"you finally found all your courage to let it all go"

lyrics here

if i could start again

a million miles away*

Johnny Cash - (HURT) - The best home videos are here

* cu mulţumiri lui Trent Raznor, deşi varianta Johnny Cash îmi place mai mult [toată lumea postează muzici zilele astea; adaug şi eu ce am de adăugat; şi o să tac o vreme, dar când voi găsi ceva interesant de povestit, voi povesti].

Blog pe arătură

E atât de târziu, încât e foarte devreme. E joi spre vineri, adică vineri, cam 3 şi ceva spre dimineaţă. N-am reuşit să scriu despre ce îmi propusesem.

Vreau [de vreo două săptămâni] să scriu despre cartea lui Ingeborg Bachmann, Malina. Am tot aşteptat vremuri mai bune, dar n-au venit, dimpotrivă. Asta nu-i o carte despre care se poate scrie oricând, cei care au citit-o cred că mă înţeleg.

Am mai citit şi Annie Proulx, Ştiri de acasă, o carte pe care o vreme am căutat-o, apoi am uitat de ea, pe urmă am aflat că s-a tradus şi am cumpărat-o cum am dat de ea în librărie. De fapt, am găsit-o într-un cort, cel alb, de la Gaudeamus. Ştiţi, chestia aia care prin mai creşte în faţa Muzeului de Artă şi se miră unii, îi auzi spunând uite-un cort din care nu poţi lua mici!

Şi am mai citit o carte. Să spun sau să nu spun? Vă spun. Unii se vor oripila. Îi rog să pregătească artileria, mitraliera, praştia, ce are fiecare la îndemână şi să tragă în plin, pentru că am citit un roman poliţist: Cianură pentru un surâs, Rodica Ojog Braşoveanu.

Pentru că voiam să citesc o carte din care să aflu sigur dacă a fost crimă sau sinucidere, pentru că voiam să ştiu că cei răi sunt pedepsiţi. Pentru că în cărţile bune nu e întotdeauna aşa, şi cu siguranţă, nu e aşa nici în viaţă.

În viaţă de obicei situaţia e albastră:


C est la vie, Emerson Lake and Palmer

Asculta mai multe audio Muzica

Şi mai am o veste şoc, pe lângă cea cu romanul poliţist: sâmbătă urmează pds-ul. Cei care pot trece peste aceste traume, dezamăgiri & co sunt invitaţi să treacă luni seara pe aici, poate până atunci termin ce am de scris depre Malina. Dar după cum vedeţi, la mine seara înseamnă uneori 3 sau 4 spre dimineaţă. De fapt e 4 fără 3 minute.

Becule, noi te iubeam, serios!

De când caut eu melodia asta şi ce de amintiri îmi stârneşte! Cum stăteam eu spre seară când urma să se ia curentul la noi în cartier şi urlam: becule, stai aprins becule, noi te iubim! Şi el NU stătea, deşi nu cred că era după el.

Îi mulţumesc lui sortim72 pentru această variantă audio!




timpuri noi becule
Asculta mai multe audio Muzica

Linişte

Uneori anumite zile sunt mai întunecate decât par. Până se mai schimbă ceva, o să tac un pic, câteva zile, o săptămână, nu ştiu. Cam aşa e atmosfera pe aici:


De ce am ales tocmai melodia asta? Ce legătură are totuşi cu literatura? Nu ştiu cine [căutaţi prin Dilemateca, pe la începuturile ei] zicea cam aşa: azi Bacovia ar fi textier la My Dying Bride.

the wait is over

Chinese Democracy is here!
Seems like forever and a day.../If my intentions are misunderstood/Please be kind/I've done all I should.
W. Axl Rose

N-am stare să fac o cronică a albumului, pentru că-l ascult întruna şi orice altceva mi se pare absolut inutil.

Jucăria asta e mai mult pentru poze.

GnR Widget

Pot fi ascultate Chinese Democracy şi Better la jucăria asta. Cu timpul, poate şi celelalte. Îmi permit să dedic Better tuturor celor care pe 23.09.2006 l-au văzut pe Axl în timp ce zicea aşa: "We'll dedicate this next song to all you, downloading motherfuckers. It's all your fault you know. You're the ones who are responsible for putting us on this gig, you downloading sons of bitches. ... That's my story and I'm sticking to it."
Notă: am mutat jucăria în dreapta paginii

Chinese Democracy

Mult a fost, puţin a rămas! E oficial, în sfârşit!
23.11.2008

Filme horror, oarecum...

