”Did he who made the Lamb make thee?”

Mă uit destul de mult la filme polițiste,  mai ales la cele care ies din tipare (sau așa cred eu că sunt). Și uite așa tot privind la serialele/filmele astea dau peste minunății așa cum e și acest poem (tulburător) al lui William Blake  (poate știți, The Mentalist, „tyger, tyger” , Red John etc) 

E mare lucru să scrii un poem despre ceva din afara ta și peste vreo două sute și ceva de ani poemul tău să aibă un asemenea impact la lectură. Cam asta înseamnă să ai talent (puțin spus, dar hai să nu folosim cuvinte mari în vremurile astea)

 Copy A of Blake's original printing of The Tyger, 1794. Copy A is held by the British Museum.

 

Tyger Tyger, burning bright,
In the forests of the night;
What immortal hand or eye,
Could frame thy fearful symmetry?

In what distant deeps or skies.
Burnt the fire of thine eyes?
On what wings dare he aspire?
What the hand, dare seize the fire?

And what shoulder, & what art,
Could twist the sinews of thy heart?
And when thy heart began to beat,
What dread hand? & what dread feet?

What the hammer? what the chain,
In what furnace was thy brain?
What the anvil? what dread grasp,
Dare its deadly terrors clasp!

When the stars threw down their spears
And water'd heaven with their tears:
Did he smile his work to see?
Did he who made the Lamb make thee?

Tyger Tyger burning bright,
In the forests of the night:
What immortal hand or eye,
Dare frame thy fearful symmetry?

Kaminsky, din nou

Și orice handicap e lăsat în urmă

Poet plecat din Ucraina spre SUA.
„Dansând în Odessa” a apărut în traducere românească la Vinea, în 2007, traducere: Chris Tanasescu
”Deaf Republic” a apărut în 2019, la Faber & Faber.

Amintiri

Căutam ceva în biblioteca mea, dar am dat peste cartea asta. Sper că măcar din când în când o mai citesc și alții.

Altă generație, același cenaclu

Tot din lumea cenaclului Pavel Dan vine și Eliana Popeți. Cândva  scria poezie, la un moment dat a trecut la proză. Între timp a publicat și un roman, o să scriu despre el zilele următoare, încă mai am de citit vreo 60- 70 de pagini. Dar mai întâi, revenim la începuturi, poezia!

Un paveldanist

Sorin Horotan, vedetă a generației sale, mulți spun că era cel mai bun de atunci. După terminarea facultății a dispărut, nu cred că a publicat vreo carte, poate fi citit doar prin volumele colective. (Spunea Tudor Crețu că așa se întâmplă uneori, oamenii dau tot ce au de dat în timpul facultății; nu știu sigur dacă e așa, parcă pe SH l-am revăzut la niște întâlniri paveldaniste și cel puțin ca om de afaceri parcă a revenit; sau il confund eu?)

Definiție

Până la urmă cred că asta e cea mai bună definițe a poeziei:

(o carte apărută la casa de pariuri literare)

„Pretextul care mă salvează”

Nu-mi amintesc să-i fi văzut numele în vreun articol în care se enumerau volumele apărute cândva. Cartea e din 2016, dar eu am dat de ea recent. Mi-a plăcut tiltul ”Eu cânt jazz”. Contează desigur și editura: casa de pariuri literare și recomandarea din prefața semnată de Nora Iuga.
Citesc și sună bine:

Alice Popescu ( ce se întâmplă când nu se întâmplă nimic)

Prin octombrie 2017 a fost lansarea asta, la Bufnițe. Dar cum am pierdut contul de fb și filmările încărcate acolo, scriu aici.
Despre Alice Popescu am mai scris și după debutul ei poetic, vedeți aici
„Lucru de mână” e al doilea ei volum de poezie:

„se joacă poker, se scriu poeme”

Andra Mateucă a fost câțiva ani membră a cenaclului Pavel Dan, în vremea în care acolo erau Cătălina George, Tudor Crețu, Adriana Tudor Gâtan, Sorin Horotan, Alexandru Potcoavă, după care o vreme, nu s-a prea mai știut ce face, dar numele ei apărea mereu atunci când se vorbea despre acea generație. Unde o mai fi, ce o mai face Andra Mateucă, astea erau întrebările. Și la un moment dat a reapărut, nu știu exact cum. Dar eu scotocesc prin rafturile unde sunt ascunse cărțile de poezie, am dat peste cartea ei, mi-a sărit în ochi titlul, „Duminica e o poză cu tine”. Andra Mateucă  știe să dea titluri grozave volumelor sale. Anul trecut a revenit cu un alt volum și cu un alt tilu de ținut minte. 

