LitVest&Cafe Text

Uite aşa se leagă lucrurile, am luat joi Dilema veche, acolo am găsit un poem inedit scris de Alice Popescu. Cumpăr revista în primul rând pentru cronica lui Marius Chivu. Şi uite aşa am ajuns la subiect: LitVest, un (mini)festival organizat de Biblioteca Judeţeană. Anul acesta va fi cândva în octombrie, anul trecut printre invitaţi au fost Marius Chivu, Florin Iaru, Pavel Gătăianţu. E undeva pe blog programul complet. 

Eu am ajuns doar la o lansare ce a  avut  loc la Cartea de nisip, o lansare de la care nu puteam lipsi.Vântureasa de palstic  a lui Marius Chivu e o carte foarte specială. Toate cronicile au fost favorabile şi criticii au vorbit despre criticul Marius Chivu care a ales să debuteze cu o carte de poezie. De ce la ora H debutul acesta nu  a mai fost debut e o chestie care mă depăşeşte intelectual, dar nu schimbă realitatea, cartea lui Marius Chivu fiind una dintre cele mai bune cărţi de poezie apărute la noi în ultimii ani.

Biblioteca Judeţeană organizează diverse evenimente, nu doar legate de carte. Am făcut câteva fotografii la Cafe Text, unde a putut fi văzută o expoziţie despre publicitatea din alte vremuri, o expoziţe organizată de Teatrul Merlin, şi altele.

 

Bate toaca în depărtare

E cam greu de dezmorţit blogul ăsta, mai ales că în ultima vreme un altul a fost şters, iar Biblioteca Babel a intrat în amorţire. Pentru început, iată o poză cu alte noutăţi:

 

Cele mai frumoase poeme din 2010. Selecţie de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, Tracus Arte, 2011

Ionuţ Chiva, instituţia moartă a poştei, casa de pariuri literare, 2011

Gertrude Stein, Autobiografia lui Alice B. Toklas, Humanitas, 2011

Felix Nicolau, Pe mâna femeilor, Cartea Românească, 2011

Antologia Echinox, nr. 9-12/2010

Revenind la dezmorţiri şi dezamăgiri, observ că ele-s cam aceleaşi: se comentează cel mai puţin exact lucrurile la care eu ţin cel mai mult. De multe ori nu reuşesc să spun tot ce aş vrea despre o carte. Nu ştiu cum am tot uitat să amintesc un episod foarte scurt, dar cred că important din romanul lui Cătălin Pavel, legat de Ghilgameş. Întrebarea mea ar fi: felul în care o poveste ajunge la noi ne poate influenţa existenţa? Dacă am fi ştiut toată povestea vieţile noastre ar fi decurs altfel?

Şi aş mai fi vrut să spun ceva pornind de la întrebarea asta apărută într-un roman al lui Mircea Nedelciu**: Delaţiunea are un rol istoric?* Dar mi se pare inutil...

--------

Zmeura de câmpie (roman împotriva memoriei), 1984 (n-am avut răbdare să caut exact fragmentul în care vorbeşte despre i pak dau ştire Domniei tale za lucrul....)

** of

De prin reviste

Poate aţi aflat deja de pe blogul lui Mihail Vakulovski: Tiuk! 29 e pe net. Şi pot să mă laud că am şi eu acolo o rubrică, la Poveştiuci pe bune găsiţi PdS 10 din 70. Şi am mai zis câte ceva şi la 10 TOPuri 10 pentru Tiuk! de 10 ani. Vedeţi voi acolo despre ce-i vorba. Am alcătuit fiecare top de parcă ar fi fost singurul pe care trebuia să- l fac, de asta veţi vedea că se repetă anumite nume. Mai zic: m-am mirat vâzând că nu l-am inclus pe Vonnegut în topul scriitorilor favoriţi, am văzut după ce trimisesem mailul, dar am hotărât să nu schimb nimic. La poeţi români nu l-am trecut pe Eminescu, nu ştiu de ce, cred că Ziua Culturii a  fost de vină [şi despre ziua asta am zis ceva în Ring, vedeţi aici; sunt ultima pe listă, dar vă asigur că nu înseamnă nimic, nici nu mi-a cerut nimeni voie să mă treacă ultima, nici eu nu am cerut voie nimănui să apar acolo.]  Adevărul e că fără Mişu nu se poate, fără el n-ar fi fost nici ceilalţi. So it goes. 

