PdS trist

Am vrut să aleg altceva pentru azi, de fapt alesesem un text, că nu era poezie, deşi era-n versuri, avea rimă şi mesaj vibrant. Dar cu toate cele ce s-au întâmplat, m-am răzgândit. Despre anumite lucruri cred că nici n-avem dreptul să spunem ceva.

Mariana Marin

Elegie I

Nici nu mai ştii
de ce îţi este atît de greu să trăieşti.
Aşa cum în evul mediu tulburările minţii
erau puse pe seama tulburărilor de stomac,
tot astfel cauţi şi tu cauza
(biet furuncul crezîndu-se revoluţie)
în ceea ce pe dinăuntru îndesit mănîncă
fără să te poată atinge.

Poemul de sâmbătă 27. Atipic

De când porcul
a devenit emblema patriei mele,
s-a trezit şi iepuraşul
din mine.

Nici nu ştiţi de când voiam eu să trec aici poezia* asta.
Şi pentru că e un pds anormal, o să continui aşa:

curriculum**

nu răpus, terminat
minţit până ce însumi am minţit.
nu gol, doar privat de mine însumi.
nu lovit cu pietre, nici cuvinte.
tratat doar cu tăcere.
nu înfometat, însă cavernă capul.
scăpat, supravieţuit, de asemenea, da.

Şi urmează firesc :

Cântec***

Cine mai are un cântec
îşi pipăie beregata: fără
un motiv evident.
(decembrie 1982)

Iar la final, Herta Müller****

"De când gândesc, mi-au rămas în minte spusele mamei:

Frigul e mai rău ca foamea.
Sau: vântul e mai rece ca zăpada.
Sau: un cartof fierbinte e un pat cald."

*Mariana Marin, Poem pentru patrupedul Bobiţă
**Richard Wagner, cretă neagră, traducere de Andrei Zanca, Paralela 45, 2000
***Rolf Bossert, Cântec, Stau pe treptele vântului, traducere de Nora Iuga, ICR, 2008 [mai multe poezii de-ale lui aici; şi despre el puteţi citi tot pe blogul lui Komartin]
****Herta Müller, Porumbul galben n-are timp, din volumul de la Art, dedicat festivalului de poezie "Oskar Pastior", Sibiu, 2007 [am vrut să aleg o poezie din cele două volume apărute la noi, dar ar fi avut farmec doar fotocopiate, aşa că am renunţat; am pus o poză cu copertele la postul cu Nobelul]

Poemul de sâmbătă 23

Ştiu că Mariana Marin a mai fost la pds, dar ăsta e singurul pds posibil pentru ziua de azi. Am descoperit una din cărţile ei într-un anticariat on line şi mi-am comandat-o, nu puteam să o las acolo. Ştiu că eu am cartea, dar o să o dau cuiva. Deocamdată o aştept cu mare nerăbdare, de parcă nu aş avea-o. Aştept să văd dacă fostul proprietar a citit-o, cum a citit-o, a făcut vreo însemnare pe margine, sau nu, a ţinut la cartea aia, sau doar a ţinut-o în bibliotecă. Exemplarul meu e un pic chinuit, l-am cărat cu mine peste tot, prin toată casa. Şi stă de obicei pe birou, sau pe raftul ăsta de bibliotecă, ăsta, adică cel de lângă mine, mă lovesc de el când mă învârt cu scaunul.

Mariana Marin
Anul acesta cireşele

Nu-i mai cer acestei lumi decât liniştea.

O fărâmă de cer.

Ceva care să ne facă mai buni,

să ne redea curajul

din toate romanele adolescenţilor miopi

şi anul acesta cireşele.

Nu-i mai cer acestei lumi

decât dreptul de a fi eu însămi

şi de a şti că şi aproapele meu poate fi la fel.


Limba scrisă sub pleoape

Vremea poemului înalt, ameţitor

a trecut.

Gândul negru şi sârma ghimpată

vor ţine minte doar aceste elegii

şi o feroce singurătate,

ameţitoare, înaltă...


Ce-ar fi gândit despre stăpână pisica Annei Frank
dacă ar fi putut traversa salonul în grabă

Ai învăţat, Anne.

Totul e să înveţi să rezişti.

