Showing posts with label document. Show all posts
Showing posts with label document. Show all posts

Wednesday, March 10, 2010

Au băgat spaima-n scriitori, şi nu numai

Nu în 1952 a început totul, ci mai devreme. Dar în volumul ăsta e de citit nu doar dactilograma şedinţei din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creaţie din România, cu scopul prelucrării documentelor de partid privind devierea de dreapta a mişcării comuniste, ci şi capitolul scris de Marius Oprea: Securitatea în scenariile epurărilor staliniste [contextualizează întreaga poveste foarte bine, pentru noi, cei de azi, care nu ştim cum au fost anii 50]. Şi ca să pricepem mai bine cum au stat lucrurile, mai e şi un scurt capitol în care-s incluse articole din presă şi din volume referitoare la evenimentul politic din 1952.

Nu ştiu ce să spun mai întâi. Aş spune că e o lectură necesară, incomodă, terifiantă pe alocuri, dar şi involuntar hazlie [ajung unii să spună nişte prostii....De exemplu, V.Em. Galan spune la un moment dat: Nu iubim îndeajuns operele tovarăşului Stalin şi un scriitor care nu iubeşte îndeajuns operele tovarăşului Stalin nu poate scrie bine.]

În întreaga ţară (în universităţi, şcoli, uzine etc.) se discută aceste documente de partid (cele care demascau devierea de dreapta şi împăciuitorismul. E vorba de anihilarea, de către Dej, a rivalilor săi: Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker. Şi dacă se întâmpla în toată ţara, scriitorii nu puteau rămâne mai prejos, că doar şi eu erau ţara, deşi tovarăşul Dej [şi Gheorghe Gheorghiu evident ] le-a atras atenţia că scriitorii sunt în urma vieţii.

O să trec aici câteva însemnări pe care le-am făcut direct pe carte, dar şi câteva citate.
  • n-am ştiut că şi scriitorii au avut de îndeplinit planuri cincinale
  • literatura noastră e idilică pentru că scriitorii nu cunosc viaţa de la noi, o cunosc doar din Scînteia, nu din realitatea vieţii de teren
  • există foarte puţine poezii despre lupta de clasă de la noi
  • legătura creatorilor cu viaţa, legătură a cărei lipsă se resimte puternic, trebuie făcută în două feluri: în primul rând prin cunoaşterea vieţii în mod concret în uzine, pe şantiere, şi în al doilea rând în acelaşi timp şi prin studierea aprofundată a transformărilor care se petrec în ţara noastră, pe drumul construirii socialismului.
  • literatura care nu serveşte idealurilor partidului nu are sens, nici valoare
  • banii Fondului literar nu trebuie daţi scriitorilor care nu reflectă, în operele lor, transformările din societatea românească, autorii care nu iubesc noua ideologie nu trebuie ajutaţi doar pentru că sunt buni traducători (e atacat direct Lucian Blaga)
  • Maria Banuş promite că va învăţa limba rusă, pentru a cunoaşte politica sovietică (implicit scrierile lui Lenin, Stalin)
  • Scriitorii nu au voie să iubească ceea ce nu iubeşte poporul, adică arta formalistă/burgheză
  • e preamărit modelul literaturii sovietice
  • în "Viaţa românească" a fost prezentat negativ un poem care ar fi trebuit lăudat pentru că servea noua ideologie
  • fiecare vorbitor îşi face spre final autocritica; deşi nicunul nu ştie exact ce înseamnă deviere de dreapta sau împăciuitorism
  • rolul artei: „datoria noastră este să creăm cît mai multe şi cît mai bune opere de artă şi literatură, ca să mobilizăm masele în acest avînt creator, să creştem vigilenţa revoluţionară combativă".(Mihai Novicov)
  • - eroul de tip nou: „Care este conţinutul sufletesc al eroului de tip nou? Acesta este lupta pentru construirea socialismului, dorinţa de a participa la această luptă şi fără a te identifica cu ea e greu să realizezi ceva.”( Novicov)
  • mulţi autori îşi ratează cărţile pentru că nu cunosc lupta de clasă
  • Eusebiu Camilar: „Am scris proaspăt un roman "Măicuţa", pe care-l consider o jale. A căzut pentru că n’am văzut lucrurile destul de bine. (...) Nu pot spune că sînt incult din punct de vedere al culturii marxiste, politice. Citesc mult. Dar nu suficient.(...) Pe urmă, am împăciuitorisme(ex. nuvela "Întîmplări din Hodora"- greşelile au fost corectate de editură)
  • Aurel Mihale: „Vreau să arăt că eu cred că e just că în romanul pe care l-am terminat, "Ogoare noi", se observă influenţa devierii de dreapta. Eu cred că trebuie să fac ca toate aceste lucruri pe care le-am făcut îndeosebi în jurul reformei băneşti şi care constituie un material destul de bogat, să reflecte aceste realităţi din viaţa noastră”.
  • Petru Dumitriu îl laudă pe Sadoveanu pentru felul în care s-a pus în slujba noii ideologii , şi subliniază că multe greşeli se datorează izolării, iar el a scris mult mai bine după ce a participat la diverse şedinte, la întâlniri în care s-a dezbătut noua ideologie
Ce e dezamăgitor e că niciunul nu încearcă în vreun fel să aibă un strop de demnitate. Şi de aceea nu prea am respect pentru ei, fie că-i cheamă Marin Preda, Petru Dumitriu, sau Nina Cassian şi Maria Banuş. Sigur, erau anii 50, dar anii 50 au fost şi în Polonia şi în Ungaria şi peste tot.

***Reconstituiri necesare. Şedinţa din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creaţie din România. Ediţie îngrijită, note critice, bibliografie de Mihaela Cristea. Prefaţă de Marius Oprea, Iaşi, Polirom, 2005

Sunday, November 1, 2009

50 de ani

M-am dus prin librării să caut o carte despre care am aflat că s-a reeditat. N-am găsit-o încă, dar am dat peste alta, despre care nu ştiam că a apărut, dar e tot una despre Grupul de la Nucşoara.

Cartea asta nu e una cu poze, deşi are mai ales poze. Dar fiecare are închisă în ea o poveste, iar împreună formează o poveste pe care ar trebui să o ştim. Şi am putea să o aflăm dacă ne-ar interesa. Dar nouă nu ne pasă.



Las pozele să spună o parte din poveste:









Despre fraţii Arnăuţoiu mi-a vorbit prima dată bunica. Altora le-a fost frică. Sau poate nu ştiau nimic. Nu mai ştiu când am început să pun întrebări, citisem eu o carte a lui Horia Tecuceanu, ştiam că scrie cărţi poliţiste, prezentând cazuri reale. Şi am dat peste o carte veche, apărută în BPT, pe vremea când domina coperta roşie. Acolo miliţienii căutau nişte bandiţi, dar eu n-am priceput de ce erau bandiţi, pentru că nu făcuseră nimic, nu erau acuzaţi de nimic. Şi am citit cartea de vreo trei ori, convinsă fiind că îmi scăpase desigur vreun detaliu. Pe urmă am început să aflu câte ceva despre rezistenţa din munţi, şi din Făgăraş, dar şi din Munţii Banatului. Mă întreb ce părere ar avea ei despre noi. Şi oricum, pe aici mancurtizarea continuă.

***50 de ani de la procesul şi execuţia membrilor grupului de rezistenţă condus de Toma Arnăuţoiu. Album de fotografii şi documente din arhiva CNSAS. Ediţie îngrijită de Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu şi Ioan Crăciun, Universitatea din Bucureşti, Ars Docendi, 2009