Friday, January 30, 2009

Transsovietic

Marţi seară am văzut Transamerica şi mă gândeam că seamănă cumva cu cartea Oksanei Zabuşko. E tot un fel de căutare a propriei identităţi şi orice ai face parcă tot nu-i bine. Cartea e impecabil scrisă, tehnica e fără cusur. Mai că poţi s-o desfaci în bucăţele şi după aceea să o reasamblezi oricând. Dar asta nu-i o calitate, pentru că de fapt înseamnă că-i alcătuită după un şablon clar. E o autoficţiune, dar una simplă/simplistă [teoretic şi O stea îndepărtată a lui Bolaño are elemente de autoficţiune, dar nici măcar din greşeală nu m-am gândit să o numesc aşa, fiind ea mult prea specială].

Ce vreau să spun e de fapt şi mai simplu: totul e previzibil, nu există nici măcar o surpriză. Dacă pe acolo, pe la ei, există riscul ca oamenii aparent normali să devenă elemente interşanjabile ale maşinăriei americane, prin alte părţi se pare că nu rămâne decât alternativa de a deveni elemente interşanjabile ale maşinăriei postsovietice.

Titlul, Studii în teren despre sexul ucrainean, aproape n-are nicio legătură cu mai nimic, dar e unul care atrage atenţia şi sporeşte vânzările. Mai e ceva care iniţial m-a mirat: se spune că romanul a fost recunoscut drept cel mai important din ultimii 15 ani din Ucraina, dar pe urmă mi-am adus aminte că mulţi scriitori de acolo scriu în rusă, deci, mai mult ca sigur, nu au fost luaţi în discuţie.

Cartea nu e atât de slabă pe cât las eu să se vadă, mai curând m-a dezamăgit pe mine mult de tot. Aşa că voi încerca să schimb uşor tonul. Toată povestea e o confesiune, un fel de conferinţă a Oksanei, scriitoare nemulţumită de ce se întâmplă în Ucraina, dar şi în viaţa ei. Şi atunci ce face: dă uşor vina pe ruşi şi pe istorie, pleacă în America [primeşte o bursă], se mai duce şi pe la festivaluri de literatură, şi în paralel are o relaţie [ce idiot sună!] cu Mikola, un pictor; cei doi se ceartă, se împacă, se despart, se reîntâlnesc peste Atlantic, se ceartă, se despart şi mai definitiv; şi tot cu un zbor peste Atlantic se termină şi cartea. E o carte despre o sinucidere amânată, deşi se vorbeşte şi despre câteva reuşite. E vorba şi despre literatura ca formă de terapie: individuală[dovadă fiind poeziile Oksanei, intercalate în roman], dar şi naţională.

De fapt, povestea asta ar fi putut să mă intereseze mai mult, din mai multe motive. Se ştie bine că în aceeaşi casă nu au loc două piane; dar orice poveste despre doi oameni care nu pot trăi nici împreună, nici separat e mereu plină de neprevăzut, pentru că fiecare familie nefericită e nefericită în felul ei. Şi uite aşa am reuşit să scriu o frază plină de şabloane, care individual înseamnă mult, dar parcă împreună nu înseamnă mare lucru, poate şi pentru că totul e notat în viteză. Asemenea poveşti ar fi avut nevoie de mai multe pagini.

Oksana Zabuşko, Studii în teren despre sexul ucrainean, traducere de Ovidiu Hanceriuc, Art, 2008

4 comments:

Anonymous said...

Cartea Oksanei Zabusko nu este atat de simpla cum pare. Titlul e comercial, clar, dar si cuvantul sex in Ucraina anilor '90 era tabu, iar in carte chiar se vorbeste despre sex, mai putin relevant, oricum. Nu a fost cel mai bun roman din tara in ultimii 15, a fost bestseller-ul Oksanei, sunt si alti scriitori foarte buni care scriu in ucraineana in UA si care au scris (sau nu) carti mai bune decat Studii in teren... E vorba despre ruptura de rusi, de nationalism, de patriotism, intr-o tara care abia isi dobandise independenta, atmosfera postsovietica, lupta pentru supravietuire a poporului ucrainean. Despre asta e cartea. Literarura ar fi in ea o sursa de studiu al istoriei nationale, prin urmare si un viitor pentru tara.

Inca nu am citit cartea in romana, se pare ca e o traducere buna. Dar am citit-o in ucraineana. Cand a aparut cartea, in 1996, autofictiunea era ceva treaba, totusi :P.

Best,

Aliona (aka Artemis de pe 360.yahoo)

white noise said...

@Aliona- m-am gandit si eu ca poate-s cam rea cu cartea asta, dar prea mi s-a parut ca ar fi putut fi scrisa oriunde, inclusiv in Rusia.iar autofictiunea se simtea mai bine in anii in care Eliade scria "Santier". dar nu asta-i problema, mi s-a parut ca se trece prea usor peste niste povesti. o fi vina mea.
chestia cu cea mai buna carte din Ucraina ultimilor 15 ani apare in prezentarea editurii.
traducerea mi-a placut, suna bine in romana.
n-am reusit sa dau de blogul tau :(

Anonymous said...

Nu stiu, o sa ma gandesc la ceea ce spui, e o viziune noua pentru mine. Iata link spre blogul meu: http://blog.360.yahoo.com/blog-D1trPpswd69FRk82bBdzJGfBspYH;_ylt=AvLrUZh4.CYewk9UZUitT5S0AOJ3
Sunt si eu din Timisoara :), dar nascuta in Ucraina.

Aliona

white noise said...

@Aliona- poate i se vor traduce si alte carti si o sa ma lamuresc mai bine.
multumesc pt. link!