Completare. Am văzut că din nou Tiuk! are  probleme tehnice, trec aici topurile mele:

răspunsuri parţiale, ordine alfabetică

10 TOPuri 10 pentru Tiuk! de 10 ani
 

10 scriitori preferaţi

Stefan Agopian, Roberto Bolaño, Dostoievski, T S Eliot, Jeffrey Eugenides, Mariana Marin, Rabelais, William Styron, Vargas Llosa, Walt Whitman

10 scriitori români preferaţi

Ştefan Agopian, George Bacovia, Ştefan Bănulescu, Hortensia Papadat Bengescu, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Mircea Nedelciu, Constant Tonegaru, Mariana Marin, Cristian Teodorescu

10 poeţi români preferaţi

George Bacovia, Dan Coman, Claudiu Komartin, Mariana Marin, Ileana Mălăncioiu, Ion Monoran, Ioan Es. Pop, Nichita Stănescu, Cristian Simionescu, Constant Tonegaru

10 prozatori români preferaţi

Ştefan Agopian, Ştefan Bănulescu, Hortensia Papadat Bengescu, Ioana Bradea, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Anton Holban, Mircea Nedelciu, Camil Petrescu, Cristian Teodorescu

Despre proză, oarecum

Am promis că scriu despre proză, aşa că o să scriu. Dar am promis că scriu ca un neiniţiat despre proză şi asta o să şi fac. De ce zic asta? În primul rând pentru că pe blogul ăsta am tot polemizat cu diverse persoane despre calitatea prozatorilor tineri, eu fiind cumva împotriva lor. Mi se pare că stăm prost la capitolul proză scrisă de tineri [de data asta limita de vârstă e 40 de ani]. Am vrut să spun: păi n-avem, după care am stat un pic pe gânduri, am respirat adânc, am început să-i număr dar nu chiar 2 la primărie, 2 la şcoală ... ci aşa, un pic mai [ne] serios şi vreo câţiva tot am găsit. Dar Răzvan Ţupa m-a rugat să nu fac liste,  a făcut el una, şi mi-e teamă că tot la ele vom ajunge în final.

Întrebarea era: ce poveşti i-ar putea interesa pe cititorii străini? Ce să le propunem? Aş putea răspunde: Nu ştiu, dacă pe noi nu ne interesează, de ce i-ar interesa pe ei. Şi nu ne interesează, dovadă fiind tirajele vândute. Deşi cifrele astea s-ar putea să fie nişte minciuni, pentru că sunt multe oraşe care nu mai au librării. Ce i-ar putea interesa pe ei? Ar trebui să ştim ce îi interesează deja şi să le propunem sau ceva complet diferit, sau ceva asemănător, dar mult mai bun.

Recent, într-o emisiune tv, Ileana Mălăncioiu a spus o poveste cu tâlc legată de Lumea în două zile, romanul lui Bălăiţă. Cineva, într-o seară, când erau mai mulţi scriitori, critici, literaţi adunaţi la un pahar de vorbă, a spus că romanul lui Bălăiţă ar fi bun, dacă nu ar fi aşa de provinical. Iar Lucian Raicu a intervenit zicând doar atât: Din păcate nu destul de provincial!

Cred că asta ar trebui să exportăm: poveşti care sunt în primul rând ale noastre[Maria Ellis, Carte de colorat pentru orbi; Alexandru Potcoavă, Pavel şi ai lui] Pe mine mă  interesează mai ales cărţile care mă ţin captivă într-un spaţiu în care n-am mai fost, în care personajele să fie altele decât cele din alte cărţi. Şi mai cred că ar interesa ciudăţeniile, cărţi care să aibă doi autori[Băiuţeii fraţilor Florian], sau mai mulţi[Rubik]; sau cărţile care să aibă o structură complicată, care să fie greu de încadrat [Cristian Robu Corcan, Gravură în mi bemol], greu de redus la o unică dimensiune[Adela Greceanu, Mireasa cu şosete roşii]; cărţile care să spună lucruri absolut noi despre lucruri pe care ei le ştiu, dar altfel [cred că aici aş putea include şi Cartea tuturor intenţiilor a lui Marin Mălaicu Hondrari].

