CTS. Final

Sfat: decât să citiţi ce am eu de povestit, mai bine citiţi Cronica de ageamiu, scrisă de dreamingjewel, să vedeţi cum a ajuns la concluzia asta: Am constatat miercuri seară că arta este despre trasarea unor pătrăţele cu rigla şi înghesuirea în ele: este sau nu este poezie şi de care poezie este. (Că despre asta s-a discutat, destul de mult, la ambii poeţi). Şi regula este ca autorul să nu dialogheze cu sala, chiar dacă sala de aia a venit acolo; nu putem face abatere de la regulă deşi ea nu e trecută în constituţie sau altceva.

_____

Poveste*: Aşa o ploaie a venit de la Cluj, din aia cu tunete şi fulgere, încât eu mi-am dat seama ce se întâmplă doar în momentul în care bătea grindina prin mijlocul sufrageriei. Acum s-a mai potolit, numai o maşină urlă ca disperata. Gata, a tăcut [dar a trecut vreo jumătate de oră, timp în care am strâns apa de pe balcon, care nu s-ar fi adunat acolo dacă aş fi închis geamurile la timp.]

Dar nu despre Cluj vreau eu să povestesc şi tot despre Alba, pentru că nu am povestit cum am cărat scaune prin Palatul Apor [pe care l-am găsit cu greu, nu ştia nimeni să ne spună unde e, deşi la un moment dat eram la 50 de metri de ţintă]. Am stabilit deja că lectura n-a durat prea mult şi poate ar fi fost mai mult public dacă ar fi fost afişe în oraş. Eu n-am văzut niciunul şi nici oameni care să ştie unde e Universitatea n-am prea întâlnit. Din fericire, vreo doi tot am găsit, altfel nu ajungeam. Iar la dezbateri am întârziat un pic pentru că am stat la o cafea, pe terasa noastră. S-au discutat lucruri serioase, de exemplu

de unde vine şi unde se duce poezia
[Dan Coman, Sorin Despot, Marius Ianuş]

sau cum poate fi prinsă în cuvinte şi manevrată.
[Răzvan Ţupa şi V.Leac]






Nu, acum serios, am găsit clădirea până la urmă. De fapt ne-a recuperat un cristian, eram ca nişte elevi chiulangii pe care proful de serviciu îi găseşte în curte şi îi trimite la ore. Numai că la ore nu erau scaune şi am plecat să ne aducem. Nici nu ştiţi ce frustrant e ca între tine şi scaunul mult dorit [şi liber] să stea o grămadă de uşi încuiate! Până la urmă s-a deschis o uşă şi ne-am întors victorioşi, deşi la început unii au stat mai la margine

Aida Hancer, Cătălina Cadinoiu, Marius Ianuş

dar numai o vreme.

Denisa Pişcu, Marius Ianuş




Doar discuţia despre drepturile de autor a rămas uşor în aer, aşa că întrebarea [Cum am putea rezolva ca, după decesul nostru, cărţile pe care le-am scris să poată fi publicate liber de orice editură doritoare, din ţară şi din lume, fără probleme de copyright?] pe care a pus-o Constantin Acosmei a rămas fără răspuns.[ Dar tot el a zis înainte de CTS: Mi se pare normal ca, dacă tot nu ai putut trăi din scris, măcar ceea ce ai apucat să scrii să fie accesibil tuturor…].

S-a discutat la modul foarte serios despre poezie, despre festivaluri europene, despre pseudonime**, clone, din astea. Păcat că subiectul Fernando Pessoa a rămas cumva în aer, că eu la el mă gândesc de fiecare dată când cineva devine alergic la vreun pseudonim. Şi pentru că înainte de a începe dezbaterea modertă de el, Marius Ianuş mă întrebase dacă vreau să vorbesc, iar eu i-am zis nu, nu m-a pus să vorbesc, m-a întrebat de-a dreptul. Şi i-am răspuns într-un fel, că doar căutasem scaune împreună. Dar am profitat de prima ocazie pentru a fugi pe o terasă, şi l-am deranjat foarte tare pe cel care trebuia să ne servească. Nu ştia ce căutăm acolo, credea că o să plecăm, dacă ne ingnoră. Dar n-am plecat, voiam să stăm la poveşti. Dar acum nu mai e timp pentru ele.
_____
*aseară a fost furtuna, atunci am început să scriu, dar n-am putut să termin decât acum.
** salutări lui Corcoran, într-o vreme trecea pe aici.

