Thursday, December 11, 2008

Poezie pe câmpii


... adică nasturi în lanul de porumb, foarte mult îmi place titlul. E a doua antologie de poezii scrise [vorba vine] în tabăra de la Săvârşin. Dar nu-s doar poezii. N-am citit cu mare atenţie prefaţa lui Bogdan Creţu, pentru că a mai publicat-o undeva [nu ştiu dacă în întregime sau doar parţial], pentru că anumite expresii n-au ce să caute într-un articol despre poezie şi pe deasupra, poezia nu prea are nevoie de comentarii. O să uit însă această ultimă remarcă şi o să spun câte ceva despre fiecare poet în parte, poate spun şi care poezie mi-a plăcut mie cel mai mult .

Vlad Moldovan a fost premiatul taberei, cel mai bun adică. O fi, pe mine nu m-a convins. Nici versurile astea Încerc să fiu sincer şi/să nu le înfloresc [lăudate-n prefaţă] nu m-au impresionat, mai mult mi-a plăcut continuarea: Mi-am găsit o spărtură în zid/îmi vine până la umeri/şi pot să scriu comod. Imagini foarte faine stau lângă altele, banale. Senzaţia asta am avut-o şi citindu-i cartea, Blank; de fapt, mai mult am răsfoit-o, pentru că, pe lângă poezii bune [Nişte învingători], am dat de altele [Blank zen], care m-au făcut s-o închid.

Constantin Acosmei m-a intrigat, ca de obicei. La Sonet am fost mai atentă, pe urmă atenţia mea s-a disipat până la dispariţie. Foarte banale mi s-au părut Relatările, iar ultimul poem, mai bine nu-l citeam.

Şerban Axinte îmi e aproape necunoscut. Nu ştiu decât aceste texte de aici, unele fragmente mi-au plăcut, altele nu. Când o să citesc mai mult, poate mă lămuresc în vreun fel.

Cristina Ispas ar fi fost premiata mea, dacă aş fi fost eu în juriu. E prima dată când îi reţin numele cu adevărat. O să mă uit şi prin La Neagra, să văd ce a publicat acolo. Din fericire, am găsit şi volumul ei, cel cu mixajul pe vinil. Nu ştiu care-i cea mai bună poezie de aici [poate Aniversare]; grupajul mi s-a părut foarte puternic şi destul de unitar. Aleg câteva versuri:

Aici e capătul indiferenţei. De aici începe un fel de înţelepciune,
un fel de compromis.
Aici, în casa asta, stau de o săptămână cu bătrâna femeie
care-şi visează în fiecare noapte sfârşitul
şi mi-l povesteşte la micul dejun. În timp ce-mi beau laptele rece
şi-n timp ce ea-şi înmoaie bucăţele de pâine uscată
într-o cană de tablă plină cu must.

În apropierea ei dimineţile capătă gustul oboselii,
iar privirea se întoarce refuzată de pe lucruri şi atinge moale,
leşinat, creierul.

Azi însă lucrurile se vor schimba. Îmi voi sărbători
copilăria, ciopârţind în grădina din spatele casei
nuci verzi, iar adolescenţa
celebrând etica îndepărtării capului de trup:
iată cum pasărea cu gâtul golaş se zbate de pământ
mult timp după ce cuţitul s-a retras,
refuzând să moară în linişte.

Îmi vor trece prin minte toate numele din familia mea,
numele prietenilor mei,
şi mă voi gândi la mine.
La vârsta când trebuie să iubeşti dezechilibrat,
când trebuie să părăseşti definitiv locul
în care morala s-a obişnuit să trăiască comod, cu căluşul la gură,
şi chiar să şi-l tragă singură pe rânjet,
ori de câte ori îi alunecă. Ori de câte ori nu eşti atentă.

La cadavrul tânărului de 16 ani,
pe care ucigaşii l-au spălat şi l-au îmbrăcat cu haine
curate, înainte să-l arunce în iarba uscată
din singurul parc al oraşului.

Aici e, până la urmă, capătul
idiferenţei. De aici nu poate începe decât
un fel de înţelepciune.

Am transcris aproape tot poemul. Mă opresc, nu prea ştiu cum e cu copyright-ul şi eu nu-s editură, să-mi permit să-l încalc.

