So it Goes 2

A video tribute to our hero, Kurt Vonnegut [From Rustygb96]



Kurt by GottfriedGeist[doar part 1, da-s mai multe]



....mai multe aici

Si-o veste bună

• Explicatia succesului profetului vesel al apocalipsei

"Denisa Comanescu, editorul lui Kurt Vonnegut in Romania, explica succesul scriitorului printre cititori cit se poate de diferiti: „S-a spus despre Vonnegut ca este un profet vesel al apocalipsei. Este autorul iubit de milioane de cititori, de la super-intelectuali la cei mai simpli“. Editorul dezvaluie secretul care-l face pe Vonnegut atit de prizat: „Te regasesti in cartile lui si intotdeauna, la sfirsit, citesti si faci haz de necaz“. Povestea publicarii cartilor lui Vonnegut in Romania a inceput inainte de 1989 in colectia Globus a Editurii Univers, a continuat la Polirom, explica Denisa Comanescu, si apoi la Humanitas: „Am inceput publicarea lui de cind eram la Polirom si cind am inceput colectia Raftul Denisei la Humanitas cu romanul de debut al lui Vonnegut, «Pianul mecanic»“. La aceeasi editura a aparut pina acum „Bufoniada“ si urmeaza sa apara „Sirenele de pe Titan“, „Ocnasa“, „Cutremurul timpului“ si volume de povestiri, a anuntat coordonatoarea colectiei Raftul Denisei."

(articolul complet : Alina Purcaru, Moartea lui Kurt Vonnegut, Cotidianul, 13 aprilie 2007)

Kurt Vonnegut

o ştire foarte tristă...
CNN : Novelist Kurt Vonnegut dies at 84

So it goes.

R.I.P.

de pe blogul celor de la The Guardian:
Farewell to a master of farting around
şi câteva fotografii din The New York Times

Cocktail

Duminică spre luni [aşa, să încep săptămâna odihnită] am văzut la tvr ecranizarea romanului Mama Noapte de Kurt Vonnegut. Deşi îl iubesc mult pe Kurt, romanul ăsta nu e printre cele favorite. Toată povestea îmi lasă un gust amar şi teorii ale conspiraţiei îmi bântuie imaginaţia [deşi n-ar fi cazul].Dar a meritat să mă uit la film, spre final pentru câteva secunde Vonnegut însuşi a apărut pe ecran [à la Hitchcock].

Cred că Vonnegut e primul scriitor american pe care l-am descoperit pe cont propriu. Sigur, citisem, când eram mai mică, Coliba unchiului Tom şi Tom Sawyer şi alte câteva, dar în mintea mea de copil scriitorii nu aveau naţionalitate, erau doar buni sau proşti.[Ce vremuri fericite!]Ideea era că la şcoală profii au încercat mereu să mă convingă că americanii n-au cultură [ca noi], au doar Hollywood [noi aveam pe atunci Buftea şi făceam la greu filme în care Mihai Viteazu vorbea ca la ultima plenară PCR, dar şi când scăpam de cenzură, făceam doar filme de artă, dom'le; şi de obiceiul ăsta n-am scăpat. na, că m-am înfuriat] şi reclame [dar las' că suntem în recuperări şi printre ele vedem filme] şi drogaţi care cântă rock [nu-i bun! rockul înseamnă revoltă, poporul trebuie să fie cuminte şi înţelegător] sau alte prostii.

Întâmplarea a făcut să am câteva ore libere, cândva prin septembrie 1988 sau 1989, într-o sâmbătă în care totuşi trebuia să fac ceva. Eram în Bucureşti, singură într-un apartament dintr-o zonă centrală, iar seara urma să mă duc la teatru. Dar era cam 2pm. Aveam la dispoziţie o bibliotecă cu foarte multe cărţi şi am ales Abatorul 5 din motive care-mi scapă. [Cartea era apărută în colecţia Globus, o colecţie care mie nu îmi inspira încredere.] Dar era destul de mică şi m-am gândit că în câteva ore o voi citi. Ceea ce s-a întâmplat. Iar apoi am căutat şi alte cărţi scrise de Vonnegut şi mai ales, alţi autori americani din secolul XX. Şi cu defectul ăsta am rămas şi azi.