Să-ţi plesnească faţă de seninătate

chiar şi atunci când ai buzunarele goale;

nici urmă de aripă de furnică;

nici picătură din iarba fiarelor,

nicio pădure în care să te ascunzi.

Şi singură, singură,

printre atâtea dezastre,

să întinereşti aproape firesc

şi totul numai aşa, de rea!


Destin

Se iubeau,

dar nu pentru că se vedeau rar
- aşa cum s-a consemnat mai târziu.
Se iubeau pentru că aveau aceeaşi frică
şi aceeaşi cruzime.
Făceau lungi plimbări prin cartierele vechi
şi îşi înscenau unul altuia viitorul
/praf şi pulbere,
praf.../

Elegie IX

O, vinovăţia şi spaima
în faţa adevărurilor sugrumate!
Cine va depune mărturie
pentru crimele făcute împotriva noastră?
Cuvintele simple de-acum,
înşurubate în singurul trup
pe care îl pot da morţii,
vă vor face mai buni?
Nu sunt o fiinţă morală.
Cine trăind ar putea rămâne
curat şi integru?
Dar uneori, în nopţile de vară toridă,
când încep să cobor scara evoluţiei acestei specii,
gândesc şi văd cu ochiul din frunte
însingurat şi zdrobit.

Se aud atunci cântări şi blesteme
într-o limbă în care altădată visam.

Poemul de sâmbătă 5

S-au mirat unii că n-am început cu Mariana Marin. Eu mă gândeam să o las mai la urmă, să am timp să aleg o poezie. N-am reuşit, din diverse motive. Şi, orice aş face, nu pot să aleg o singură poezie, aşa că şi azi o să fie tot un fel de poet de sâmbătă. Mai găsiţi aici fotocopiate nşite pagini din cartea mea de suflet [un răspuns la o leapşă mai veche].

Lipsesc anumite versuri din poeziile astea*, poate stârnesc anumite curiozităţi şi îi căutaţi cărţile. Pentru că [nu ştiu de ce] e încă o poetă prea puţin citită/cunoscută în afara lumii literare.

Mariana Marin

Zece mii de spânzurători

Te uiţi într-o zi prostit
la propria ta viaţă.
Îi mai retuşezi o mână,
Îi mai aşezi o grimasă
sub aşternuturi de care nimeni nu ştie.
Îi mai torni un ghinion în pahar.
Luciditatea n-ar trebui să ne apuce aşa,
în văzul chior al lumii.
Ar trebui să fim mai atenţi
cu scheletul nostru secret
[..]
Dar cine să ştie ce ne face mai bine!
Să stau şi eu
şi să mă holbez la propria viaţă.
E tot un fel de anestezie şi asta,
dar mai altfel decât celelalte.
[...]
În copilărie, obişnuiam să trag cu urechea
la tot ce era interzis
- metodă profilactică pentru o maturitate uşoară.
Azi adun informaţii despre o bătrâneţe sumară
care a început să-mi crească în palmă.

Până şi zece mii de spânzurători
înălţate de-a lungul marilor literaturi
ar fi mai puţin înfricoşătoare
decât ceea ce mi-e dat să aud.
[...]

(din volumul Mutilarea artistului la tinereţe, 1999)

Elegie XIX

Închisoare vie,
cât de puţin semeni tu cu ceea ce se vede!

Dar cum să te poţi despărţi de păpuşa dezastrului
când de atâtea ori i-ai cântat în nopţile ultimilor ani,
de atâtea ori te-a cutremurat atingerea cartonului ceruit.
Rânjetul de beţivă şi mătasea ochilor
îţi mai stau şi azi în braţe.
Cum să poţi spune că nu ştii nimic
despre împunsătura din inimă,
despre rumeguşul jilav al dimineţilor
când încă erai,
când încă te încăpăţânai să fii.
[...]
Şi tocmai de aceea
cum să te poţi despărţi de ceea ce eşti,
de ceea ce te încăpăţânezi să rămâi
şi strânsă/cu atâta trudă/
în această închisoare vie
din care, privindu-te,
atât de puţin semeni cu ceea ce se vede.

(din Atelierele 1980-1984)

_____
* pentru că:
Există şi disperare şi joc
în ceea ce nu-ţi spun.

(din Scrisorile către Emil, vol. Atelierele)