Repriza a doua, prima a fost aici [povesteam despre Cartea micilor invazii, a lui Ştefan Manasia, despre Păpuşarul lui Claudiu Komartin]. Acum aş vrea să povestesc lucruri mai personale şi nu numai. Dar mai întâi, vă rog eu să nu mai puneţi lansări de carte la ora 4, că unii mai şi lucrează, ora asta e pentru liber profesionişti[eu am ajuns, că nu s-ar fi putut altfel, dar ştiu că ar fi vrut şi alţii, numai că n-au avut cum; bine, ar fi fost vreo 3-4, sau 5-6 în plus, că vorba lui Mircea Mihăieş: să nu ne facem iluzii, ăştia suntem toţi]. Nu puteam să lipsesc, nu de la aşa ceva; citisem şi cărţile...
De Manasia nu mai ştiu unde/când/cum am auzit prima dată, dar de citit, am citit mai întâi pe net, ce a apărut prin EgoPHobia şi-n colecţia no name. Pe urmă i-am găsit vreo două cărţi, încă le mai buchisesc. Şi vreo câteva zile m-am tot uitat la dedicaţia primită, era ceva ce mă contraria, până la urmă mi-am dat seama ce: seamănă scrisul cu cel al tatălui meu.
Cu Claudiu Komartin situaţia e, vorba aceea, complexă. Tot pe net i-am citit primele poezii, dar numele i l-am reţinut datorită celor 3 minute de cultură care existau cândva pe site-ul Cotidianului. 
Acum s-au dus, dar n-ar strica să reapară pe undeva. Pe urmă a fost lectura [în tandem cu Robert Şerban] de la StudentFest 2007. A citit din Circul domestic, Romanian Oddity, dar şi poezii mai noi [şi se tot mira că stau unii să-l asculte], după care a mai şi vorbit la modul foarte convingător despre poezie. Ca urmare, am tot întors pe toate părţile cărticica din colecţia no name [a împărţit câteva], după care, încet-încet i le-am găsit şi pe celelalte. Dar am mai făcut ceva: am început să scotocesc prin bibliotecă, în căutarea cărţilor de poezie, ascunse cu grijă acum vreo 3-4 ani. Nu mai ştiu ce acuzaţii le-am adus, dar le-am găsit vinovate şi le-am vânturat prin bibliotecă, le-am pus pe rafturile din spate, pe unde era loc liber, oriunde, numai să nu le mai văd. Ei, şi după ce am citit o vreme tot ce aveam de gând să recitesc, am reînceput să cumpăr cărţi de poezie, am găsit destule titluri mai vechi, dar şi noi, aşa că sunt cam la zi la capitolul ăsta. De asta tot zic eu că-s importante lecturile. Şi pe deasupra se mai şi vând nişte cărţi. Pentru că au fost şi cărţile prezente. E drept, Komartin a venit cu ele-n traistă, că Vinea-i editură serioasă, nu se ocupă cu aşa ceva.
Revenind la cele petrecute la Cărtureşti, o să spun că, la un moment dat a apărut Adrian Bodnaru şi a fost invitat să spună câteva cuvinte. Ce-am reţinut din ce-a zis: a fost o vreme în care nu mai vroia să citească mai nimic din ce scriau ăştia mai tineri, nu-l interesa poezia lor, nu-i plăcuse nimic din ce citise la un anumit moment şi atunci îi ignora pe toţi, la grămadă; şi îi considera inculţi. Dar cel puţin despre cei doi din faţa lui şi-a schimbat părerea. De fapt, eu cred că povestea cu incultura e foarte simplă: unii sunt şi alţii nu. La fel şi cititorii: unii citesc mai mult, alţii mai puţin, şi alţii doar aruncă din când în când un ochi pe Club Literar. La fel şi criticii.
S-a vorbit despre revistele de poezie, care nu prea există. Nici site-uri prea bune nu-s. Komartin a zis ceva despre un site american, dar n-a vrut să spună cum îl cheamă, unde e găsibil, dar nici nu l-a întrebat nimeni. Bine că a zis de PH-ul din EgoPHobia!
În general, s-au evitat polemicile.