Iniţial am scris paragraful anterior fără să dau titluri sau autori, dar parcă aşa se înţelege mai bine ce am vrut să spun. Şi nu am repetat deloc numele pe care Răzvan Ţupa le-a inclus pe lista lui, cred că ar fi fost inutil.  Ideea nu era să înlocuiesc o listă cu alta, ci să spun ce cred eu despre povestea asta. Aş mai putea sugera câteva titluri, dar nu e momentul acum. Poate revin în altă zi.

Hai să mai zic (4)

Îmi tot aduc aminte ce spunea Ileana Mălăncioiu: poeţii care au prieteni au mare noroc [prieteni care să vorbească despre poezia lor]. În felul ăsta un poet poate ajunge mai uşor la anumiţi cititori şi nici nu e uitat prea repede după aceea. M-am gândit la toate astea şi atunci când, la Oradea, Claudiu Komartin l-a prezentat pe Viorel  Mureşan:

Şi m-am gândit să scriu câte ceva mai mult pentru pentru a găsi pretexte de a intercala înregistrările pe care le-am tot făcut. Pentru că de fapt ceea ce ar trebui să conteze sunt textele şi scriitorii [adică ce au ei de zis]. 

La Oradea, Viorel Mureşan a lansat două cărţi. Mai întâi a citit din Buchetul de platină, volum apărut la Eikon.

lectură 1

lectura2

Iar apoi a citit din alt volum, apărut chiar în acele zile, Locul în care se va deschide cartea, publicat de editura Dacia.

Şi Komartin a vrut să vadă cum sună un poem ales la întâmplare.
 

Şi discuţiile au continuat, pentru că abia după ce se citeşte, se poate discuta cu adevărat.        

va urma

În aşteptare

Se cam apropie târgul de carte şi deja încep să se audă zvonuri legate de diverse apariţii. Unele deja nu mai sunt zvonuri, ci ştiri.  Unele noutăţi sunt mai mult decât interesante. Eu una abia aştept să citesc cartea  despre poezia optzecistă scrisă de Mihail Vakulovski [îmi place mult şi coperta]. O să apară la Tracus Arte. Am aruncat un ochi şi peste prefaţă, o variantă prescurtată. Şi mă bucur că cei de la Humanitas au anunţat* că vor reedita Aer cu diamante. Şi în acelaşi timp îmi pare rău că nimeni nu reeditează Cinci. Oricum generaţia 80 e singura generaţie literară adevărată de după război, numai că unii încearcă să o transforme în pură generaţie biologică, aşa, ca să fie şi asta varză ca restul lumii [destul de recent în România literară s-a discutat despre generaţii de toate tipurile, n-are legătură cu optzecismul dar mă gândeam să  mă laud cu ce am mai citit]. Dar nu cred că o să le meargă, mai ales dacă apar asemenea cărţi. Abia ştept să le am în mână.

Eu oricum ţin foarte mult la optzecişti şi ori de câte ori îmi pierd încrederea în literatura română mă reîntorc la ei şi totul reintră în normal. Încă îmi aduc aminte bucuria cu care am descoperit cândva o carte şi am citit: Corpul nostru ne aparţine altfel decît un obiect şi de aceea, pentru a-l avea într-adevăr, trebuie să ştim să-l povestim corect.

