Monday, November 17, 2008

Cuvinte, cuvinte, cuvinte

Dacă nu l-aţi întâlnit niciodată pe Şerban Foarţă şi nu l-aţi auzit niciodată vorbind, citiţi cartea asta! Dacă vreodată vi se va face un dor cumplit de Şerban Foarţă, citiţi cartea asta! Brusc va începe să vă vorbească, să se joace cu sensurile ascunse, nebănuite ale cuvintelor. E o carte plină de culori şi e un palindroman, deşi nu prea e roman, pentru că vorba lui Vasile Elisav, profesorul din poveste, nu are epic. Deşi Nora Aron crede că nu are acţiune, iar Carmen Carpen, o paronimică banală, nu mai ştie ce să zică, aşa că doar şopteşte acţiune-reacţiune. Cam astea ar fi personajele de hârtie, deşi spre final în text apare însuşi Şerban Foarţă, e şi poza lui acolo [pentru cei care nu vor să creadă că aşa ceva e posibil], îl vedem cum apare în cadrul uşii.

Cartea nu poate fi povestită, nu doar pentru că şi-ar pierde tot farmecul, ci mai ales pentru că important e cum se spune, nu ce se spune. Practic un profesor stă de vorbă cu două studente, două vecine, cândva nimfete, în nuanţe de roşu şi albastru. Discută despre Baudelaire şi grupul μ, despre Ion Barbu şi Heidegger, despre erotic şi exotic, despre multe palindromuri, despre clepsidre. Joacă mimă, şi uneori parcă e ceva cu tasta copy/paste, alteori parcă tasta delete ar putea fi folosită pentru a şterge comentariile celor două tinere. Dar la final, romanul parcă începe, parcă abia atunci Foarţă însuşi începe să scrie. Romanul e arta amânării, deci nişte personaje stau de vorbă, fumează, mai beau un pahar, se duc la toaletă, de unde toate se aud, doar prosopul nu se aude. Cuvintele sunt vii, poporul român nu şi-a ratat graiul [aşa a zis Cioran, vorbind despre Foarţă].

Cartea e un spectacol în desfăşurare. Şi dacă Nichita* şi Camil* sunt unici, cu siguranţă şi Foarţă-i la fel.

Şerban Foarţă,
Roşul uşor e rozul iluzor, Humanitas, 2008

*nu semnul unui reprobabil familiarism, ci un omagiu indirect:Stăneşti/Petreşti sunt cu duiumul; Nichita sau Camil sunt unici.

aici cronica lui Alexandru Budac, din Orizont [pdf.]; şi aici cronica lui Cosmin Ciotloş, din România Literară

6 comments:

irina said...

am adaugat-o pe lista de vanatoare pt gaudeamus :)

white noise said...

@Irina- vanatoare placuta :)

ummagumma said...

Dupa citirea palindromanului, nu-i asa ca ai devenit, pentru cateva zile, Pink Noise? :)

Bine v-am gasit (pe tine si scrisul tau)!

white noise said...

@ummagumma- bine-ai venit!
despre partea cu pinku', ce sa zic, s-ar putea sa fi devenit asa ceva, desi nu prea stiu ce inseamna asta in fizica. stiu ca exista pink noise, dar degeaba stiu :)

ummagumma said...

Da, da, e o lege a fizicii: ceva despre forta de atractie dintre White Noise si rozul iluzor. :)
La mine e mai mult decat fizica, e... chimie. :)) De acum vreo 20 de ani, de cand am descoperit volumul "Areal" in biblioteca mamei. L-am citit si am stiut ca mai vreau. :)

white noise said...

@ummagumma - eu l-am descoperit incetul cu incetul