În primul rând mă înspăimântă leapşa asta. Ei, nu chiar, dar aseară când am citit la berea de după că mi-a pasat leapşa asta, am făcut hiiiiiii!, după care am închis frumos firefox-ul, gândindu-mă că poate mi s-a părut. Dar tot trebuie să răspund, că m-am uitat şi dimineaţă pe blogul lui şi invitaţia e tot acolo. Aş putea să scriu nişte scenarii pentru filme de groază pornind de la spaimele astea.

Nici n-am spus despre ce-i vorba: trebuie să zic ce mă înspăimântă. În primul şi-n primul rând: frigul şi zilele fără soare. Şi cum astea vin tot mai devreme şi împreună, îmi vine să mă duc să fac focuri pe toate dealurile. Mă sperie lobotomizarea şi mancurtizarea naţiei. Şi mi-e frică de stăpânii de pitbull. Mă sperie gândul că n-o să fiu în stare să termin la timp nişte lucruri deja începute. Mă sperie magazinele mari, dacă vreau să mă simt personaj kafkian, mă duc la Metro. Mă sperie culorile pe care le văd acum pe monitorul meu.

Dar spaima mea cea mai mare e ascunsă în vorbele astea: I'm just a soul whose intentions are good, Oh Lord , please don't let me be misunderstood.

joe cocker-don.t let me be
Asculta mai multe audio Muzica »

"Life sucks, but in a beautiful kind of way"

Am tăcut un pic, descumpănită de un text pe care l-am citit recent, pe net. De fapt, nu descumpănită e cuvântul cel mai bun, pentru că acele cuvinte mi-au răscolit diferite amintiri. Cam asta face mereu literatura. Citind eu acolo, mi-am adus aminte de nişte vorbe care mi s-au spus cândva şi care mă urmăresc mereu ca o sentinţă. Şi sună aşa: ce vrei tu există, dar nu-i pentru tine. Cei care mă cunosc, cei care ştiu pe unde bântui vor şti despre ce vorbesc. Nu pot să spun decât asta:




Freddie Mercury, In My Defense

Ascultaţi melodia până la final, ce-i important acolo se află. Şi încă ceva: cuvintele din titlu îi aparţin lui W. Axl Rose.

O cafea la Menton

O veste foarte bună: joi, 24 iulie, la a doua ediţie a Formulei 1 - chat cu scriitori români, Ioan Es. Pop vine în redacţia Observatorului cultural. O să mă gândesc până atunci, să pun şi eu nişte întrebări măcar inteligente, dacă nu multe. [Deşi unii ar spune că n-am cu ce, las' că ştiu ei care unii.] Între timp, ar fi de citit prima parte a dialogului cu Petru Cimpoeşu.

În jurul meu toată lumea vorbeşte de vacanţă; cam toţi povestesc minunăţii despre locurile în care vor pleca. Eu stau frumos pe gânduri şi mă-ntreb dacă plec undeva. Din diverse motive, încă nu ştiu. Dar dacă ajung la Milano, promit să-mi cumpăr ceva fix din librăria care e în Piaţa Domului, iar pe cea din galeria Vittorio Emanuele să o vizitez doar, ca de obicei. După care, o să caut un drum frumos spre casă. Anul trecut am găsit unul, prin Lyon, unde printre altele, am băut o cafea excelentă. Sigur, o cafea băută în Spania ar fi muuuuuult mai bună. Numai la asta mă gândesc, începând de duminică seara, când m-am bucurat pentru victoria Spaniei şi am găsit la Adel'h o melodie care de atunci mă obsedează:



Pe blogul ei sunt mai multe variante, am ales-o pe asta datorită vorbelor de duh care apar în videoclip:
With enough coffee, anything is possible.
My blood type is coffee.
şi mai ales:
Instant human. Just Add Coffee!