-------

*doar pe facebook, de asta nu pot pune niciun link

vax albina

În lumina ultimelor evenimente de pe plan intern şi internaţional, în republica apartamentală în care locuiesc a fost o furtună îngrozitoare, urmată de câteva dezbateri prelungite, huiduieli şi la final pupături, zâmbete, fandoseli. Nu pot să dau detalii, dar spun că preşedintele ales [eu adică] s-a întâlnit la ceas de seară cu primul-ministru [cu mine, adică] şi cu ministrul de finanţe [eu, păi da cine] şi s-a ajuns la o concluzie firească. Aşa că a fost chemat cetăţeanul [tot eu, vai de capul meu] şi i s-a comunicat următoarea decizie: până le vine lor o idee mai bună, se reduce cu 100% bugetul pentru cărţi. Sentinţa rămâne definitivă şi se aplică din secunda publicării pe blog. Cetăţeanul a încercat să vocifereze, dar a tăcut mâlc în secunda în care i s-a pus întrebarea: şi la ce ţi-au folosit?

Anunţuri, întrebări, poveşti

Am primit pe mail câteva ştiri importante. Le trec aici, în ordine:

1. Lansare babelstory.com


vineri, 7 mai 2010, ora 18 librăria Cărtureşti, Iulius Mall, Cluj-Napoca

Social Writing şi literatură colaborativă sînt doar două dintre conceptele surprinzătoare pe care le propune BABEL STORY. Cărtureşti Cluj vă invită la o discuţie pe marginea lor vineri, 7 mai 2010, de la ora 18, cu ocazia lansării platformei internaţionale www.babelstory.com

E vorba de un site dedicat scrierii de texte în colaborare. Unul suficient de ofertant şi versatil pentru a te atrage indiferent de gradul interesului tău faţă de literatură – dacă eşti deja scriitor, îl poţi folosi ca teren de antrenament, testîndu-ţi capacitatea de reacţie la situaţii (literare) neaşteptate, toleranţa şi puterea de decizie; dacă doar cochetezi cu ideea de-a te apuca de scris, te poate ajuta să-ţi depăşeşti neîncrederea şi temerile şi te pune în legătură cu cei de la care ai ce învăţa; dacă vezi în scris un mijloc de recreere, te poţi distra scriind chestii traznite împreună cu prietenii. Pînă te decizi ce şi cum poţi fi doar spectator, alegînd texte la întîmplare sau urmărind activitatea oamenilor care-ţi plac.

Site-ul are şi o secţiune de forum, în care textele pot fi comentate. Alte opţiuni îţi permit să exporţi materialele care crezi că merită să vadă lumina imprimantei sau să-ţi împărtăşeşti descoperirile pe Facebook şi Twitter.

BABEL STORY va găzdui permanent concursuri cu premii – ridicarea lor în cazul cîştigării e motivul pentru care se recomandă folosirea numelui real în creearea contului de user.
Vă aşteptăm vineri la ora 18 cu o prezentare interactivă şi primele premii!

2. Concurs de manuscrise, pentru prozatorii tineri, adică sub 40 de ani. Nu contează dacă au mai publicat sau nu, contează doar valoarea manuscrisului. În imaginea din stânga sunt ascunse toate detaliile.

3. Am vizitat şi eu cortul din Piaţa Unirii, cel cu Gaudeamusul. Şi am o nelămurire, sau mai multe: câte edituri sunt în Timişoara? Ar fi: cele universitare (Vest, Poli, Medicină) plus Brumar, Bastion, Marineasa, Hestia, Excelsior, Anthropos, poate şi altele. Ghici câte-s la târg? O să-mi spuneţi că nu toate au legătură cu cartea de învăţătură, dar eu cred altceva, eu cred că n-au legătură cu editurile, ci doar intermediază ISBN-uri pe banii clientului, care client n-are decât să se spele pe cap cu tot tirajul; aşa-i trebuie dacă-l chinuie talentul.

4. Dacă vreţi să ştiţi ce cărţi de poezie au mai apărut în Franţa, citiţi aici. Dacă vreţi să ştiţi ce cărţi de poezie mai apar la noi, n-aveţi decât să vreţi, trăim într-o lume liberă, ne putem dori orice. Şi mai ales, nu căutaţi site-urile editurilor, cele foarte serioase nu au aşa ceva.