CTS. Lectura

Am citit diverse comentarii cum că lectura ar fi durat prea mult. Eu cred că, dimpotrivă, a durat prea puţin. Momentele de publicitate au durat, în schimb, mult prea mult. Ştiu: acele reviste au sponsorizat [sau nu?] colocviul; şi cum ne uităm la filme întrerupte de publicitate, de ce să nu stăm la o lectură poetică întreruptă de prezentarea unor reviste? Poeţii nu au avut voie să depăşească câteva minute, în schimb despre reviste s-a vorbit cam mult [sau poate doar mi s-a părut mie; ştiu, sunt rea!]. O să trec aici, fără niciun alt comentariu, un fragment dintr-o carte a lui Adrian Marino, Introducere în critica literară [tocmai s-a reeditat, la o editură din Craiova]: Întregul efort al criticii literare trebuie să se desfăşoare numai spre literatură. Deci, îndărăt la literatură! Întâi literatura, apoi critica!

Cei care au citit au fost 29. Partea bună e că, în general, ştiam cine sunt. Din păcate, unii au citit doar un poem scurt. Unii mi-au plăcut mai mult, alţii mai puţin. Am stat undeva în mijlocul aulei, aşa că pozele sunt cam neclare. Iată câteva [cu comentariul de rigoare]:

Dan Coman a citit exact poezia pe care am ales-o eu la pds 2. Şi m-am bucurat când Octavian Soviany a scris că i-a plăcut [poate cel mai mult, pentru că doar despre ea a zis 2 vorbe].

Cred că s-ar fi putut prăbuşi toată clădirea, s-ar fi putut scufunda oraşul, dar Marius Ianuş n-ar fi observat. Aşa şi-a citit poezia[Jigodia disperată în care a sperat mama], cu o pasiune nebună. Un fragment:

Mama mea va rămâne mereu
jumătatea bună a sufletului meu
Şi
Mama o să inventeze o bombă atomică
pentru mine

Mihai Vakulovski m-a lăsat fără cuvinte, aşa de mult mi-a plăcut. Azi am primit cele 2 poezii citite atunci. Una dintre ele e aici, la comentarii. Pe cealaltă [favorita mea] o mai ţin o vreme doar pentru mine, dar o s-o trec într-o sâmbătă ca bonus la un pds.

La final, a citit V. Leac, sub privirile fascinate ale celor din jur: SGB, Cosmin Ciotloş, Sorin Despot, Răzvan Ţupa, Claudiu Komartin [care de data asta a fost doar moderator, eu spun că a fost unul foarte bun, dar tot aş fi preferat să fi citit ceva.]

Am zis câte ceva despre colocviu în Observator cultural, aici. Deocamdată atât.

Recapitulare

Aiurea, nu e nicio recapitulare, e un fel de trecere în revistă a celor întâmplate în ultima vreme. N-am terminat ce aveam de povestit despre CTS [despre lectură şi despre dezbateri o să spun eu până la urmă câteva vorbe, numai că nu ştiu când],

pentru că s-a întâmplat să fie Street Delivery, am fost acolo, evident. Duminică în 31 mai, s-au scris poezii pentru fiecare doritor. Eu ziceam că pe ale mele o să le pun pe blog, dar m-am răzgândit. Sunt nişte cadouri de nepreţuit, foarte personale şi personalizate, iar eu sunt foarte egoistă la ora asta.

Şi miercuri am fost la Cluj, pentru că Dan Coman şi Claudiu Komartin au avut acolo o lansare, urmată de o lectură în Insomnia. Aşa că m-am întors cu o grămadă de poveşti de spus, mai ales că mi-a plăcut mult locul şi mi-au plăcut întâmplările/întâlnirile poetice.

N-am reuşit să termin cartea lui Piotr Bednarski, Zăpezile albastre. E ceva ce mă face să nu prea fiu interesată de ea. Dar sper să scriu câteva vorbe despre Migraţiile lui Milos Crnjanski şi o să caut o poezie pentru pds.

Pe tren am încercat să citesc Sebastian Faulks, Engleby, dar am dat de un motto dezarmant: Trăim cu adevărat doar o scurtă parte din viaţă. Restul nu e viaţă, ci doar timp (Seneca). Mi-am adus aminte de o vorbă a lui Peter Jecza: viaţa e prea scurtă pentru a face tot ceea ce ne place, aşa că n-am citit nimic şi m-am jucat cu doi copilaşi de vreo 3-4 ani care erau cu mine în compartiment; şi erau foarte veseli pentru că, la vârsta lor, habar n-au ce înseamnă întoarcerile în timp.

