The HU - Wolf Totem (Official Music Video)

Dacă nenorocitul meu computer ar avea conexiune la internet aș scrie mai des și aici. Dar nu are. Iar laptopul îmi e cumva antipatic (din motive care îmi scapă).
Dar azi o să încerc să postez tot ce am păstrat sub formă de ciornă. Încep cu ce e mai simplu: muzica.
The HU e o trupă din Mongolia, prin noiembrie, anul trecut, le-a apărut primul album. Anul ăsta erau pe afișele marilor festivaluri de rock. Dar un virus nenorocit a hotărât altfel.
Cântă in limba lor, dovadă că rockul de valoare vine de undeva de dincolo de cuvinte.

Joy Division - Atrocity Exhibition

Tot felul de aniversări importante împânzesc anul ăsta. Sunt 40 de ani de când a apărut Back in Black, albumul AC/DC prin care s-au impus cu adevărat în lumea largă. E albumul care m-a apropiat cu adevărat de rock, dar l-am ascultat câțiva ani mai târziu.
Dar tot în 1980 Ian Curtis s-a sinucis, înainte de apariția celui de al doilea album Joy Division. Pe lângă epilepsia pe care o avea de copil, s-au adunat și altele. La un moment dat n-a mai rezistat.
Joy Division e o trupă post-punk. După un concert Sex Pistols, Ian Curtis a hotărât că își va face o trupă, nu una oarecare.
N-a fost uitat, n-au fost uitați.
Asta e prima piesă de pe Closer, albumul apărut în 1980.

”Did he who made the Lamb make thee?”

Mă uit destul de mult la filme polițiste,  mai ales la cele care ies din tipare (sau așa cred eu că sunt). Și uite așa tot privind la serialele/filmele astea dau peste minunății așa cum e și acest poem (tulburător) al lui William Blake  (poate știți, The Mentalist, „tyger, tyger” , Red John etc) 

E mare lucru să scrii un poem despre ceva din afara ta și peste vreo două sute și ceva de ani poemul tău să aibă un asemenea impact la lectură. Cam asta înseamnă să ai talent (puțin spus, dar hai să nu folosim cuvinte mari în vremurile astea)

 Copy A of Blake's original printing of The Tyger, 1794. Copy A is held by the British Museum.

 

Tyger Tyger, burning bright,
In the forests of the night;
What immortal hand or eye,
Could frame thy fearful symmetry?

In what distant deeps or skies.
Burnt the fire of thine eyes?
On what wings dare he aspire?
What the hand, dare seize the fire?

And what shoulder, & what art,
Could twist the sinews of thy heart?
And when thy heart began to beat,
What dread hand? & what dread feet?

What the hammer? what the chain,
In what furnace was thy brain?
What the anvil? what dread grasp,
Dare its deadly terrors clasp!

When the stars threw down their spears
And water'd heaven with their tears:
Did he smile his work to see?
Did he who made the Lamb make thee?

Tyger Tyger burning bright,
In the forests of the night:
What immortal hand or eye,
Dare frame thy fearful symmetry?

Pentru copii

De multă vreme îmi tot propun să nu prea mai citesc, ci să încep mai ales să recitesc. Și am zis să încep (oarecum) cu începutul. Primele cărți de care îmi aduc aminte sunt cele din seria BPT, Povești nemuritoare (mai ales volumul 5, nu mai știu de ce). Pe urmă au fost Basmele lui Wilhelm Hauff (de fapt, prelucrări pornind de la  1001 de nopți), sigur Vrăjitorul din Oz (al lui Frank Baum). Dar Prichindelul are un loc special în lista asta. Îmi aduc aminte că am împrumutat de nenumărate ori cartea de la bibliotecă ( aflată într-un sat pierdut printre dealurile din Caraș).

  E povestea unui copil care seamănă cu desenul de pe copertă, un copil care ajunge vedetă într-un spectacol de circ. Și mă întreb: de ce literatura pentru copii e plină de orfani? Nu am de gând să povestesc cartea, spun că am recitit-o cu mare bucurie, amintindu-mi de copilul care am fost. Sigur orice copil de azi va citi bucuros cartea asta. Și mă gândesc deja cui ar trebui să o dau cadou.

Erich Kastner, Prichindelul, traducere din germană de Ulvine Alexandru, desene de Horst Lenke, Arthur Retro