Dar Mama Noapte nu mi-a plăcut în mod deosebit. Când e vorba de Vonnegut aleg fără discuţie Abatorul 5 şi Barbă albastră, iar din traducerile mai recente: Hocus Pocus. Şi Abatorul 5 m-a mai lecuit de ceva: nu mai cred ca s.f.-ul înseamnă literatură proastă, de pur consum. Modul în care povestea tralfamadorienilor se îmbină cu povestea lui Billy Pilgrim, cu amintirile despre război, despre bombardarea Dresdei e superinteligent. [Îmi dau seama că ar fi trebuit să formulez altfel, pentru că totuşi Abatorul 5 spune povestea lui Billy Pilgrim]. Şi am mai găsit îmbinarea asta perfectă în O zi mai lungă decât veacul a lui Cinghiz Aitmatov şi chiar aş vrea să recitesc cartea, mai ales pentru povestea mancurţilor.

Până atunci, mă întorc la Dos Passos şi al său Manhattan Transfer.

Vonnegut

Here's an article i wrote about Vonnegut's Slapstik or lonesome no more! it's not in english. i'm sure you've noticed it. i don't think itţs his best book, but Vonnegut is great no matter what.

Un joc serios

Publicat în 1976, Bufoniada sau Gata cu singurătatea! este o amară satiră. În Prolog, Kurt Vonnegut ne avertizează că mai aproape decât acum de o autobiografie, nu va fi niciodată. Cartea a fost scrisă ca tribut adus surorii sale, Alice, care a murit la doar 41 de ani, de cancer.

Vonnegut mărturisea odată că el scrie despre oamenii care au încercat să se comporte decent, într-o societate indecentă. Şi de această dată, doar foloseşte SF-ul pentru descrie mai bine lumea actuală, în care individul nu mai există ca entitate, fiecare este doar „un element interşanjabil al maşinăriei americane”. Bufoniada e povestea unui bătrân care trăieşte printre ruinele Parcului Naţional cu Zgârie Nori, care a devenit Manhattanul, şi îşi scrie memoriile. „E vorba despre cum mi se pare mie viaţa”, spune Vonnegut. Tema principală a romanului este singurătatea şi alienarea. E povestea a doi fraţi, Eliza şi Wilbur, doi monştri, de o mare urâţenie, dar care împreună puteau avea inteligenţa unui geniu, de aceea vor fi despărţiţi. La un moment dat, cei doi fraţi aruncă asupra celorlalţi blestemul suprem al monştrilor: cer respect. Într-o ţară în care pentru a suporta depresia şi singurătatea e nevoie de o minunată tabletă numită Comportamil, iar membrii unei secte îl caută mereu pe Isus, chiar şi sub farfurii sau pahare, Wilbur devine ultimul preşedinte al Americii, având ca slogan electoral Gata cu singurătatea!. Dezintegrarea acestei lumi nu poate fi oprită, deşi se pune în practică proiectul familiilor artificiale extinse, pentru ca oamenii să aibă măcar nenumărate rude. Forţa gravitaţională variabilă şi Moartea Verde sunt însă adversari mult mai puternici. Nu există nici o consolare, viaţa care ne aşteaptă după moarte e infinit mai plictisitoare decât asta.

Un cronicar anonim de pe Amazon se întreba cumva retoric, dacă suntem doar monştri, care trăiesc într-o societate din ce în ce mai civilizată sau suntem oameni din ce în ce mai civilizaţi, care trăiesc într-o societate monstruoasă? Ca de obicei, cărţile lui Vonnegut lasă acest gust dulce-amar şi sub aparenţa unui joc, ascunde mereu întrebări şi realităţi grave, pentru că „istoria nu e decât o listă cu surprize”.

Kurt Vonnegut, Bufoniada, traducere de Ariadna Grădinaru, Humanitas, 2006