CTS. Meciul

Sâmbătă a fost zi plină la Alba. Pentru că am promis că mai povestesc, mai povestesc. Şi pe un blog serios ca acesta, povestea nu poate continua decât cu istoria celui mai important moment: meciul. Trebuie spus de la început că echipa noastră a fost favorizată din start: i s-a pus la dispoziţie un microbuz pentru a ajunge la stadion. Echipa gazdă s-a descurcat cum a putut. Eu m-am dus şi-am venit [că n-am fost abandonaţi acolo, în ciuda celor întâmplate] într-o maşină condusă de un atacant al gazdelor.

Dacă la dus întrebările au fost banale, de tipul de unde sunteţi, cum vi se pare oraşul, la întoarcere s-a trecut la lucruri serioase: dar voi câţi eraţi pe teren? Mărturisesc că n-am putut da un răspuns clar. De fapt, n-a fost nimic foarte clar acolo, nici pozele n-au ieşit prea clare, dar putem da vina pe sistemul de iluminare, pentru altele putem da vina pe gazon [artificial, de fapt]. Dar pentru cu totul altele nu putem da vina pe nimeni, pentru că arbitru n-am avut.

Ştiu doar că n-am respectat indicaţiile antrenorului care spusese clar: dacă situaţia o va cere, spre final intră în teren toată lumea, rezerve, galerie, toată lumea! N-am făcut ce ni s-a spus, aşa că, la final, după cum aţi aflat, antrenorul şi-a prezentat demisia. [Şi unii jucători s-au autopedepsit, revenind pe jos la hotel.]

Miruna Vlada regretă anumite metode folosite pentru a distrage atenţia portarului advers. Eu regret doar că n-am putut să-i fac o poză în secunda în care i-am spus cât e scorul. Noi tot încercam să-l ţinem de vorbă [şi altele], aşa că ne-a întrebat la un moment dat: da' de fapt cât e scorul, după care a rămas mască: nu se poate! câââââât????? Nu ştiu cum s-o fi simţit, adică el ştia că nu prea trecuse mingea de el şi noi [adică toată tribuna] ziceam altceva. Dar am fost nişte doamne, am zis că-i 8-7 pentru ei.

Până la urmă echipa noastră a dat 4 goluri: Nicu [cameramanu'] şi Komartin câte 1 şi Marius Miheţ 2. În condiţiile astea nici nu mai contează câte a primit. Dar să ştiţi că nici la ei lucrurile n-au fost mai clare, teoretic ar fi trebuit să fie o echipă a jurnaliştilor şi-n final a venit una care se antrenează săptămânal, cel puţin o oră.

CTS. Prima zi

La un moment dat am crezut că o să rămân acasă, mi s-a rupt şi geanta în care-mi pusesem câteva lucruri. Şi eu mai aveam doar vreo jumătate de oră până pleca trenul. Dar am găsit rapid o soluţie, pe urmă m-am aruncat într-un taxi, am văzut roşu peste tot, dar am ajuns la timp în gara noastră, desprinsă dintr-un film de groază, am urcat într-un tren care şi el părea a fi din alt film [cu siguranţă NU european]. Am încercat să citesc, luasem cu mine un roman al unui polonez, Piotr Bednarski, Zăpezile albastre. Atmosfera din carte părea a fi din acelaşi film cu trenul. [E o carte despre deportările din Siberia, n-am terminat-o, o să spun mai multe atunci când va fi cazul. Exagerez, fireşte, dar nu-mi pare rău.]

N-am citit mult. În compartiment se spuneau poveşti frumoase şi am stat o vreme să le ascult. După aceea ne-am războit cu o viespie intrată nu ştiu cum peste noi. M-am uitat mult pe geam, şi am văzut în gări, doar oameni trişti, obosiţi şi chinuiţi. Undeva am văzut nişte ţărani [că nu pot să le zic fermieri, deşi e la modă] cosind iarba, şi un altul aranjând-o frumos în căpiţe. Am văzut un miel mic de tot dormind cu boticul ascuns în iarbă. Şi cred că am văzut şi un ied pe undeva, sau mi-am dorit atât de mult să văd unul, încât mi-am imaginat că l-am văzut, nu ştiu sigur.

La Alba, taximetristul [care m-a dus la hotel] mi-a spus poveşti despre mocăniţă. Dar eu eram foarte obosită, am urcat în camera mea şi m-am gândit la Aglaja. Când am văzut Hier Himmel, am reţinut imaginea asta: Aglaja refugiindu-se într-o cameră de hotel atunci când vroia să scrie în linişte. Nu pleca în alt oraş, pleca doar la hotel. Eu n-aveam de gând să scriu nimic, dar mă gândeam că m-aş putea refugia oricând în camera aceea.