5. Pentru serile obosite recomand: Poetry Cocktail Hour.

6. Mi-a plecat vecina

TNCP

... adică Tu Nu Citeşti Poezie? O să fie un târg de poezie, între 2-5 iunie, la Bucureşti. Ideea e foarte bună, aşa că abia aştept să aflu toate detaliile.

Revenind la întrebarea de mai sus, mai că-mi vine să spun că poezia nu şi-a pierdut cititorii, pentru că nu prea i-a avut. Adică mai are exact câţi a avut. Ca argument o să trec câteva fraze dintr-un articol publicat în 1934 de Saşa Pană, reluat în Sadismul adevărului, volum publicat în 1936.

Societatea scriitorilor români era într-un turneu de şezători literare. Careva din grupul scriitorilor (Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu şi alţii), amintindu-şi că se află în târgul lui Bacovia, anunţă pe ceilalţi, le propune şi se hotărăşte într-o spontană unanimitate să-l invite, spre a le cinsti cu prezenţa-i şi cu lectură, şezătoarea. Multă lume a fost întrebată de adresa poetului, dar băcăuanii nici nu bănuiau această existenţă printre dânşii. Şi totuşi, până atunci, Bacovia colaborase la vreo 16 reviste, îi apăruse prin grija lui Ion Pillat (singur nu şi-ar fi adunat poemele niciodată) "Plumb" şi redactase chiar la Bacău revista "Orion".

Dar mai sugestiv e un fragment adăugat ulterior:

Notă: Câteva luni după ce scrisesem aceste pagini, am văzut pe Bacovia, în faţa unei măsuţe, în librăria Alcalay. Era în "săptămâna poeziei". Bacovia nu a avut să dea nici un autograf; aştepta nemişcat, gura încleştată, absent. În acea zi, am văzut pentru întâia oară un poet al cărui chip se identifica atmosferei din poeziile sale. Poetul s-ar fi putut numi "Plumb", pentru că poezia sa este Bacovia.

Amalgam

Întreb şi eu, că ora-i numai bună: de ce apar reviste literare dacă oricum nu le poţi găsi? Aş putea să pun aceeaşi întrebare şi despre cărţi, dar azi am o problemă cu revistele. Aş citi şi eu unele articole.

De exemplu, zilele trecute am dat peste unele numere mai vechi din Contrapunct. Unul îi era dedicat lui Constant Tonegaru, şi nu erau doar articole despre el ci şi documente, fotografii şi o autobiografie halucinantă, dar tipică pentru anii 50. Un alt număr era dedicat literaturii norvegiene, altul literaturii din Belgia. Pe undeva am dat peste un interviu cu Charles Simic, plus traduceri şi altele.

Sigur citesc mai rar reviste literare, mai rar decât acum câţiva ani. Nu întotdeauna din vina mea. Revistele ar trebui să ajungă la potenţialii cititori. Dar dacă cei din redacţii nu se revoltă, nu ştiu de ce mi-ar păsa mie. [Deşi uneori îmi pasă.] M-am gândit la toate astea azi, când Criz a pus o întrebare delicată: Tu când ai renunţat la citit?

Listă

1. De citit un interviu cu Adela Greceanu. E din vară, dar acum a apărut.

2. Am răsfoit diverse dicţionare zilele astea, din acelea mai speciale, adică DGLR, Dicţionarul lui Zaciu şi altele. Blondă fiind, m-am uitat mult şi la poze. Unele poze se repetă, unele articole nu au şi poză [absenţele-s explicabile întotdeauna], uneori sunt mici portrete [păcat că nu-i trecut niciunde numele celui care le-a făcut]. De obicei în poze scriitorul se uită fix în aparat, imaginea pare uşor construită. Rar sunt instantanee, rar autorii zâmbesc, sau par a fi puşi pe şotii. Uneori sunt tineri, deşi au devenit cunoscuţi mai târziu. Ce să zic, mici cochetării!

3. Am reuşit în sfârşit să văd Slamdog Millionaire. La cinema n-am mai fost de ani de zile [nu-mi place să merg în Mall, mă duc uneori după vreo carte, dar nu stau acolo niciun minut în plus.]