Se spune că un cititor de poezie e într-un fel un privilegiat, nu se poate să nu găsească într-un volum ceva ce să-i placă. Din cartea asta am ales trei texte ( sigur un alt cititor ar alege altceva, important e să citească.)

(titlul postării l-am luat dintr-un text al Andrei Mateucă, publicat intr-o antologie alcătuită de Eugen Bunaru, s-ar putea să fie din Incognito, nu știu)

„mă tem să nu devin apatridă”

„șoptește-mi pe chat cum mai ești
în timp ce țara se duce de râpă!”

așa începe „scrisoarea către un prieten și înapoi către țară - un manifest”, cel mai nou volum semnat de Ruxandra Cesereanu. Lansarea a fost la Bufnițe, in toamnă, dar intre timp a apărut a doua edițe a acestui volum, așa că sigur poate fi găsit in librării.
Pentru lansare, Ruxandra Cesereanu realizează un colaj, versuri luate aparent doar la întâmplare, și acest nou poem e citit publicului venit in librărie.
La Timișoara, Ruxandra Cesereanu a dedicat lectura lui Ion Monoran și Alexandru Mușina ( și mai știu că finalul a sunat așa „mărșăluim, rezistăm, suntem vii”). (dar a amintit in discursul ei și de Petre Ilieșu)

Amintire de la LitVest

LitVest e un festival foarte viu și tot mai bun, an de an. (Felicitări maxime lui Tudor Crețu, el a avut ideea de a-l face). 
Am filmat un pic din lectura din Unirii, la lumina farurilor.
Cosmin Perța a citit din„Cântec de leagăn pentru generația mea”, volumul lui cel mai recent (atunci încă nu apăruse).

Poezie, oarecum

Un interviu cu Ilya Kaminsky (poet din Ucraina, publicat la noi, cândva, la Vinea.
Dansând in Odessa era numele volumului.)

Trei zile cu poezie, trei zile fără nori

Lansarea timișoreană a Portretelor de frontieră a adus la Triade și Ambasada, câțiva poeți incluși în antologie. Pe lângă Jörg Becken, editorul german, au mai fost acolo și Nicole Gdalia (Franța/Tunisia), Erkut Tokman (Turcia), dar și  Magda Cârneci,  Rodica Draghincescu, Nora Iuga, Floarea Tutuianu, Claudiu Komartin, Robert Șerban.

Nicole Gdalia: 

Erkut Tokman a citit în turcă:

Robert Șerban la Ambasada

Claudiu Komartin (la Ambasada, unde a spus câteva cuvinte despre antologie, dar poezia e din altă parte/ la Triade a citit din antologie)

Rodica Draghincescu
la Triade a citit un poem din antologie

la Ambasada a citit un poem dintr-un volum aflat în lucru

Blocul 2 bis

Provizoriu, dar continuu

Prin anii 90, când se schimbau vremurile, ce s- au mai tulburat aparențele, ierarhiile, tabieturile! Au apărut în literatura română (misogină și pudibondă), câteva scriitoare altfel, complet altfel. Și acum aș zice doar de Floarea Țuțuianu și Rodica Draghincescu (dar voi spune pe rând), pentru că ele apar și în antologia asta despre diversele granițe care ne împart, ne adună, ne tulbură și ne definesc.
Știu că am citit cu mare bucurie Femeia pește, mai citeam și ce publica Floarea Țuțuianu prin reviste, după care librăriile au început să dispară, editurile s-au făcut tot mai  mici, revistele n-au mai circulat, și uite așa, cărțile, veștile n-au mai circulat și i-am pierdut urma. E și vina mea, într-o vreme m-am lenevit și n-am mai citit muuuuult de tot, pe urmă am revenit la un ritm mai bun, dar uite că n-am recuperat tot.
M-am bucurat să o regăsesc în cartea asta, m-am bucurat să o văd la Timișoara, și cumva îmi pare rău că n-am îndrăznit să mă duc și să-i spun ceva, orice, de exemplu: ăsta-i unul din poemele care m-au lovit în plin.
Dar m-a tulburat faptul că părea atât de fragilă.

Salvați Galeria Calpe

Salvați Galeria Calpe! Pe lângă protestul din centru, a mai fost unul, mai cultural. Nu ştiu exact ce soartă se pregăteşte Bastionului, dar închiderea unei galeriei de artă nu sună bine deloc. A fost o lansare de carte, Maeştrii unei arte muribunde, apãrută la Cartier, iar Claudiu Komartin a ales acel spațiu tocmai pentru a atrage atenția asupra acestei (posibile) evacuări. ( Dar despre Teatrul German ce se mai ştie, că tot onorata primărie a încurcat lucrurile şi acolo? ) Despre lansarea propriu zisă o să povestesc mai târziu un pic, acum vă rog doar să priviți cu atenție imaginile astea (cred că pot fi mărite încât sã se vadă ce scrie acolo).