După ce m-am liniştit un pic, am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe un cristian, să-i spun că am ajuns. Încercam să mă conving că totul va fi bine, pentru că prima persoană care avea legătură cu colocviul, pe care o întâlnisem deja [imediat ce-am coborât din taxi] a fost Marin Mălaicu Hondrari. Şi m-am bucurat aşa de tare, încât cred că l-am speriat. Să revin: am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe un cristian. Vino, suntem toţi aici, ieşi din hotel, o iei la dreapta ..., şi am făcut ce mi s-a zis, până mi-am dat seama unde ar trebui să intru; dar în semiobscuritatea din jurul meu, l-am zărit pe Cristi făcându-mi semn cu mâna şi zâmbindu-mi cu toată claviatura [cum ar zice Rică Răducanu]; dacă nu ieşea în întâmpinarea mea, nu cred că intram în restaurant. M-am agăţat şi de alte zâmbete pentru a avea curaj să stau acolo. Am văzut-o în primul rând pe Moni Stănilă [abia aştept să-i apară cartea] Ceva mai încolo erau Alex. Potcoavă şi Oana Doboşi. După ce le-am spus conspirativ eu nu-s aici, am aflat că unii au câştigat nişte pariuri pe seama mea.

Keith Richards spunea cam aşa: când te afli în faţa unui stadion arhiplin, începi să-l înţelegi pe Hitler. Eu m-am simţit ca la un dineu oficial, dar pe alocuri îmi era jenă de oamenii ăia. Dar Cristi m-a prezentat tuturor. Câteva amintiri: V. Leac mi-a spus de ce a ieşit acea lansare cum a ieşit. Dar eu nu am fost supărată pe el, sau am fost, atunci, pe moment. După aceea, m-am întors la Seymour [varianta poetică] şi mi-a trecut. Cum aş putea eu să fiu supărată pe V.Leac? De câte ori se întâmplă ceva important în Timişoara, unii nu ajung din Circ sau din Giroc, dar Leac, de la Arad, vine sigur! Şi mai e şi Seymour!

La altă masă era Marius Ianuş, dar poveşti cu el vă spun mâine [şi cu alţii]. Răzvan Ţupa mi-a zâmbit ca unei vechi cunoştinţe, ne ştiam de la Timişoara. Am fost foarte mândră de mine când am dat mâna cu Mihai Vakulovski. Îmi amintesc şi acum căldura din vocea lui Dan Coman, zâmbetul Oanei Cătălina Ninu, mirarea SGB-ului când i-am zis că ştiu cine e, bucuria lui Cosmin Ciotloş, care s-a ridicat de pe locul lui şi a venit să dea mâna cu mine. Bianca şi Paul Cernat s-au ridicat în picioare când am ajuns lângă ei. Paul Cernat mi-a zis complice: ştii, am cunoscut-o şi pe capricornk13! Cei doi au fost foarte sobri la discuţiile oficiale, dar altfel mi s-au părut a fi doi puştani puşi pe şotii [mai ales în ultima zi, când noi stăteam la cafea, iar ei treceau conspirativ în toate părţile]. Îi cunoscusem pe toţi cei care erau acolo, şi mă pregăteam să fug. Dar retragerea mi-a fost tăiată de Octavian Soviany şi Miruna Vlada, care tocmai atunci veneau la masă. Am schimbat câteva vorbe, ne-am amintit cu nostalgie/bucurie de studentfestul trecut. După care am ieşit la aer.

Şi cum mă plimbam eu aşa frumos, iar a venit un cristian şi mi-a zis: ce faci, iar te-ascunzi? hai că a venit Komartin; ai vorbit cu el? hai să-i spui că ai venit. Cred că de când ne cunoaştem, eu am făcut diverse chestii care l-au mirat [cel puţin] pe Cristi, dar asta era cât pe ce să le întreacă pe toate. Pur şi simplu nu eram în stare să fac vreun pas, deşi înţelegeam mesajul. Cuuuuuuuummmmm????? NU vii să vorbeşti cu Komartin???? Dar până la urmă am înţeles ce trebuia să fac, am respirat adânc şi am intrat din nou în restaurant. După care totul a fost perfect.

