Showing posts with label moni stanila. Show all posts
Showing posts with label moni stanila. Show all posts

Monday, February 18, 2013

O dublă lansare, dar mai veche

Ar fi multe de povestit, pentru că multe s-au întâmplat între timp [adică în lunile astea de pauză]. Totuşi, dacă mă gândesc bine, n-am fost la prea multe lansări, pentru că au devenit atât de previzibile încât mă plictisesc foarte tare. M-am dus doar atunci când ştiam sigur că vreau cartea despre care era vorba.

Pe la sfârşitul lui noiembrie s-a întâmplat o dublă lansare pe care nu o puteam rata, şi pentru că nu puteam rata întâlnirea cu Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski. Cele două volume, Sagarmatha, respectiv Daţi foc la cărţi au apărut la Tracus Arte.

N-am făcut multe poze, dar cred că am surprins exact ce trebuia:  
 



Alexandru Vakulovski
citesc & mă rog III

citeam şi m-am gândit să
mă rog Doamne

Iisuse dar vreau să mă
rog şi am uitat ce am
vrut să mă rog

aşa că fă-mă Doamne să
uit tot ceea ce mă roade
şi e inutil
(Dă foc la cărţi, Doamne!)

Sunday, December 6, 2009

La "Blecher"

De data asta cardul meu n-a mai dat bir cu fugiţii, numai că vremurile sunt de aşa natură încât poveştile stau ascunse în diverse cotloane; nu le place realitatea asta şi se înfiripă greu. Dar ce poate fi mai frumos decât să vorbeşti despre o intâmplare poetică în vremuri  în care toţi vorbesc despre cât de grozavi sunt ei şi ce fericiţi suntem noi doar pentru că ei există? Duminica trecută am fost în Dharma Bar, la o nouă întâlnire a Institutului Blecher.  


M-am bucurat că am ajuns la o ediţie care mă interesa în mod deosebit, urmau să citească Moni Stănilă şi Cosmin Perţa. Gaudeamusul încă era în desfăşurare, mai era şi expoziţia de la MNAC,  aşa că lumea s-a adunat un pic mai greu.


Dar au fost exact atâţia participanţi câţi se cuveneau să fie, destui pentru ca discuţiile să fie interesante.



Mai multe poze găsiţi pe site-ul oficial.

Cosmin Perţa a citit un fragment consistent dintr-un roman aflat în lucru, iar Moni Stănilă a citit din  postoi parovoz. confesiunile dogmatistei, carte pe care ea o consideră a fi debutul ei poetic [Iconostas fiind un jurnal de convertire].

Ar trebui să povestesc mai pe larg, dar deocamdată nu-s în stare decât să las înregistrările să vorbească.

Claudiu Komartin spunând câteva vorbe despre Moni Stănilă


komartin la institutul blecher
Vezi mai multe video din Evenimente

Moni Stănilă citind câte ceva din cartea ei de debut: postoi parovoz. confesiunile dogmatistei.

moni stanila la "blecher"
Vezi mai multe video din Evenimente



moni stanila
Vezi mai multe video din Evenimente

Friday, December 4, 2009

Lansări poetice

Moni Stănilă, postoi parovoz. confesiunile dogmatistei, ninpress/charmides

Şerban Foarţă,  Nu ştiu alţii cum sunt..., Cartier

foarta
Vezi mai multe video din Evenimente


A mai fost un Paminot citit în seara aceea, un poem scris de Claudiu Komartin [despre care Foarţă a spus simplu: e mai bun decât al meu]. Găsiţi varianta video aici [şi textul aici].


Emilian Galaicu-Păun, Arme grăitoare, Cartier

emilian galaicu-paun
Vezi mai multe video din Evenimente

Monday, June 15, 2009

Poveste restantă. Poemul meu

La Street Delivery a fost lume multă şi o primă zi friguroasă. Seara, când am ajuns acasă şi am dat drumul la apa rece, mi s-a părut caldă. A doua zi a plouat. A treia zi a fost ziua cu poezia, adică s-a scris poezie sub ochii clientului.




Nu vreau să trec niciun poem în întregime, doar vreo 2 versuri din fiecare, cât să fie aproape unu', adică poemul meu.



