. 10. Complexul România [să critic un critic]
11.10. Portretul Doamnei T. [Olga Tudorache]
11.10 Interzis sub 18 ani [să critic din nou acelaşi critic, să văd cum rezistă]
detalii aici

Teatru în festival

Am aflat care-s spectacolele selecţionate pentru festivalul din toamnă. Ştirea completă e aici. Sunt foarte multe, într-o perioadă scurtă de timp [4-12 octombrie]. Le-am subliniat pe cele la care aş vrea să mă duc, rămâne de văzut.

Cred că în concurs vor fi astea:
Interzis sub 18 ani, de Mihaela Michailov, Teatrul Foarte Mic [mă mai gândesc dacă mă duc]
Complexul România, de Mihaela Michailov, Teatrul Naţional Bucureşti [la fel]
Chat, de Ştefan Caraman, Teatrul Pi Buni al Asociaţiei PiatrArt Piatra Neamţ
Deformaţii, de Claudiu Komartin, Mitoş Micleuşanu, Răzvan Ţupa şi Adina Zorzini, Teatrul Luni de la Green Hours
Ziua f… a lui Nils, de Peca Ştefan , Teatrul Luni de la Green Hours
Ploaia care nu încetează, de Theo Herghelegiu, Teatrul Bacovia Bacău
Nevasta lui Hans sau Ce să caute un înger în oraşul acesta, dramatizare de Ion Sapdaru inspirată din proza lui Nichita Danilov, Teatrul Naţional Iaşi
Amoc, de Alexander Hausvater după Stefan Zweig, Teatrul Clasic Arad
Amalia respiră adînc, de Alina Nelega Cadariu, Teatrul Act
Jocul de-a adevărul, de Lia Bugnar, Teatrul Metropolis
Spălătorul de creier, de Matei Vişniec, Teatrul de Garaj şi Curte, Timişoara
Spovedanie la Tanacu, după romanul jurnalistic omonim de Tatiana Niculescu Bran, Teatrul Odeon
Portretul Doamnei T, de Ana Maria Bamberger, producţie ArCuB.

alte spectacole:
Coca Blues, de Ioan Peter, Teatrul Naţional Timişoara
Future (titlu de atelier), de Gianina Cărbunariu, Teatrul Foarte Mic
Bulandra Underground - Blog the Theatre, de Maria Manolescu, Ştefan Peca şi Daniel Popa, Teatrul Bulandra
Urban Kiss, de Răzvan Mazilu, Teatrul Naţional de Operetă Bucureşti
Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, de Matei Vişniec, Kulturfabrik, Luxemburg
FUCK YOU, Eu.ro.Pa!, de Nicoleta Esinencu, Europ’Artes din Paris [am văzut spectacolul celor din Chişinău, acum vreo 2 ani; dar cred mă duc şi acum, să văd ce-au făcut din text]
Stă să plouă, de Lia Bugnar, o coproducţie a Institutului Cultural Român din Praga şi Prvni Divadelni Druzstvo, Cehia [n-a fost şi anul trecut? am avut bilet, dar nu m-am dus]
Stop the Tempo!, de Gianina Cărbunariu, coproducţie ICR Praga/Universitatea de Arte din Bratislava, Slovacia

Câteva gânduri răzleţe

M-am gândit să scriu câteva cuvinte despre Visul, până nu-mi piere entuziasmul. Nu de alta, dar sigur o să încep să mă gândesc la cartea lui Cărtărescu, la devierile de la textul iniţial şi alte detalii care n-au în fapt nici o importanţă, pentru că scrie clar şi în caietul program că e vorba de un spectacol de Cătălina Buzoianu.

A fost primul din festival [care a început cu discursurile de rigoare, despre care n-o să zic mare lucru, pentru că oricum cei de pe scenă au încercat să vorbească scurt şi la obiect, dar nu pot să nu spun că rochia pe care o purta Cristina Modreanu mi-a plăcut şi mie, iar mie foarte rar îmi place o rochie. Revenind la lucrurile serioase: ea a fost selecţionerul unic al festivalului şi va mai fi încă cinci ani, cât durează mandatul de director al Adrianei Hausvater].