Cum Spania e departe, m-aş duce la Lyon să beau o cafea, sau undeva pe drum. Anul trecut, de la Milano nu am luat-o aşa de-a dreptul spre casă, am luat-o şi noi, ca oamenii normali, spre San Remo, Nisa. [Eu am fost capul răutăţilor, evident!] Cum am intrat în Franţa am făcut o pauză, cât să bem o cafea la Menton. Tare mi-e drag acel loc. M-aş duce oricând să stau mai mult. Şi de la Nisa, am pornit prin Alpi, spre nord. În toată expediţia asta am trecut pe lângă Col du Galibier şi alte minunăţii pe care le ştiam din Turul Franţei şi să ştiţi că m-au emoţionat la fel de mult ca o biserică gotică. [Acum recunosc: sunt tare fericită că începe alt Tur al Franţei. Iar o să stau toată ziua la tv, o să mă uit şi la toate reluările posibile.]

Era să uit: e pe site numărul pe iunie din Orizont, iar cei de la Vatra au pus şi ei toate numerele de anul trecut. Am adăugat diverse bloguri oficiale [Alexandru & Mihai Vakulovski, Vladimir Bulat, Baştovoi], sau nu [Adel'h, Alina Ioana, Procust Reloaded, my life in a cube]. Şi încă ceva: cei de la Blogger au făcut o jucărie prin care doritorii se pot abona la toate cele, prin variante multiple. Plus o nedumerire: de ce e Spania aşa departe?

Oricum, să ştiţi că citesc [nu spun ce] şi ascult muzichie. Mi-am descărcat două albume pe care nu le ştiam - Pearl Jam [Riot Act] şi My Dying Bride [The Light at the End of the World]- aşa că asta fac: ascult muzică şi citesc. Sau citesc şi ascult muzică?!

Još Te Volim

Ştiu că am promis că scriu partea a doua la Petuşki, dar trebuie să spun, să nu ziceţi după aia că nu v-am spus: pe 29 aprilie, marţi, de la 20.45, concert Bajaga, în faţa stadionului Dan Păltinişanu. Mai cântă şi alţii înainte. Mai sunt şi lansări de carte în ziua aia, nu la stadion, evident; am văzut afişe, dar nu mai ţin minte decât ştirea cu Bajaga. Am tot căutat muzici de pus aici, aş fi vrut Ruski Voz că rima cu Venicika, dar m-am răzgândit, am ales Još Te Volim, că aşa-s eu, sinceră.

Wishlist

Mi-am descărcat diverse muzici, ascult Amy Winehouse, Pearl Jam, Lhasa. Şi multe aş mai vrea.

I wish I was a messenger, and all the news was good.
I wish I was the full moon shining off a camaro's hood.



I wish I was the pedal break that you depended on.
I wish I was the verb to trust, and never let you down.

Pearl Jam, Wishlist

Dugmeta

A fost îngrozitor! Rds-ul s-a gândit să schimbe cablurile, nu ştiu cum o fi prin alte ţări, dar la noi, când se întâmplă aşa ceva, nimic nu mai funcţionează. Aveam cabluri noi şi conexiune din părţi. Dar azi au venit vreo doi şi văd că au reuşit să pună sistemul în funcţiune. Oricum eu n-am fost în apele mele fără calculator, nici n-am citit mare lucru, n-am scris niciun rând [dar am vreo 3 cărţi pe lista de restanţe], am butonat tv-ul până mi-am dat seama că nu pricep nimic din ce se întâmplă în jur, nici bârfe, nici jonglerii politice, nimic. Şi nici nu vreau să aflu.

Să uit necazurile, m-am refugiat în diverse muzici. Rock mai ales. Rock sârbesc mai precis, sau ex-yugoslav. Nostalgii, amintiri, diverse. Amintiri din copilărie, adică.

Nu, nu ne era [mai] bine pe atunci, aveam nişte vise intacte, atât.

Bijelo Dugme, Ako ima boga

"falling on my head like a memory"

Pentru că plouă, muzici, fără legătură cu ziua comunistelor.

The Stone Roses, I Wanna Be Adored, varianta video e aici, dar spune că embedding disabled by request; în traducere liberă asta înseamnă că cineva a călcat copyrightul pe bombeu. Varianta audio să fie:




I dont have to sell my soul
Hes already in me
I dont need to sell my soul
Hes already in me
[lyrics]

Happy New Year!