Stăm faţă în faţă
Între noi un poem.
(Marin Mălaicu Hondrari)

dar eu nu ştiu ce gândesc
nici nu ştiu ce gândeşti
(Cristina Ispas)


şi într-o dimineaţă, când tocmai îmi trăsesem
pleoapele peste ochi ( deh, odihna dinaintea ţigării)
(Dan Coman)


Foile pe care scriem sunt luate de vânt şi rămânem noi faţă în faţă
(Răzvan Ţupa)


sunt un zgomot alb
filtrat prin aerul cald al zilei
(Alex Potcoavă)


dar până la urmă asta e tot
şi e destul!
(Moni Stănilă)

Friday, May 29, 2009

Revista presei

Zi rezervată revistelor:

Orizont, nr. 5 - de citit: un interviu cu Răzvan Mazilu, "duplexul" despre Revolutionary Road [carte/film]; Alexandru Budac scrie despre Celelalte poveşti de dragoste, de Lucian Dan Teodorovici, iar Tudor Creţu se întoarce un pic în timp, în 2004 şi se opreşte la Ziua de apoimâine a lui Adrian Bodnaru.

Cuvântul, nr. 5 - l-am luat pentru dosarul programatic al 2000- ismului, dar am mai găsit şi un articol scris de Daniela Luca despre poezia lui Dan Coman.

România literară, nr. 21 - nici nu mai ştiu de când n-am mai cumpărat revista asta, nici nu ştiu ce m-a făcut s-o cumpăr, poate articolul despre Oskar Pastior, anunţat pe prima pagină; sau mutra lui Muşina [i-au publicat nişte poezii în numărul ăsta]; am dat peste o cronică foarte faină a lui Cosmin Ciotloş, la cartea lui Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni; am o singură remarcă, nu prea cred că-i aşa: zicând ca alţii şi făcând ca el; înţeleg figura de stil, dar tot n-aş spune zicând ca alţii.

Observator cultural, nr. 218 - de citit suplimentul poetic Suedia-România: poeţi 3X3, şi desigur paginile despre colocviul de la Alba.

Ştire importantă: azi a început Street Delivery. Duminică, de la 5 pm, o să apară pe Mercy poezie şi portrete la minut. Vor fi acolo Dan Coman, Marin Mălaicu Hondrari, Răzvan Ţupa, Cristina Ispas, dar şi Moni Stănilă, Alex. Potcoavă şi Tudor Creţu.


Vorba 'ceea: be there or be square!

Tuesday, May 26, 2009

CTS. Prima zi

La un moment dat am crezut că o să rămân acasă, mi s-a rupt şi geanta în care-mi pusesem câteva lucruri. Şi eu mai aveam doar vreo jumătate de oră până pleca trenul. Dar am găsit rapid o soluţie, pe urmă m-am aruncat într-un taxi, am văzut roşu peste tot, dar am ajuns la timp în gara noastră, desprinsă dintr-un film de groază, am urcat într-un tren care şi el părea a fi din alt film [cu siguranţă NU european]. Am încercat să citesc, luasem cu mine un roman al unui polonez, Piotr Bednarski, Zăpezile albastre. Atmosfera din carte părea a fi din acelaşi film cu trenul. [E o carte despre deportările din Siberia, n-am terminat-o, o să spun mai multe atunci când va fi cazul. Exagerez, fireşte, dar nu-mi pare rău.]

N-am citit mult. În compartiment se spuneau poveşti frumoase şi am stat o vreme să le ascult. După aceea ne-am războit cu o viespie intrată nu ştiu cum peste noi. M-am uitat mult pe geam, şi am văzut în gări, doar oameni trişti, obosiţi şi chinuiţi. Undeva am văzut nişte ţărani [că nu pot să le zic fermieri, deşi e la modă] cosind iarba, şi un altul aranjând-o frumos în căpiţe. Am văzut un miel mic de tot dormind cu boticul ascuns în iarbă. Şi cred că am văzut şi un ied pe undeva, sau mi-am dorit atât de mult să văd unul, încât mi-am imaginat că l-am văzut, nu ştiu sigur.

La Alba, taximetristul [care m-a dus la hotel] mi-a spus poveşti despre mocăniţă. Dar eu eram foarte obosită, am urcat în camera mea şi m-am gândit la Aglaja. Când am văzut Hier Himmel, am reţinut imaginea asta: Aglaja refugiindu-se într-o cameră de hotel atunci când vroia să scrie în linişte. Nu pleca în alt oraş, pleca doar la hotel. Eu n-aveam de gând să scriu nimic, dar mă gândeam că m-aş putea refugia oricând în camera aceea.