4. Nu suport editorul nou de la blogspotu' ăsta.

5. Am început să citesc McHale, Ficţiunea postmodernistă. Nu-i o carte de răsfoit seara, la culcare, e din aceea care trebuie citită la birou, cu creionul în mână. Am rămas pe gânduri când am dat peste paragraful ăsta: "Dacă nu există niciun poet postmodernist adevărat cu excepţia lui Paul Celan, aşa cum mi-a sugerat odată cineva, atunci de ce să nu vorbim pur şi simplu despre poetica lui Paul Celan şi să eliminăm în totalitate acest termen postmodernism care ne distrage atenţia?"

Mi-am adus aminte că într-un interviu recent Herta Müller spunea că l-a citit pe Paul Celan simţindu-se profund vinovată faţă de el.

6. Nu-mi merge mintea deloc, încerc să uit şi să merg mai departe.

7. Nu mai plouă.

50 000 dar unde-or fi?

Acum câteva zile a apărut un top al site-urilor literare româneşti. S-au inflamat destui, eu n-am de gând să comentez topul, pentru simplul motiv că citesc doar vreo 4 din cele 10 [mai corect ar fi: citesc anumiţi autori care publică pe acele site-uri.]

Eu vreau să mă opresc la detaliul cel mai şocant din acel articol, şocant pentru mine, evident. Despre Agonia se spune: are peste 50.000 de scriitori si comentatori de poezie, având un trafic de invidiat.

50 000, dar la noi o carte de poezie nu se vinde decât în câteva sute de exemplare,  hai să spunem 500 [parcă la CR tirajul e de 1000, dar în rest nu prea trece de 2-300], şi o carte de proză nu trece nici ea de 1-2000 de exemplare vândute. Deci unii scriu fără să ştie cum scriu cei de lângă ei, pe mine chestia asta m-a bătut la puncte. Aşa că tac, oarecum îngrozită.

Cartea care nu ajunge

Eu ştiu că voi aţi vrea să povestesc despre Malina, dar eu am chef de ceartă. De câteva zile tot vreau să spun ce am pe suflet, dar mai întâi am stat un pic să mă calmez. Nu cu o persoană mă cert eu, ci cu o anumită mentalitate. Vineri, la NRV, ascultam eu ce zicea Cosmin Ciotloş, dar la un moment dat am făcut ca trenul. La un moment dat a zis : cartea a ajuns la toţi cei la care trebuia să ajungă. Şi m-am înfuriat foarte tare, pentru că de fapt cartea NU a ajuns exact acolo unde trebuia să ajungă: în librării şi în biblioteci. Sigur, nu doar cartea aceea nu a ajuns, ci în general cărţile care apar în spaţiul carpato-danubiano-pontic, etern şi fascinant, ajung doar în anumite locuri. Pe mine mă scoate din minţi faptul că toţi par a fi împăcaţi cu situaţia asta.

Mai zic pe scurt încă ceva. Acum 2 săptămâni, la Piper pe limbă, a fost invitată Adriana Babeţi. La un moment dat s-a vorbit despre criză [vine pds-ul sâmbătă, nicio grijă] şi Robert Şerban a spus ceva cam aşa: Lumea nu mai e interesată de revistele literare. Şi Adriana Babeţi a zis [asta am reţinut exact]: S-ar putea ca de vină să nu fie lumea.

În rest, toate bune şi frumoase, vorba vine. Citesc o carte care mă plictiseşte îngrozitor [Moartea unui critic, Martin Walser], dar o voi duce la bun sfârşit, prea mare a fost scandalul. Am comandat de pe internet vreo 2 cărţi, sper să le primesc. Când vor ajunge o să afle tot universul, deci şi voi, pentru că o să chiui de bucurie cel puţin câteva zile. Am mai comandat cărţi şi de la un anticariat on line, dar oamenii-s în vacanţă, mai durează un pic până-mi vor spune dacă mai au cărţile în stoc.

La final pun nişte poze. Ziduri avem, cu cărţile stăm prost.

Biblioteca Academiei [e superbă clădirea, merită vizitată; nu prea are cărţi şi reviste, dar tot merită.]