De la 1 la 10

1. De curând a mai apărut un blog despre cărţi: Însemnări din subterană. A început foarte bine şi mă bucur. Baftă!

2. Azi, la Cărtureşti, s-a lansat cartea aceea specială, despre care am zis, aceea cu feliile de poezie. La cât de albastră e, vă daţi seama că-mi place. Iar acele chestii portocalii, deşi par banale în poză, seamănă de fapt cu nişte sigilii. Dar la lectură a fost lume puţină, şi nu vreau să spun ce-mi stă acum pe tastatură.

3. Mâine la Fundaţia Triade reîncep vernisajele [Lidia Ciolac, Structuri posibile]. So it goes.

4. Între 29 şi 31 mai o să fie Street Delivery. O să fie tare frumos, ştiu eu.

5. De citit: un interviu cu Paul Cernat.

6. Vreau să povestesc multe despre Alba Iulia, dar trebuie să-mi eliberez un pic programul.



7. Dar tot nu pot să nu întreb: ce-au avut cu Goga?






8. Despre oraş spun telegrafic:

• mi s-a părut a fi aşa de liniştit, încât, la un moment dat, pe străzile laterale, am început să merg pe mijlocul drumului, să văd mai bine casele.
• prea mulţi maidanezi pentru un oraş mic; şi n-am văzut nicio pisică.
• taxiul e mai scump decât în Timişoara
• cu foarte mare greutate am depistat în zona centrală, o librărie nenorocită; în schimb, ca peste tot, era plin de bănci.

9. S-au dat premiile României literare, pentru debut. [Nominalizări: Svetlana Cârstean, Simona Sora, Oana Soare, Daniela Popa, Irina Szasz. Premiate au fost doar primele trei. Un premiu special a primit Florin Caragiu, pentru Catacombe, carte publicată la Vinea.]

10. Am citit tot ce s-a scris pe bloguri, despre CTS şi vreau să vă mulţumesc pentru toate cele. În presă n-am văzut nimic, dar nu m-am mirat.

Trio

Mulţumesc mult de tot organizatorilor CTS pentru că m-au invitat la colocviu, şi [pentru că eu am cam şovăit la început] mi-au sugerat că aş fi binevenită oricum, iar mai apoi au acceptat ca prezenţa mea să fie aşa cum mi-am dorit-o eu, neoficială. Pentru a sublinia importanţa criticii, prezentările vor fi făcute de la dreapta la stânga: Cosmin Ciotloş, Claudiu Komartin, un cristian.

Oboseli fericite

N-am fost pe aici în ultimele zile, dar uite că a funcţionat programarea pe blogspot pentru pds. Fiind eu plecată, n-am pus o poezie cu un tramvai, dar o să mă gândesc într-o zi şi la asta.

Am fost neoficial la Alba Iulia, la Colocviul Tinerilor Scriitori, voiam să văd nişte oameni. Fiind de capul meu pe acolo, m-am dus pe unde am vrut eu şi am făcut ce am vrut eu.

La ce concluzie am ajuns? Una simplă: literatura română e pe mâini foarte bune. Nu mă refer doar la talentul, inteligenţa, cultura tinerilor scriitori, ci la calitatea lor umană. Aşa că acum existenţa pare mult mai suportabilă.

Să vă spun cum au sunat multe din dialogurile mele:
eu:salutări
X[printre altele]: ai citit cartea lui y, e foarte bună.
Z [intervenind discret]: dar şi w scrie foarte bine.
eu: cine e, că nu ştiu?
Z: păi uite-l/o acolo!

Şi duminică, eu mă duceam să mă mai învârt prin oraş, dar lumea pleca deja, oficial colocviul se încheiase. Şi cum eu mergeam agale să-mi iau doza de cafea, Andra Rotaru a ieşit în viteză din hotel şi mi-a strigat: Să scrii de NOI! Acest NOI a fost cel mai frumos cuvânt pe care l-am auzit eu la Alba Iulia. Şi mi l-au zis mai mulţi.

Sunt încă obosită, dar o să încerc să povestesc mai mult zilele următoare. Din programul oficial, eu am fost doar la lectura publică şi la dezbaterile poetice. Am senzaţia că la poezie doar eu am făcut poze.

O să mai pun şi poze, deocamdată doar 3.

domnişoara care ne-a servit zilnic nişte cafele minunate










eu, în viziunea lui Marin Mălaicu Hondrari şi Florin Partene [cu mulţumiri]









trenul cu care am plecat [nu-i ăsta roşu, e cel ce vine, ăla micu']






În ceea ce priveşte blogurile, concluzia unanimă a fost: NE LIPSEŞTE ENORM TERORISTA!