Thursday, January 26, 2023

Underground

 Azi la Esotera e o super-lansare. Cum eu nu sunt in oraș, va rog sa mergeți și pentru mine!


E o carte despre Timișoara!

Friday, January 20, 2023

Un interviu

Și putem citi un interviu cu Viorel Marineasa, interviu realizat de Melania Cincea. Nu pot să scriu mai mult, e un interviu despre prieteni, despre cărți, despre Timișoara.....

 

( ” Al doilea este Daniel, pe care l-am întâlnit în 1978. De prima dată am avut revelaţia unui om deosebit şi a unui scriitor valoros. L-am întâlnit la Casa Studenţilor din Timişoara, la Cenaclul „Pavel Dan”, unde eram referent. Era ceva între stilul bănăţean şi cel ardelean, se vede că e de pe Mureş. Am trăit şi eu în zona aceea de interferenţă a două regiuni, stând nouă ani la Lipova, de la 6 la 15 ani, iar anterior, vreo doi ani, la Birchiș. Taică-meu, care fusese notar cercual în Ţipari – acolo m-am născut, pe atunci un sat unguresc – a fost mutat la Lipova. A cunoscut-o pe mama lui Daniel, pe doamna Zena, lucraseră împreună la Sfatul Popular. Faptul că Daniel s-a născut şi a crescut în Lipova, faptul că eu am stat câţiva ani în Lipova ne-a apropiat, apoi universul ăla al Lipovei, al Văii Mureşului ne-a legat foarte mult, iar asta a contribuit la coerenţa relaţiei dintre noi.”)

Mafeszt

 A inceput ieri primul festival de teatru al  anului, organizat de Teatrul Maghiar.


Și cum tot aștetăm mari evenimente culturale, ar fi bine să nu uităm că la Muzeul de Artă avem o expoziție temporară Paul Neagu.

Și Noima  in galeria de pe Mercy


 



Wednesday, January 4, 2023

Fotbal & Secu



 In 2007, după o prerioadă infernală, am inceput sa scriu pe acest blog intr-o zi de 4, pe care mi-o aduc bine aminte. Azi, scriu aici in speranța că voi reuși să imi reiau bunele obiceiuri, deși aș vrea să scriu mai mult despre Timișoara și viața ei culturală, dspre ceea ce este Timișoara, Capitala Europeană a Culturii.

Dar putem incepe cu o incălzire ușoară, o carte despre Mrcel Răducanu. Și merită să o răsfoiți chiar dacă nu vă interesează fotbalul, pentru că include dosarul lui de la Securitate. Pentru a vă stârni interesul mai spun doar aât : a fost urmărit și in perioada in care era deja in Germania.