După ce m-am liniştit un pic, am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe un cristian, să-i spun că am ajuns. Încercam să mă conving că totul va fi bine, pentru că prima persoană care avea legătură cu colocviul, pe care o întâlnisem deja [imediat ce-am coborât din taxi] a fost Marin Mălaicu Hondrari. Şi m-am bucurat aşa de tare, încât cred că l-am speriat. Să revin: am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe un cristian. Vino, suntem toţi aici, ieşi din hotel, o iei la dreapta ..., şi am făcut ce mi s-a zis, până mi-am dat seama unde ar trebui să intru; dar în semiobscuritatea din jurul meu, l-am zărit pe Cristi făcându-mi semn cu mâna şi zâmbindu-mi cu toată claviatura [cum ar zice Rică Răducanu]; dacă nu ieşea în întâmpinarea mea, nu cred că intram în restaurant. M-am agăţat şi de alte zâmbete pentru a avea curaj să stau acolo. Am văzut-o în primul rând pe Moni Stănilă [abia aştept să-i apară cartea] Ceva mai încolo erau Alex. Potcoavă şi Oana Doboşi. După ce le-am spus conspirativ eu nu-s aici, am aflat că unii au câştigat nişte pariuri pe seama mea.

Keith Richards spunea cam aşa: când te afli în faţa unui stadion arhiplin, începi să-l înţelegi pe Hitler. Eu m-am simţit ca la un dineu oficial, dar pe alocuri îmi era jenă de oamenii ăia. Dar Cristi m-a prezentat tuturor. Câteva amintiri: V. Leac mi-a spus de ce a ieşit acea lansare cum a ieşit. Dar eu nu am fost supărată pe el, sau am fost, atunci, pe moment. După aceea, m-am întors la Seymour [varianta poetică] şi mi-a trecut. Cum aş putea eu să fiu supărată pe V.Leac? De câte ori se întâmplă ceva important în Timişoara, unii nu ajung din Circ sau din Giroc, dar Leac, de la Arad, vine sigur! Şi mai e şi Seymour!

La altă masă era Marius Ianuş, dar poveşti cu el vă spun mâine [şi cu alţii]. Răzvan Ţupa mi-a zâmbit ca unei vechi cunoştinţe, ne ştiam de la Timişoara. Am fost foarte mândră de mine când am dat mâna cu Mihai Vakulovski. Îmi amintesc şi acum căldura din vocea lui Dan Coman, zâmbetul Oanei Cătălina Ninu, mirarea SGB-ului când i-am zis că ştiu cine e, bucuria lui Cosmin Ciotloş, care s-a ridicat de pe locul lui şi a venit să dea mâna cu mine. Bianca şi Paul Cernat s-au ridicat în picioare când am ajuns lângă ei. Paul Cernat mi-a zis complice: ştii, am cunoscut-o şi pe capricornk13! Cei doi au fost foarte sobri la discuţiile oficiale, dar altfel mi s-au părut a fi doi puştani puşi pe şotii [mai ales în ultima zi, când noi stăteam la cafea, iar ei treceau conspirativ în toate părţile]. Îi cunoscusem pe toţi cei care erau acolo, şi mă pregăteam să fug. Dar retragerea mi-a fost tăiată de Octavian Soviany şi Miruna Vlada, care tocmai atunci veneau la masă. Am schimbat câteva vorbe, ne-am amintit cu nostalgie/bucurie de studentfestul trecut. După care am ieşit la aer.

Şi cum mă plimbam eu aşa frumos, iar a venit un cristian şi mi-a zis: ce faci, iar te-ascunzi? hai că a venit Komartin; ai vorbit cu el? hai să-i spui că ai venit. Cred că de când ne cunoaştem, eu am făcut diverse chestii care l-au mirat [cel puţin] pe Cristi, dar asta era cât pe ce să le întreacă pe toate. Pur şi simplu nu eram în stare să fac vreun pas, deşi înţelegeam mesajul. Cuuuuuuuummmmm????? NU vii să vorbeşti cu Komartin???? Dar până la urmă am înţeles ce trebuia să fac, am respirat adânc şi am intrat din nou în restaurant. După care totul a fost perfect.