Spectacolul mi-a plăcut, deşi unele scăderi tot a avut. REM-ul a fost miezul, asezonat c-un Ruletist şi-un Mendebil. Şi pe scenă au prins viaţă zilele petrecute la tanti Aura, jocul de-a reginele, şi mai ales Alungiţii, care oricum sunt favoriţii mei. Nu ştiu cât au înţeles din spectacol cei care n-au citit cartea. Pe scenă erau succesiuni de vise, jocuri copilăreşti, dar destul de tragice, autorul, care zice tot felul de chestii deştepte. Dar puteau lipsi trimiterile la politica momentului [uite că deja am început]. Important e că am plecat fericită de la teatru şi am un chef nebun să recitesc Nostalgia.

Later edit: o cronică în Cotidianul; concluzia sună cam aşa:

"pentru spectatorul care nu a parcurs prozele lui Cărtărescu, piesa este relativ greu de urmărit, în mare parte din pricina acestui limbaj, mai ales că replicile, rostite cu voce puternică şi când nu este cazul, se aglomerează într-un fel de cascadă. Prin contrast, sunt remarcabile câteva apariţii fantastice, Egor (Ioan Strugari) şi Doamna Bach (Luminita Tulgara), punct forte al spectacolului, la care se adaugă interpretarea actriţei Andrea Tokai (Garoafa) şi scenografia foarte reuşită." [dar mie Garoafa nu mi-a plăcut în mod deosebit, fiind cam vulgară pe la colţuri; adevărul e că vulgaritatea vinde.]

Şi încă o cronică semnată de Daniela Raţiu.

Blecher nu mai vine

Mai e un pic şi începe festivalul de teatru, dar mi-s tare supărată. De ce nu se mai joacă Inimi cicatrizate? Nici Radu Afrim nu zice prea clar care-i motivul.

N-aştep nici un răspuns, pun doar o întrebare: mai dispare cineva/ceva până începe cu adevărat?

A dispărut un spectacol, dar a apărut un festival de film.

Dar tot supărată mi-s!

Festivalul Dramaturgiei Româneşti

Pentru că-i vorba de ediţia a 13 a, au fost alese 13 spectacole. Anul ăsta selecţionerul unic al festivalului este Cristina Modreanu. Mai e până atunci, toate astea se vor întâmpla prin octombrie. Dar trec aici spectacolele selecţionate, să am timp de gândire, adică să-mi stabilesc priorităţile, că n-am cum să merg la toate:

Visul după Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu (Teatrul Naţional Timişoara)

Bucharest Calling de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Luni de la Green Hours)

Inimi cicatrizate de Max Blecher, regia Radu Afrim (Teatrul Naţional Constanţa)

Eugen Ionesco, cinci piese scurte, regia Alexandru Dabija (Teatrul Odeon Bucureşti)

Crize de Mihai Ignat, regia Cristian Nedea (Teatrul Naţional Cluj)

Kamikaze de Alina Nelega, regia Gavril Cadariu (Teatrul German de Stat Timişoara)

Block Bach, regia Alexandru Dabija (Teatrul Odeon Bucureşti)

Stă să plouă, un spectacol de Lia Bugnar (Teatrul Luni de la Green Hours)

Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec, regia Mona Gavrilaş (Teatrul de Comedie Bucureşti)

Jocul ielelor, de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga (Teatrul Naţional Bucureşti)

Sado-Maso Blues Bar, de Maria Manolescu, regia Gianina Cărbunariu (Teatrul Foarte Mic Bucureşti);

No One, un spectacol de Carmen Vioreanu (Teatrul Metropolis Bucureşti)

O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale, regia Alexandru Darie (Teatrul Bulandra)

Adevărul e că sună tot mai bine festivalul ăsta; îmi amintesc un an în care n-au fost decât piese de Caragiale, Vişniec şi Ionesco. Mai trist e că nu prea-s săli adecvate pentru un anumit tip de text/spectacol.

Am descoperit că, legat cumva de festival, o să se mai întâmple câte ceva şi prin alte locuri, adică în Notă. Detalii aici: şi aici