La Mulţi Ani! Să ne vedem cu bine în 2008!

ABBA, Happy New Year

Simplissima

Uite cum se leagă lucrurile. Am primit o leapşă de la Tomata cu Scufiţă; cum tot aveam eu de gând să fiu foarte muzicală azi, o să fac şi-o dedicaţie, dar o să spun şi ce am pe suflet.

Am citit eu în Elle Man povestea unuia scăpat dintr-o relaţie traumatizantă, că altfel nu-mi explic. Cred că l-a părăsit una, două, poate mai multe, pentru că el ascultă rock şi ele nu. Sau dimpotrivă, nu ştie nimic despre muzica asta şi scrie şi el, uite-aşa, până-i iese numărul de semne. 

Să o luăm pe rând. „Prima întrebare pe care şi-o pune orice femeie: de ce bărbaţii se distrează când alţi bărbaţi cântă la chitară?” Eu aş putea da mai multe răspunsuri. Primul ar fi: pentru că pot. Al doilea: pentru că şi ele se distrează, depinde cine/ce cântă. Şi să nu-mi spuneţi că minunea aia de chitară are formă de femeie, că zic imediat: ei se uită la chitară, ele la chitarist. Uite-aşa, diviziunea muncii, precum ne-a învăţat partidu’. În fine, după ce aberează până nu mai poate, dar recunoaşte că doamnelor s-ar putea să le placă tricourile cu Led Zeppelin şi baladele, ajunge la următoarea concluzie: „Bărbaţii sunt singurii care se pot bucura de o altfel de muzică şi asta pentru că, din punct de vedere sentimental, sunt mult mai simplu structuraţi”, moment în care eu mă declar monument de simplitate, pentru că ascult rock de când mă ştiu şi dacă individul ăsta îmi dă şi un bilet la un concert, n-aş zice nu. Nu ascult doar rock, dar asta e altă poveste. 

Şi acum dedicaţiile:
pentru cei care iubesc rockul mai hard şi mai mult decât hard:
Slayer, Seasons in the Abyss;
pentru doamnele care vor o baladă:
Queensryche, Silent Lucidity;
pentru doamne delicate:
Lhasa, Con toda palabra;
pentru mine şi pentru autorul articolului, Christoph something:
Guns n Roses: Don't Damn Me  

"Mixed Emotions"

Pentru că e încă devreme, pentru o zi de sâmbătă, beau cafeluţa [ceaiul e pentru după amiază], ascult muzică [Elvis Costello, Everyday I Write the Book] şi mă uit la poze. Care poze? Astea de aici:

Some jazz

M-am gândit că, până termin eu de citit, să mai pun un strop de muzică. Asta pentru că nu-s în stare, să scriu nimic despre minunatul curcubeu apărut ieri, pe la ora 6 pm. Foarte puţini l-au observat, pentru că-s puţini cei care, după ce ies din casă, aruncă măcar o fugară privire spre cer.

Şi acum, înapoi la cele lumeşti:
Robin McKelle, Bei Mir Bist Du Schon

Despre nimicuri, dar importante

Pentru a fi în ton cu Festivalul Enescu, am început să citesc o carte despre Ceaikovski, scrisă de Nina Berberova. Am văzut demult de tot un film despre viaţa lui, de fapt, mai mult despre nebunia soţiei. Dar biografia asta mi se pare foarte romanţată, un sirop.

Eram prin liceu când am încercat să văd ce-i cu muzica grea. Mi-am cumpărat un pick up, din banii mei. Şi-am început să-mi cumpăr discuri [da, din alea de vinil! şi noi suntem vechi, domnule!], le cumpăram fără să ştiu exact cine-s toţi acei compozitori, nici n-aveam pe cine să întreb, cei din jurul meu fiind oameni cu preocupări mult mai serioase.

Ştiu doar că la început, preferam pianul, mi se părea jucăuş, provocator; acum prefer vioara, mi se pare mult mai profundă şi parcă declanşează mai multe stări.

Şi nu-mi plăcea deloc Mozart, mi se părea zglobiu şi atât; a trebuit să treacă o vreme până am început să-l înţeleg.

Ceaikovski mi-a plăcut de la început, deşi, între timp, am trecut de la pian, la vioară [ambele minunate, în cazul lui].