Saturday, June 21, 2008

Kasa & victoria ei. Partea a doua

Mi-au plăcut mult primele pagini, sunt foarte puternice, parcă mă şi vedeam vizitând muzeul acela cu cadavre [era să le zic de lux, dar nu erau toate aşa]. Mi-au plăcut trimiterile uşor parodice/ironice la alte texte literare, pentru că Renata, dactilografa, a fost una la părinţi, copilărind mai mult pe la ţară. Povestea cu maternitatea care-a fost înlocuită [creând confuzie între oraşe] m-a dus cu gândul la bancul cu bicicleta care-a fost de fapt furată. Multe fragmente-s frumos scrise, parc-ar fi mici bijuterii: Singura salvare era să mă ascund în spatele unor întrebări inutile. Ce e? De ce e? Unde e? El în minele tău? Eu în tinele lui? Noi în sinele cui? Şi m-a tulburat mult strigătul, acel aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa întins pe câteva pagini, înainte de a se aduna tot curajul necesar pentru a striga aaaaaaaaaaaaaaaaaaltăviaţăvărog!

Dar primul capitol pe care l-am reţinut, adică mi-a plăcut de la început până la sfârşit, ba chiar l-am citit cu oarecare curiozitate, pentru că nu ştiam ce se va întâmpla, a apărut abia la pagina 185, acolo unde e Buricul lui Wittgenstein. În general se spune [aşa zic psihologii] că-i bine să te întâlneşti cu tine, să vezi ce mai faci, cum o mai duci, dar în cartea asta-i rău de tot. Înţeleg că îţi e greu să accepţi, dar nu mai fi aşa reticent când vorbeşti cu tine! Se pare că te-ai cam obişnuit cu imaginea ta în oglindă care îţi repetă orice mişcare, orice expresie, orice gest…Dar oglinda este ca un pian, poate fi acordată sau dezacordată. Un pian acordat sună armonios, unul dezacordat sună fals. La fel şi oglinzile. Cele acordate te imită perfect, cele dezacordate te falsifică. Însă, dacă eşti deja fals, doar oglinzile dezacordate te pot corecta.

Portretul lui Ţurcanu mi se pare impecabil scris: Dacă nu ştiţi de mine, întrebaţi oasele aşchiate, dacă n-aţi auzit de mine, întrebaţi timpanele perforate, dacă nu mă vreţi, eu vă vreau, pe la spate! Sunt Ţurcanu de la Piteşti! Ţurcanu cu Ţ de la Ţeapa din maţul Patriei! [….] Vă las cadavrul patriei noastre îmbălsămat, fardat, parfumat de scriitorii delicaţi ce se vor feri să scrie despre mine şi maţele celor striviţi.

Micleuşanu pune de câteva ori degetul pe rană şi spune ce n-am vrea să auzim: Dacă, să zicem, mi-aş da foc sub geamurile unui bloc, locatarii o să aştepte buletinul de ştiri ca să afle deznodământul. O singură dată citind cartea asta am avut senzaţia că-i prea multă violenţă, că limbajul a trecut dincolo de orice limită şi-am vrut să arunc cartea din mână, până mi-am dat seama că tot ce i se întâmpla Valentinei era de fapt visul lui Serafim şi oricine ştie că trebuie să se ferească de victima ce se visează călău, pentru că-l întrece în cruzime.

Cartea asta ar trebui cel puţin să ne pună pe gânduri. Sau o să fie aşa cum zice acest Ţurcanu? Vă las neputinţa de a mă înfrunta, vă las ezitarea din priviri, vă las ecoul sufocării, vă las voma existenţială, vă las arta chirurgiei corecţionale, măiestria sfârtecării, vă las neomenia, vă las nebunia, vă las pustiul regretului veşnic!

Mitoş Micleuşanu, Kasa Poporului, Polirom, 2008

4 comments:

turnavitu said...

Ceea ce spui tu este foarte interesant si incitant! Parca as trece usor peste partea experimentala poate iritanta de care vorbeste dragos c !

white noise said...

@turnavitu - e experiment, dar pentru o minte de filolog [deci pervertita] nu e nimic de speriat.
m-am gandit sa scriu mai mult despre ce mi-a placut, dar reprosurile raman: multa tehnica, putina emotie,nicio legatura cu casa poporului etc.
pentru anumite fragmente iti trebuie stomac tare, tare de tot.

ionuca said...

Si eu am inceput ieri sa o citesc si nu mi se pare asa rea cum ma asteptam sa fie din ce mai citisem la tine si la Dragos.

Si sunt de acord cu tine: paginile despre muzeu sunt tare bine scrise, incat ai impresia ca te afli si tu acolo.

Am si eu o curiozitate: ar trebui sa citesc intr-un fel cuvintele cu bold? Am impresia ca daca le citesti de la un capat al altuia al fiecarui capitol formeaza o poezie :) Sau numai mi se pare?

Big, big hugs!

white noise said...

@ionuca- sper sa rezisti pana la capat.sunt multe pagini foarte bune, dar pe ansamblu ceva lipseste.

cuvintele acelea poti sa le ignori la prima lectura, cauta-le la final. ar trebui sa fie un poem, un fel de sinteza a mesajului din roman.