Manasia s-a strâns uşor când a fost vorba de Ego.Proza, colecţie pe care o lăuda Adriana Babeţi. La masa rotundă a zis câte ceva despre prozatorii tineri, nu spun ce, că apare la gazeta de perete. Şi Komartin a zis un fel de da spre nu la o întrebare a lui Daniel Vighi. [De fapt a repetat-o, nedumerit că nu i se răspunde şi atunci Komartin a zis un fel de daaa adică: dacă insistaţi, dar n-aş prea crede, dar nu vă spun care era întrebarea.] Oricum, am şi autografe, mi-am luat şi eu cartea de acasă, bine-am făcut.
Un fel de încheiere: Marian Odangiu [cândva critic, azi om de radio] zicea recent, la o lansare, că poezia trebuie asumată, trăită pur şi simplu. Să vorbeşti despre poezie e ca şi cum ai vrea să transformi în cuvinte o bucată muzicală sau o pictură. Poetul nu e un om normal, dar nici cititorul nu-i tocmai citav. Şi eu mai zic: poezia e evitată doar de cei care nu vor să afle nimic despre ei. Sau nu-s în stare.
... că-i la modă. Până termin eu de scris ceea ce va fi repriza a doua, care se anunţă a fi mult mai lungă decât prima, o să mai povestesc un pic despre StudentFest, ce-mi mai amintesc, adică.
Aş mai fi avut câte ceva de scris despre masa rotundă, dar m-am oprit brusc, din două motive. În primul rând, cred că după întrebarea pe care am pus-o în final, nu prea mai aveam ce zice, în acel context. Şi apoi, am dat de articolul Adrianei Babeţi, din SdC, în care povesteşte despre lansările de carte pe care le-a oficiat la Cărtureştiul studentfestiv. A povestit despre emoţiile avute 
[Deşi nu critica de poezie-i meseria mea, am zis acum o lună, cot la cot cu Daniel Vighi, ca da, vrem să-i lansăm pe Komartin şi Manasia la Cărtureşti. Dar pe măsură ce se apropia ziua cu pricina, pe măsură ce auzeam că atelierele de poematioane, maratoanele de lectură, dezbaterile junilor poeţi zbârnâie, mi se chircea inima: ce-o să fac?], despre motivaţia gestului [Le-am citit volumele si mi-au plăcut. Am conspectat ce-au scris criticii meseriaşi despre ei şi mi-a plăcut. Am bifat cum douămiiştii sar la jugulara nouăzeciştilor şi cum aceştia dau în cap generaţiei '80 şi mi-a plăcut.], dar şi despre punerea în scenă, pe care a regizat-o oarecum: [Şi-am ieşit la liman cu o idee care-a avut spor, ba chiar a plăcut şi a aţâţat atmosfera: am xeroxat pe alese câte-un poem din Tzara, Blecher, Bogza, Gellu Naum, Petre Stoica, Muşina, Cărtărescu, Cristi Popescu, Manasia şi Komartin, din care am citit de-a valma, fără să spun despre cine-i vorba. Si i-am pus pe cei de faţă, puzderie de poeţi tineri şi vârstnici, să ghicească cine-i autorul sau măcar cam când au fost scrise versurile.]
Nu mai ştiu ce poezie a lui Manasia a citit, dar a citit Hiatus [ca tatăl meu încercând] din Păpuşarul lui Komartin. Ideea era că poezia bună există pur şi simplu, dincolo de stiluri, generaţii, mode. Şi cei doi au fost de acord cu ea. 
Cu o zi înainte, Ştefan Manasia mărturisise că se simte departe de biografismul generaţiei, din care nu ştie cât va rămâne, că poezia trebuie să fie şi un pic construită, că e întotdeauna [măcar uşor] atinsă de livresc. Şi a mai mărturisit că-l admiră enorm pe Şerban Foarţă, pe care cei doi l-au şi întâlnit în acea seară.