Pe Claudiu Komartin mi-am propus să-l citesc cu mai multă răutate decât pe ceilalţi. Aşa procedez eu cu autorii de la care am mari aşteptări. Cred că mi-aş fi dorit un grupaj mai unitar şi mai multe poeme noi [e vina mea, citesc mult, cărţi, reviste, bloguri, tot ce prind]. De când am citit prima variantă, Soarele a ascuns mi-a plăcut foarte mult. L-am citit mai întâi pe blogul cu 2 pentru Praga [şi sper că tot ce s-a început acolo se va continua undeva]. Mi-a plăcut mult şi varianta audio, am şi zis de fapt. Poate ziceam că Blues e cel mai bun text de aici, dar m-a deranjat un pic un diminutiv, mie îmi sună peiorativ, deşi nu e, dar am eu un defect, nu-mi plac anumite sunete. În duplexul din Luceafărul, atunci când a trebuit să spună care ar fi cea mai bună poezie scrisă de Komartin, Ioan Es. Pop a ales Tornando al paese[dar în volum lipseşte prima strofă]. Hiatus pare a trimite la Păpuşar, imaginea copilului care vrea să şteargă ridurile mamei e tare frumoasă.

Despre Ştefan Manasia nu pot să zic decât şi tu, Brutus? Pentru că am dat peste un fragment de proză şi mie nu-mi place să citesc decât volume întregi. Sună bine, dar mai mult de atât nu ştiu să zic.

Pentru prima dată am citit ce scrie Rareş Moldovan; aici sunt 3 poezii şi un fragment de proză. Bogdan Creţu mizează pe prozatorul Rareş Moldovan, eu aştept romanul sau ce-o fi.

Din ce-a publicat aici Oana Cătălina Ninu aş fi ales ca fiind cel mai bun text de dragoste, dacă ar fi lipsit ultimele două versuri; aşa, aleg work & travel.

Alexandru Potcoavă scrie despre o mână de prieteni & un deget în plus. Cred că e titlul vreunui volum pe care-l are în lucru. Mi-a plăcut doar primul poem, rodian. În rest, le aştept pe cele cu Dan Emilian Roşca, Ion Chichere şi care or mai fi.

Monica Stănilă mi-a plăcut mai mult decât credeam iniţial. Am citit cu reticenţă Iconostas, poate din vina mea, sau pentru că se zice pe undeva că-i poezie religioasă. Dar poeziile de aici sună tare bine, parcă mai bine şi decât cele din antologia Pavel Dan 50. Aştept continuarea. Mi-e greu să aleg câteva versuri, dar totuşi:
nu mai e mult până dimineaţă
îţi spun
nu mai e mult şi o să ne desfacă cineva
o să ne demonteze în piese egale
aşezate în cutii de plastic
lângă punga cu lucrurile personale.

Cel mai prost om ar fi cel mai bun poem [din acest volum] scris de Radu Vancu, dar mai sunt lucruri frumoase desigur. Dau un scurt exemplu:

Să nu-ţi urăşti & să nu-ţi iubeşti amintirile-

cum vezi că prinde vreuna să se apropie
de lumina călâie dinăuntrul minţii, zdrobeşte-o
ca pe o năpârcă.
Fără ură, doar din raţiuni
de supravieţuire. Cum ai apăsa pe Delete
la o greşeală de scriere.

Când am ajuns la V. Leac, iar mi-am adus aminte de coşmarul cu visele de la Joc Secund! Dar recunosc: sunt unele chestii foarte faine în poeziile lui, dar şi altele pe care eu nu le pricep.

Nu prea ştiu câţi cititori va avea cartea, dar concluzia mea ar fi cam asta: generaţia ca generaţia, dar fiecare îşi vede de poezia lui, ceea ce e foarte bine. Cred că asta a fost şi concluzia lui Bogdan Creţu.

***Nasturi în lanul de porumb, Brumar, 2008

Later edit: a apărut pe net şi cronica lui Cosmin Ciotloş, nu prea ştiu ce legătură are cu cartea, dar asta e. Şi în Cuvântul, nr 12/2008 e o cronică a lui Raul Huluban.

4 comments:

Anonymous said...

e Şerban Axinte
altfel, mă bucur că cineva scrie despre "Nasturi...", şi o face cu inimă

white noise said...

multumesc, am corectat, de obicei am probleme cu numele, pana ma invat cu ele.
nici nu stii cat m-am bucurat eu cand am primit cartea asta, am scris cum m-am priceput:)

vinyl said...

ma bucur ca ti-au placut si sper sa-ti placa si cartea, desi m-am schimbat destul de mult :)

white noise said...

@vinyl - acum o voi citi altfel, cu siguranta. ma bucur si eu ca ai citit ce-am scris :)