Tuesday, January 29, 2008

Ragtime

Am citit Ragtime mai repede decât aş fi crezut, profitând de abandonul neaşteptat al calculatorului. Cartea nu este doar o poveste despre America începutului de secol XX, ci şi expresia revoltei din anii în care a fost scrisă. Pentru Marius Chivu, romanul reprezintă certificatul de naştere al Americii moderne, în timp ce Paul Cernat îl consideră un roman retro despre identitatea americană. Citiţi în articolul său despre ficţiunea istorică/"metaficţiunea istoriografică". [Un fragment din Ragtime poate fi găsit aici.]

Lucruri ultraştiute despre roman:

  • mai multe poveşti se amestecă pentru a reda o imagine cât mai fidelă a unei lumi în plină formare
  • figuri istorice reale (precum Houdini, Henry Ford, J.P.Morgan, Arhiducele Franz Ferdinand, Emiliano Zapata) stau alături de altele pur fictive, care au însă rolurile principale, determinând evenimentele care au loc [adică un fel de minori majori].

Mie mi-au plăcut doar anumite poveşti, personaje. Parcă nu ele au fost în centrul atenţiei.

Poveşti:

· Tateh şi fetiţa lui, decupajele din hârtie, cărţile pe care le realizează, dar mai ales călătoriile cu tramvaiul, dintr-un oraş în altul, în căutarea unui nou destin. Reţeaua de tramvaie interurbane alcătuieşte un păienjeniş care-i ajută pe unii să fugă de propriul lor trecut.

· istoria unei familii din New Rochelle, una aparent obişnuită. În timp ce Tatăl este plecat într-o călătorie spre Polul Nord, viaţa aparent tihnită a casei se va schimba atunci când Mama va descoperi în propria curte un copil negru abandonat, iar Fratele mai mic al Mamei va fi atras mai întâi de frumuseţea lui Evelyn Nesbit, iar apoi de ideile Emmei Goldman, o anarhistă roşie.

· Coalhouse Walker Jr., un pianist de culoare, e cel care va tulbura definitiv viaţa familiei, după ce intră în conflict cu Willie Conklin, comandantul pompierilor, rasist şi arogant. Confruntarea dintre ei aduce în prim plan conflictele rasiale, intoleranţa, politicianismul. M-au înfuriat aroganţa şi orgoliul ambilor. Finalul romanului aproape că le aparţine, lucru care m-a indispus foarte tare.

E o lume pestriţă, iar uneori personajele ies din scenă înainte de a prinde contur. America e o lume a emigranţilor, a celor care nu reuşesc să scape de sărăcie, doar schimbă un decor cu altul, fără a obţine vreun avantaj palpabil. Dar e şi una a celor care au curajul de a visa, de a lua viaţa în propriile mâini.

E o imagine foarte frumoasă a celor două vapoare care-şi încrucişează drumurile, unul vine din Europa şi e ticsit cu săracii lumii vechi, disperaţi visători porniţi în căutarea unei vieţi mai bune, altul pleacă în căutarea Polului Nord, cu alt tip de visători. Nici unii, nici alţii parcă n-ajung chiar unde şi-au dorit, deşi au iluzia asta, că şi-au atins ţinta.

Fratele cel mic al Mamei e un personaj foarte interesant, genul de etern revoltat, chiar şi fără a avea o motivaţie clară. Se alătură „armatei” condusă de Coalhouse, iar apoi, după ce războiul lor e pierdut, pleacă în Mexic, să i se alăture lui Zapata.

Dar povestea care mi-a plăcut mie cel mai mult e cea a lui Tateh, cel care ştie să decupeze din hârtie minunate contururi, iar apoi să construiască frumoase cărţi cu poze mişcătoare. Va sfârşi în spatele unui aparat de filmat, secolul xx devenind unul al imaginilor până la urmă.

Băiatul spune întreaga poveste, pentru că el e singurul interesat de toate lucrurile aruncate de alţii. Iar cei buni sunt răsplătiţi în final, aşa, ca-n poveşti.

E.L. Doctorow, Ragtime, traducere de Antoaneta Ralian, Leda/Corint, 2007

later edit: încă o cronică, din România Literară.

2 comments:

luciat said...

ei bine, realizez ca nu mai tin minte mare lucru din carte :((
oare s-o recitesc? ma enerveaza ca stiu ca n-o s-apuc.
era ceva cu Freud si Jung pe vapor sau am visat eu?

white noise said...

era un scurt pasaj in care ajung ei in America, dar daca ai uitat deja cartea, cred ca n-are sens s-o recitesti. e o carte desteapta la modul demonstrativ, cred ca-i una de neuitat pt. istoriile literare, importanta pt. devenirea romanului, etc