Manasia a mai spus că nu crede în generaţii, mai mult crede în grupul literar, aşa cum e cel de la Cluj, din care face parte. Claudiu Komartin în schimb a mărturisit că era o vreme în care a crezut în posibilitatea coagulării unei generaţii; cum trăim într-o lume tot mai atomizată, generaţia ar fi putut fi un mediu protector; a renunţat la iluzia asta şi a zis că se simte mai apropiat de Trakl, Pasolini [a amintit-o şi pe Mariana Marin, dar nu mai ştiu sigur dacă exact în acest context; a zis 3-4 nume, le-am uitat, poate mă ajută cineva], decât de unii poeţi cu care e contemporan. A şi citit la un moment dat un poem care ar fi putut fi scris şi acum 70 de ani, Irina, şi Circul domestic [cel cu scriu noaptea într-o dureroasă dezordine], singurul text salvat din grupajul cu acelaşi titlu din volumul din 2005, pentru că era singurul care se potrivea cu atmosfera din Păpuşarul [tot mă întrebam eu cum o fi făcut selecţia].
Manasia a citit sînt la uşa ta, din Cartea micilor invazii. Nu ştiu ce-i sugerase şoptit Komartin să citească, n-am auzit, dar eu aş fi vrut să citească ffwd:împotriva poeţilor. Mă întreb cum ar fi reacţionat unii, auzindu-l mărturisind: i-am înţeles întotdeauna pe aceia care/cu inima curată şi înăuntrul propriei limbi/ îşi detestă poeţii?
Dar ei doi nu au fost ignoraţi. Nu-i puţin lucru ca în plină campanie electorală o televiziune să trimită o cameră pentru a lua 3 imagini de la o lansare de poezie.
Azi am fost la Joc Secund, la o lansare de carte, un nou roman al lui Nicolae Strâmbeanu, Turnul de apă. E o poveste cu spanioli, scrisă după o serioasă documentare. Dar eu despre altceva vreau să scriu acum. Printre diversele poveşti despre carte, am aflat că Nicolae Strâmbeanu ar fi scris iniţial un volum de versuri, care, publicat, l-ar include oricând printre poeţii buni ai momentului. Cel care a zis toate astea e
Cam la situaţia asta oarecum albastră mă gândeam şi eu când am fost la masa rotundă de la Mansardă, cea despre generaţia 2000, între metropolă şi provincie. Mă gândeam că disputa e alta, că n-are importanţă care pare mai celebru, cât timp nu prea te citeşte nimeni. Nu mai contează nici dacă eşti bun sau nu, nu mai contează nimic. Cum ajung la cititor?, cam asta ar fi marea întrebare pe care ar trebui să şi-o pună un poet, după ce a publicat o carte, poate şi înainte. Internetul ar trebui exploatat cât mai mult, ar putea fi o soluţie parţială. El cam şterge diferenţele dintre metropolă şi provincie, asta a fost şi concluzia mesei rotunde. De fapt, una dintre ele, pentru că s-a vorbit acolo despre mult mai multe lucruri.
A rămas oarecum suspendată în aer o întrebare: care validare contează mai mult, cea a criticii sau a cititorilor? Miruna Vlada a spus că-s importante ambele, dar apoi discuţia a deviat oarecum spre bloguri şi rolul lor, iar mai apoi spre lecturile publice, care au avut loc în diverse şcoli. Dacă unii s-au plâns de obtuzitatea profesorilor, alţii au avut aceeaşi problemă cu elevii. Dar până la urmă lecturile astea-s importante, mai mută munţii din loc. Cineva a zis că a citit diverse cărţi sau după ce l-a cunoscut pe autor, sau după ce i-a descoperit blogul, că-n general scriitorul e o chestie moartă, despre care înveţi la şcoală, şi e mare lucru să descoperi că unii chiar sunt oameni normali. Mi-am adus aminte că Ioana Nicolaie, invitată fiind la A Cincea Roată, spunea că a avut o lectură publică în cadrul festivalului Primăvara Poeţilor, la un liceu bucureştean, iar profesoara a început prin a-i prezenta aşa: V-am adus aici să vadă că există şi scriitori vii.
S-a discutat şi despre articolul lui Iovănel, despre revistele literare din provincie, pe care el le vede ca fiind simple găşti, mânate de interese obscure. De fapt, s-a discutat cam mult despre găşti, interese, relaţii, despre simpatii şi antipatii mai mult sau mai puţin personale/reale, răsfrânte apoi în judecarea valorii unui manuscris/a unei cărţi, de parcă toate astea ar avea cine ştie ce importanţă. Ce contează dacă x sau y sunt incluşi, sau nu într-o antologie, atâta timp cât antologia respectivă e citită doar de autorii incluşi în ea? Şi nici ei nu citesc tot.