Thursday, December 11, 2008

Poezie pe câmpii


... adică nasturi în lanul de porumb, foarte mult îmi place titlul. E a doua antologie de poezii scrise [vorba vine] în tabăra de la Săvârşin. Dar nu-s doar poezii. N-am citit cu mare atenţie prefaţa lui Bogdan Creţu, pentru că a mai publicat-o undeva [nu ştiu dacă în întregime sau doar parţial], pentru că anumite expresii n-au ce să caute într-un articol despre poezie şi pe deasupra, poezia nu prea are nevoie de comentarii. O să uit însă această ultimă remarcă şi o să spun câte ceva despre fiecare poet în parte, poate spun şi care poezie mi-a plăcut mie cel mai mult .

Vlad Moldovan a fost premiatul taberei, cel mai bun adică. O fi, pe mine nu m-a convins. Nici versurile astea Încerc să fiu sincer şi/să nu le înfloresc [lăudate-n prefaţă] nu m-au impresionat, mai mult mi-a plăcut continuarea: Mi-am găsit o spărtură în zid/îmi vine până la umeri/şi pot să scriu comod. Imagini foarte faine stau lângă altele, banale. Senzaţia asta am avut-o şi citindu-i cartea, Blank; de fapt, mai mult am răsfoit-o, pentru că, pe lângă poezii bune [Nişte învingători], am dat de altele [Blank zen], care m-au făcut s-o închid.

Constantin Acosmei m-a intrigat, ca de obicei. La Sonet am fost mai atentă, pe urmă atenţia mea s-a disipat până la dispariţie. Foarte banale mi s-au părut Relatările, iar ultimul poem, mai bine nu-l citeam.

Şerban Axinte îmi e aproape necunoscut. Nu ştiu decât aceste texte de aici, unele fragmente mi-au plăcut, altele nu. Când o să citesc mai mult, poate mă lămuresc în vreun fel.

Cristina Ispas ar fi fost premiata mea, dacă aş fi fost eu în juriu. E prima dată când îi reţin numele cu adevărat. O să mă uit şi prin La Neagra, să văd ce a publicat acolo. Din fericire, am găsit şi volumul ei, cel cu mixajul pe vinil. Nu ştiu care-i cea mai bună poezie de aici [poate Aniversare]; grupajul mi s-a părut foarte puternic şi destul de unitar. Aleg câteva versuri:

Aici e capătul indiferenţei. De aici începe un fel de înţelepciune,
un fel de compromis.
Aici, în casa asta, stau de o săptămână cu bătrâna femeie
care-şi visează în fiecare noapte sfârşitul
şi mi-l povesteşte la micul dejun. În timp ce-mi beau laptele rece
şi-n timp ce ea-şi înmoaie bucăţele de pâine uscată
într-o cană de tablă plină cu must.

În apropierea ei dimineţile capătă gustul oboselii,
iar privirea se întoarce refuzată de pe lucruri şi atinge moale,
leşinat, creierul.

Azi însă lucrurile se vor schimba. Îmi voi sărbători
copilăria, ciopârţind în grădina din spatele casei
nuci verzi, iar adolescenţa
celebrând etica îndepărtării capului de trup:
iată cum pasărea cu gâtul golaş se zbate de pământ
mult timp după ce cuţitul s-a retras,
refuzând să moară în linişte.

Îmi vor trece prin minte toate numele din familia mea,
numele prietenilor mei,
şi mă voi gândi la mine.
La vârsta când trebuie să iubeşti dezechilibrat,
când trebuie să părăseşti definitiv locul
în care morala s-a obişnuit să trăiască comod, cu căluşul la gură,
şi chiar să şi-l tragă singură pe rânjet,
ori de câte ori îi alunecă. Ori de câte ori nu eşti atentă.

La cadavrul tânărului de 16 ani,
pe care ucigaşii l-au spălat şi l-au îmbrăcat cu haine
curate, înainte să-l arunce în iarba uscată
din singurul parc al oraşului.

Aici e, până la urmă, capătul
idiferenţei. De aici nu poate începe decât
un fel de înţelepciune.

Am transcris aproape tot poemul. Mă opresc, nu prea ştiu cum e cu copyright-ul şi eu nu-s editură, să-mi permit să-l încalc.

