Saturday, September 20, 2008

So What bis

Am vrut să scriu despre cartea asta acum o săptămână, dar, când să încep, am primit prin reader articolul publicat de Ioana pe Bookblog şi m-am gândit: oare de ce i-o fi dat patru stele? Acum m-am gândit din nou să scriu despre Asasina cultivată şi îmi dau seama că am uitat-o, am uitat mai ales textul în sine, cel al manuscrisului ucigaş.

Ce-mi aduc aminte: s-a sinucis un scriitor mediocru, convins fiind că şantajul [de care credea că a scăpat] va fi reluat [nu el scrisese cărţile pe care le publicase]. Moare mai întâi Juan Herrera [critic literar, dar şi şantajist de ocazie] şi apoi moare tânăra care trebuia să scrie prefaţa uneia din cărţile lui, ambii după ce au citit manuscrisul Asasinei cultivate, scris de Elena Villena. [Sinucigaşul nu mai apucase să-l citească]. Nu lipseşte o prefaţă a autorului, iar la final găsim un epilog tardiv al unui critic, Jordi Llovet, plus nişte desene stranii. Şi de aici începe nebunia. Avem nişte crime sau măcar nişte morţi suspecte, dar lipseşte criminalul. Se spune în epilog că asasina e de fapt scriitura; n-am citit tot, am mai dat nişte pagini [în care se povestea despre ficţiune, metaficţiune] şi până la urmă am închis cartea, abandonând-o.

Poate aş fi citit totul cu maxim interes acum nişte ani, când nu ştiam mare lucru despre textualism, postmodernism şi alte teorii din astea din care-am înghiţit într-o vreme în cantităţi industriale. Parcă Eco zicea că există riscul de a înţelege jocul greşit luându-l în serios. Eu nu ştiu sigur dacă l-am luat în serios, dar am avut senzaţia că am de-a face cu o haină făcută de un croitor care ştie cum se face, dar totuşi lasă cusăturile la vedere. Vila Matas ar fi putut să scrie un bun roman poliţist, că avea cadrul necesar, casa aceea în care a locuit şi murit Juan Herrera seamănă cu conacele stranii din romanele Agathei Christie. Scriitorii serioşi, zic unii, nu scriu romane poliţiste, poate de asta s-a gândit să scrie unul textualist sau cum i-o mai zice. Pe mine nu mă mai distrează experimentele, mai ales atunci când e evident că asta sunt.

Mai există şi o recomandare a lui Roberto Bolaño, din care am înţeles că, deşi n-a murit nimeni citind Asasina cultivată, unii dintre cititorii acestei cărţi au fost transfiguraţi şi ceva din relaţia lor cu literatura s-a schimbat pentru totdeauna. Pe mine m-au transfigurat cu totul alte cărţi, alţi autori [Dostoievski, Vonnegut, poeţii americani şi unii scriitori români], iar cartea asta ar putea modifica un singur lucru în relaţia mea cu literatura, ar putea să mă facă să mă reîntorc la obsesiile mele [adică la americani, ruşi, plus câţiva români] şi să nu mai dau banii pe orice cărticică.

Enrique Vila-Matas, Asasina cultivată, traducere de Ileana Scipione, RAO, 2008

4 comments:

inraspar said...

Nu am citit cartea,insa mi-a placut felul transant in care ti-ai exprimat optiunile.Si eu sunt satula de "isme" si de texte fabricate dupa reteta,dupa ce le-am inghitit,de asemenea,"in cantitati industriale".

white noise said...

@inraspar- poate am citit [noi]prea multa teorie.

inraspar said...

Asa e,ne-a adus si bune si rele.

white noise said...

parca totusi cele bune-s mai multe :-)