Războiul de la mine de acasă

 Așa se potrivesc uneori lucrurile. Am dat peste articolul ăsta din New Yorker: My Mother and the Failed Experiment of Yugoslavia,
parcă ar fi știut ei ce citesc eu.

Mai am de citit romanul adică Proiectul Lazarus (dar nu pot decât să mă bucur că am dat peste un autor care-mi place, sigur, faptul că e legat de fosta Iugoslavie contează mult)
Pentru curioși: Iubire și obstacole e un volum de proză scurtă, iar Cartea vieților mele e non - ficțiune (dar poate voi le-ați citit deja).
Urmează o noapte lungă, liniștită, bună pentru citit.

Milițieni și viziuni

 Dacă ar locui/ scrie prin alte părți cred că Eliana Popeți ar fi fost sprijnită mai mult. N-am văzut nimic în Orizont despre cartea asta, deși a fost lansată la Bookfestul timișorean din primăvară.

Nu știu exact când/cum a trecut Eliana Popeți la proză, poate de la început a scris și poezie și proză. Acum vreo câțiva ani am ascultat-o cititnd proză, poate chiar un fragment din romanul ăsta, nu mai știu (era lansarea unui volum paveldanist pe care nu-s în stare să-l găsesc, deși e undeva în biblioteca mea). 

Mai întâi a fost o proză, cu același titlu „Godeanu” , și Eliana Popeți a obținut și un premiu în 2009, la concursul de poroză scurtă „Florin Bănescu” (nu mai știu cine-l organizează). Acea proză a devenit roman, unul destul de consistent, are peste 200 de pagini (și nu se fură la cântar, nu-s fonturi mari & 3 fraze pe o pagină).

Ioan Groșan zicea pe undeva că dacă ai o poveste bună, și o spui cum trebuie, nu te uită lumea. Dar aici nu povestea e miza. Eliana Popeți mizează mult pe alcătuirea personajelor. N-aș putea spune care e marea poveste din carte. Sigur suntem în Timișoara, o Timișoară cam hăbăucă (sper că am scris bine) și nepăsătoare,  Am putea fi și în altă parte (totuși nu, pentru că doar în Banat oltenii sunt iubiți într-un mod special, deși parcă nici asta nu contează, nu modifică nimic, doar Godeanu se înfurie uneori când își aduce aminte). Autoarea mizează pe personaje, care -s bine individualizate. Godeanu e un polițist care își tot aduce aminte de fosta soție, nu știe de ce l-a părăsit (dar și acest personaj absent se ține minte) , se răzbună pe cei care vor să obțină carnetul de conducere și dau examenul cu el. Așa o cunoaște și pe Andra Bucur, fiica unor vecini, ființă complicată, sau așa o vede Godeanu. Parcă ar putea citi gânduri, modifica stări, construiește un joc de marionete (un fel de păpuși voooo). Nu mai povestesc. Nu spun mai nimic despre Avrămescu, șef la Poliție, un individ cu blog, un monument de naționalism, nu spun nici ce caută Rebreanu prin cartea asta. Mai e și o campanie electorală și altele.

 Recomandările de pe coperta a patra aparțin unor colegi de generație

Ana Pușcașu:

Bogdan Munteanu:

Am de gând să scriu mai pe larg despre carte și să public pe undeva. Dacă știți să fi apărut deja vreo recenzie, să-mi spuneți și mie.

Eliana Popeți, Godeanu, Colecția Agora, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019

„Pretextul care mă salvează”

Nu-mi amintesc să-i fi văzut numele în vreun articol în care se enumerau volumele apărute cândva. Cartea e din 2016, dar eu am dat de ea recent. Mi-a plăcut tiltul ”Eu cânt jazz”. Contează desigur și editura: casa de pariuri literare și recomandarea din prefața semnată de Nora Iuga.
Citesc și sună bine:

„se joacă poker, se scriu poeme”

Andra Mateucă a fost câțiva ani membră a cenaclului Pavel Dan, în vremea în care acolo erau Cătălina George, Tudor Crețu, Adriana Tudor Gâtan, Sorin Horotan, Alexandru Potcoavă, după care o vreme, nu s-a prea mai știut ce face, dar numele ei apărea mereu atunci când se vorbea despre acea generație. Unde o mai fi, ce o mai face Andra Mateucă, astea erau întrebările. Și la un moment dat a reapărut, nu știu exact cum. Dar eu scotocesc prin rafturile unde sunt ascunse cărțile de poezie, am dat peste cartea ei, mi-a sărit în ochi titlul, „Duminica e o poză cu tine”. Andra Mateucă  știe să dea titluri grozave volumelor sale. Anul trecut a revenit cu un alt volum și cu un alt tilu de ținut minte. 

Se spune că un cititor de poezie e într-un fel un privilegiat, nu se poate să nu găsească într-un volum ceva ce să-i placă. Din cartea asta am ales trei texte ( sigur un alt cititor ar alege altceva, important e să citească.)

(titlul postării l-am luat dintr-un text al Andrei Mateucă, publicat intr-o antologie alcătuită de Eugen Bunaru, s-ar putea să fie din Incognito, nu știu)