„E cinic, e minunat!”

O carte care-mi place la fel de mult chiar și după ceva timp de când a apărut: Dmitri Miticov, Dmitri : genul cinic.

Mari drame nu

E multă suferință în lume,
dar și în filmele coreene.

Ce nevoie să ai de marile drame
cînd şi un bec aprins pe stîlp
peste fierul forjat
rupe miocardul.

Cîte nume de boli ți-ar fi necesare
ca să fabrici lirism.
Lirism e să îi spui te voi iubi pînă cînd o să mor.
Dar cum ar fi să mori chiar acum.
Uite cît lirism.

Şi tot despre cupluri. El spune obişnuința e ideal
proiectat în R la a doua, spațiu 2D
domestic şi tihnă.
Eu zic ăsta-i tetris.

Cît să trăieşti şi cu tetris.

Dar înainte de maidanul liric ce mai era.
A da, copilăria
Street Fighter la maşinuțe : mîna pe manetă
e dibăcie.

Eşti Ryu în săritură decisivă
cînd realizezi că da există pericole reale, scheme
neaşteptate formidabile şi foarte foarte
multă suferință.
 

Modul sarcastic

I.

Limbajul. Îl ai şi îl foloseşti

cu stîngăcie, ca pe o unealtă primitivă,

deteriorată şi imprecisă

al cărei scop s-a pierdut definitiv.

El spune trebuie să mergem la cumpărături,

ea spune trebuie să facem curăţenie,

dar ei vor să spună

ce mai putem face de aici, de aici

nu mai putem face nimic.

Cineva te întreabă ce faci, îi răspunzi - bine.

Dar bine ultima dată a fost cînd.

E exact aşa cum te-au învăţat: deşi pare simplu, 

întelesul comunicării este mult mai complex 

şi plin de substrat.

Limbajul. Vor veni cîndva nişte oameni

să-l şteargă de praf

cu nişte pensule mici.

Cum se numeşte asta, se numeşte grijă,
se numeşte afecţiune, ba nu,
se numeşte arheologie.

Se ia limbajul, se face din el

un cărucior ponosit

şi se împinge cu piciorul pe scări.

Ia limbajul, fă din el un gest.

 Karaoke

Nu să te descurajez, dar spune-mi ceva mai trist
decît un club de karaoke.

Practic accesez confuzie și nimic altceva
cînd văd oameni care citesc cîntece
de pe ecran și spun asta-i fericirea.

Dar eu care dimineață am rămas în mașină
și am ascultat radio
și am așteptat să deschidă la bancă
am văzut fericirea
luînd forma unui cățel care sărea
pe anvelopă.

Ce e fericirea
e o pasăre e un avion
e un exces de interpretare.

De asta și zic: neatenția.
De asta și zic: anevoios la prima greșeală,
dar tot mai ușor pînă la o alunecare lentă sigură
în noaptea tîrzie dezolantă nefastă la karaoke.


Ninja

2.

O istorie a gesturilor obişnuite,
asta e viața ta întreagă, dar şi iluzia
că mai poate fi şi altceva acolo,
imagini calde sau tot ce ai fost învățat
vreodată despre educație, familie, mediu şi alte
asemenea resurse ale vocabularului.

Spune după mine: educația şi familia şi prietenii.
Acum repetă cu mine: nu, nu e asta.

Spune: lungile discuții cu tine însuți,
şi diversele planuri, filme scurte din viitor.
Spune : întoarcerile interminabile, mîinile întinse
lîngă tastatură şi nostalgia.
Acum repetă cu mine : nu, nu e asta.

Ștefan Manasia la „Ce mai faci, scriitorule?”

începutul dialogului dintre Ștefan Manasia și Bogdan Munteanu




lectura din „Cerul senin”





lectura din „Motocicleta de lemn”

Reply2

Ștefan Manasia
Reply2

 lui Radu Vancu, locuitor al celei mai mari
berării din univers, Hermannstadt

„Toată lumea doarme deja:
e duminică spre luni.
Cei mai mulți s-au destrăbălat
pînă la sînge.
Acum fac nani
ca jamaicanii
picați din cer între
două religii (sau poate trei).
Greierii și pisicile-n rut au tăcut,
bătrînii bețivi discută despre Cratylos,
despre rugăciunea inimii,
sperînd că dimineața cu solzi de mreană
nu-i chiar așa departe.
În cîteva minute
au să înceapă
(ochi adipoși ca ai dobermanilor),
să vorbească răgușit despre moarte”
( „motocicleta de lemn”, charmides, 2011)

pe 25 ianuarie Ștefan Manasia vine la „Ce mai faci, scriitorule?”, Cărturești(Mercy)