Pe Claudiu Komartin mi-am propus să-l citesc cu mai multă răutate decât pe ceilalţi. Aşa procedez eu cu autorii de la care am mari aşteptări. Cred că mi-aş fi dorit un grupaj mai unitar şi mai multe poeme noi [e vina mea, citesc mult, cărţi, reviste, bloguri, tot ce prind]. De când am citit prima variantă, Soarele a ascuns mi-a plăcut foarte mult. L-am citit mai întâi pe blogul cu 2 pentru Praga [şi sper că tot ce s-a început acolo se va continua undeva]. Mi-a plăcut mult şi varianta audio, am şi zis de fapt. Poate ziceam că Blues e cel mai bun text de aici, dar m-a deranjat un pic un diminutiv, mie îmi sună peiorativ, deşi nu e, dar am eu un defect, nu-mi plac anumite sunete. În duplexul din Luceafărul, atunci când a trebuit să spună care ar fi cea mai bună poezie scrisă de Komartin, Ioan Es. Pop a ales Tornando al paese[dar în volum lipseşte prima strofă]. Hiatus pare a trimite la Păpuşar, imaginea copilului care vrea să şteargă ridurile mamei e tare frumoasă.

Despre Ştefan Manasia nu pot să zic decât şi tu, Brutus? Pentru că am dat peste un fragment de proză şi mie nu-mi place să citesc decât volume întregi. Sună bine, dar mai mult de atât nu ştiu să zic.

Pentru prima dată am citit ce scrie Rareş Moldovan; aici sunt 3 poezii şi un fragment de proză. Bogdan Creţu mizează pe prozatorul Rareş Moldovan, eu aştept romanul sau ce-o fi.

Din ce-a publicat aici Oana Cătălina Ninu aş fi ales ca fiind cel mai bun text de dragoste, dacă ar fi lipsit ultimele două versuri; aşa, aleg work & travel.

Alexandru Potcoavă scrie despre o mână de prieteni & un deget în plus. Cred că e titlul vreunui volum pe care-l are în lucru. Mi-a plăcut doar primul poem, rodian. În rest, le aştept pe cele cu Dan Emilian Roşca, Ion Chichere şi care or mai fi.

Monica Stănilă mi-a plăcut mai mult decât credeam iniţial. Am citit cu reticenţă Iconostas, poate din vina mea, sau pentru că se zice pe undeva că-i poezie religioasă. Dar poeziile de aici sună tare bine, parcă mai bine şi decât cele din antologia Pavel Dan 50. Aştept continuarea. Mi-e greu să aleg câteva versuri, dar totuşi:
nu mai e mult până dimineaţă
îţi spun
nu mai e mult şi o să ne desfacă cineva
o să ne demonteze în piese egale
aşezate în cutii de plastic
lângă punga cu lucrurile personale.

Cel mai prost om ar fi cel mai bun poem [din acest volum] scris de Radu Vancu, dar mai sunt lucruri frumoase desigur. Dau un scurt exemplu:

Să nu-ţi urăşti & să nu-ţi iubeşti amintirile-

cum vezi că prinde vreuna să se apropie
de lumina călâie dinăuntrul minţii, zdrobeşte-o
ca pe o năpârcă.
Fără ură, doar din raţiuni
de supravieţuire. Cum ai apăsa pe Delete
la o greşeală de scriere.

Când am ajuns la V. Leac, iar mi-am adus aminte de coşmarul cu visele de la Joc Secund! Dar recunosc: sunt unele chestii foarte faine în poeziile lui, dar şi altele pe care eu nu le pricep.

Nu prea ştiu câţi cititori va avea cartea, dar concluzia mea ar fi cam asta: generaţia ca generaţia, dar fiecare îşi vede de poezia lui, ceea ce e foarte bine. Cred că asta a fost şi concluzia lui Bogdan Creţu.

***Nasturi în lanul de porumb, Brumar, 2008

Later edit: a apărut pe net şi cronica lui Cosmin Ciotloş, nu prea ştiu ce legătură are cu cartea, dar asta e. Şi în Cuvântul, nr 12/2008 e o cronică a lui Raul Huluban.

Wednesday, May 14, 2008

Centru periferic si periferie centrală

Azi, la ora 18, am ajuns şi eu prin Mansarda de la Arte, la masa rotundă ce s-a numit: Generaţia 2000, între provincie şi metropolă. O să povestesc mai pe larg zilele următoare, acum spun doar că au participat la discuţii dintre invitaţi: Miruna Vlada, Ştefan Manasia, iar din partea timişoreană: Daniela Raţiu, Moni Stănilă, Eugen Bunaru şi Tudor Creţu. Au mai fost vreo două-trei intervenţii, dar să fiu iertată, nu-i cunosc pe combatanţi, deci n-am avut cum să-i identific.









Ştefan Manasia, măsurând distanţele, în mansarda de la Arte