Până mă apucă pe mine hărnicia să povestesc ce aş avea de povestit despre StudentFestul de anul ăsta, citiţi ce au scris deja Miruna Vlada şi Cătălina George
Pentru 
că iar am ajuns la poeţi, spun cu bucurie că ideea celor de la ICR Varşovia a avut mare succes: adică românul s-a născut poet, dar şi polonezilor le place să se fotografieze, scrie presa că s-au fotografiat cu siluetele poeţilor români. Partea şi mai bună e că fiecare siluetă avea asupra ei fluturaşi cu poezii, despre care se spune că s-au cam epuizat; în total ar fi fost 2500. N-am găsit pe net toate pozele cu poeţi, doar vreo 3-4. Am ales-o pe cea cu Ileana Mălăncioiu; pe celelalte, din egoism, le ţin doar pentru mine.
Aş mai spune ceva în seara asta. Povestind despre oraşele de poezie, Răzvan Ţupa întreabă la final: ce aţi vrea să citiţi într-o revistă de poezie? Ştiu că nu pe mine m-a întrebat, dar eu totuşi vreau să zic vreo două vorbe. În primul rând, adică foarte în primul rând, pentru a fi citită, revista ar trebui să fie cumpărată de undeva, adică să nu fie doar la muzeu, că unii dintre noi ajung acolo cu intercity. Pe de altă parte, într-o revistă nouă ar trebui să semneze câţiva poeţi care înseamnă deja ceva. Nu mă aştept să fie doar poeţii care-mi plac mie, dar măcar din când în când să găsesc unul-doi. Nişte rubrici fixe n-ar strica. Iar numele noi sau mai puţin cunoscute să fie introduse treptat, eventual recomandate tot de poeţi. Aş avea şi propuneri mai concrete, dar ora-i târzie, mă opresc aici.
Azi ne-am plimbat cu tramvaiul, unul foarte special, un tramvai cu poeţi, poezie şi lecturi. Un tramvai de la 1927, alcătuit din două vagoane frumos numite Gemenii.
Au citit: Miruna Vlada, Cătălina George, Octavian Soviany, Alexandru Potcoavă şi unii paveldanişti.
Seara a fost conferinţa lui Alexandru Muşina, despre geniul balnear rătăcit în postmodernitate. Nu-i titlul exact, dar cam asta-i ideea.
S-a terminat StudentFestul, adică secţiunea literară. Impresiile sunt încă amestecate.
Am un singur regret aşa mai mare: Dan Coman n-a fost la Cărtureşti, deşi era trecut pe afiş. Ar fi trebuit să vorbească despre Komartin. Poate altădată.
Multe aş vrea să povestesc, sper să-mi fac timp. Până atunci, uitaţi-vă la pozele din zilele trecute, chiar dacă n-am scris mare lucru despre ele. Cu timpul liber nu stau aşa bine, precum v-am mai zis....
Nu ştiu ce să spun despre Domnul Profesor, toate cuvintele devin mici şi inutile. Timişoara literară îi datorează enorm, şi mulţi dintre noi îi datorăm mult mai mult.
O să trec aici sfatul pe care ni l-a dat într-o sală de la Casa Studenţilor, celor adunaţi acolo pentru lectura lui Alexandru Muşina:
Aveţi grijă de interioritatea voastră!
foto: Cornel Ungureanu, Casa Studenţilor, ora 18 şi ceva
Azi, la ora 18, am ajuns şi eu prin Mansarda de la Arte, la masa rotundă ce s-a numit: Generaţia 2000, între provincie şi metropolă. O să povestesc mai pe larg zilele următoare, acum spun doar că au participat la discuţii dintre invitaţi: Miruna Vlada, Ştefan Manasia, iar din partea timişoreană: 
Aşa scrie pe site-ul oficial:
astazi e 5 mai 2008 , mai sunt 7 zile pana la STUDENTFEST2008
view / download [2.78Mb] [program si locatie]
Am avut un program destul de încărcat în ultimul timp, am avut de făcut multe şi mărunte. Recapitulând, a mai fost şi StudentFestul, m-a bucurat articolul lui Cezar Paul-Bădescu despre un festival care instigă. Şi eu cred că-i un festival bun, într-un oraş în care nu se întâmplă prea multe lucruri totuşi; sau dacă se întâmplă, nu află nimeni. [De exemplu, Săptămâna cafenelelor s-a desfăşurat în şoaptă, nu i s-a făcut nici un fel de publicitate, nici un afiş prin spaţii convenţionale sau ne.]
Revenind la ziua de sâmbătă, 21 aprilie, programul literar suna cam aşa:
Ora 16 – Adriana Babeţi si Cezar Paul-Bădescu: Literatura ca material sintetic
Ora 18 – De ce vedem filme. Întâlnire cu Alex Leo Şerban şi Alexandru Bardac
A fost frumos, Alex Leo Şerban a venit mai devreme, aşa că echipa a fost în formaţie completă la ambele colocvii. La chestia strict literară, simplificând la maximum s-a discutat despre: talent/tehnică, adevărul literaturii/vieţii autorului, armonie între ce scrie şi cum trăieşte un autor.
STUR si LIBRARIA HUMANITAS JOC SECUND
prezinta
POLEMICI INTERBELICE PE MARGINEA LITERATURII DE CONSUM
invitati
Marius Chivu
Ciprian Valcan
Ăsta-i titlul tezei de doctorat pe care o pregăteşte Marius Chivu. Şi mi-a plăcut mult de tot şi ce a zis şi cum a zis.
Au fost acolo şi Filip & Matei Florian [au avut o lectură cu Băiuţeii, da' eu n-am ajuns la ea]
Ce-am aflat?! Şi azi avem aceleaşi dileme [interbelice], dar parcă-s mai puţini cititori. Erau tiraje mari prin anii ’20- ’30. Dar disputa comercial vs. valoros e foarte actuală. Mulţi autori care vindeau tiraje peste tiraje sunt uitaţi azi. [Camil Petrescu era confundat cu Cezar Petrescu] Azi nu avem best seller, nici autorii străini nu au tiraje de masă.
E bună şi literatura de consum [fiecare dintre noi a citit la un moment dat şi maculatură]. De fapt valoarea exclude succesul comercial? O carte care se vinde bine e neapărat proastă? Dacă o carte nu se vine înseamnă automat că-i foarte bună? Au fost tot felul de răspunsuri, toată gama fiind posibilă.
Am citit eu Bagaj de H.Bonciu, dar acum sunt prea obosită pentru a scrie ceva serios. Şi nici nu ştiu când o să scriu, poate după ce termin şi Pensiunea doamnei Pipersberg, dar când se va întâmpla asta, rămâne de văzut.
A început StudentFestul, ştiu eu că nu mai sunt studentă, dar tot pot să mă duc pe acolo, să văd despre ce-i vorba. Literatura mă interesează în mod deosebit. Azi am fost la o lansare de carte, că am fost invitată, uite aşa:
OSUT si LIBRARIA HUMANITAS JOC SECUND
prezinta
CITY OF MAN'S DESIRE.
A NOVEL OF CONSTANTINOPLE.
de Cornelia Golna
invitati:
Cornelia Golna
Jan Willem Bos
evenimentul va fi condimentat cu saz (Sasa Liviu) , fluiere si clarinet (Calin Torsan)
in spiritul vremii
va asteptam
miercuri, 18 aprilie, ora 18 la sediul librariei din strada Lucian Blaga, nr. 2
Cartea n-am cumpărat-o că n-avea preţ, nu e tradusă, e în engleză, tipărită în Olanda. Autoarea a vorbit în română, deşi nu asta-i limba ei maternă [e născută aici, dar părinţii sunt greci la origine, tatăl e aromân din câte am înţeles]. În 1951, când Cornelia Golna avea vreo 7 luni, familia ei a plecat mai întâi spre Grecia, apoi în America. Peste ani, ea s-a întors mai întâi în România, apoi în Grecia&Macedonia, Constantinopol/Istanbul, pentru a putea să scrie despre cele întâmplate familiei ei. Dar romanul prezintă doar evenimente din jurul anului 1908, adică începutul sfârşitului Imperiului Otoman. Trecutul e o altă lume, spunea ea. Ne-a arătat şi fotografii frumoase, iar muzica din final a adăugat ceva special acelui parfum de epocă.
PS. între timp am aflat : cartea-i 30 RON
Posts
All Comments