Şi-o pagină de istorie [la şcoală am învăţat limbajul ăsta bombastic]: prima bibliotecă publică, ce avea secţie de împrumut dar şi sală de lectură, din Imperiul Habsburgic [cele două clădiri stau faţă în faţă].

şi dovada

Şi la final [ăsta-i cel adevărat, cel de dinainte e unul fals]: un interviu [apărut în Dilema veche] cu Marin Mălaicu Hondrari.

Pe puncte

1. Au început să apară veştile despre Bookfest. Nu pe site-ul oficial, ci pe cel al editurilor. Cum care edituri? Polirom şi Cartea românească. [De ce nu mai avem şi alte edituri profesioniste? ]

2. Au apărut câteva bloguri legate de cărţi:

Chipurile, SGB
Coada, Dragoş Voicu
Pagina lui Supermen, Şerban Anghene

3. Dar SkyRain unde e? Şi de ce??????

4. Joi şi vineri, Octavian Soviany şi Miruna Vlada vor fi în Timişoara.

5. Vreau să spun câte ceva despre articolul ăsta, din Adevărul: Poezia, producţie pe stoc.

Începe aşa: Volumele de poezie se vând cel mai slab. O spun librarii, editorii, cititorii şi chiar poeţii.

Eu zic aşa: singurii care au voie să se plângă sunt poeţii şi cititorii. Pe librari îi rog să-mi spună 10 poeţi care au debutat în ultimii 10 ani. Hai să nu fiu rea, îi rog să-mi spună 3 poeţi care au debutat după 2000. [Pe cei de la Caligraf îi rog să nu sufle răspunsul!]

Pentru edituri am o veste: s-a inventat internetul! Şi un sfat: folosiţi-l! Mi se va spune că cititorii de poezie nu sunt mulţi, dar întreb şi eu: ne-a numărat cineva? Nu suntem mulţi, nu se pot face averi de pe urma noastră, asta-i problema.

Eu sunt foarte de acord cu ce zice aici Marius Chivu [deşi în alte articole a spus unele lucruri cu care sunt în dezacord total]:

Poezia nu trece neobservată decât de cei care n-o merită. Nu trebuie ca oamenii să citească neapărat poezie. Altfel, sigur, editurile de poezie din România sunt cele mai neserioase instituţii de pe piaţă. Nu tipăresc, nu distribuie, nu promovează, nu plătesc autorii. De fapt, vorbim despre nişte fantome.

Nicio grijă, cade!

Cam aşa arată Abatorul, azi. Zilele trecute au protestat câţiva naivi, crezând că se mai poate schimba ceva. Şi eu m-aş fi dus acolo, lîngă ei, dar n-am putut, eram la lucru.

Am mai scris despre ce se întâmplă cu clădirea asta. Între timp s-a deteriorat cam tot acoperişul.

Celelalte clădiri mai mici parcă arată mai bine, dar turnul cred că nu va mai rezista mult. Da, noi nu demolăm nimic, noi aşteptăm să cadă toate de la sine, aşa cum au căzut cele două case de pe E. Ungureanu. Parcă se face un hotel acolo.

Au căzut cele două case, poate şi altele. Urmează Abatorul. Se pregăteşte... cazarma U?!

National Poetry Month

Acolo, la ei, a început din nou National Poetry Month. Primesc din nou, prin e-mail, o poezie pe zi.

Posterul de anul ăsta e superb.
sursa foto: poets.org

Am povestit şi anul trecut despre luna asta.

"What Is Poetry For?" Here is what they had to say.

Poets featured:
Martha Serpas
Todd Boss
Molly Peacock
Major Jackson
Cole Swenson
Kim Addonizio
Kimiko Hahn
Willie Perdomo
Beth Ann Fennelly
Julie Sheehan
Honor Moore

For more information on all featured poets visit wwnorton.com & poemsoutloud.net.

Pentru că e vorba de poeţi americani contemporani, nu mă mir că nu-i (re)cunosc. Dacă ar fi fost poeţi români, m-aş fi descurcat mult mai bine.

Şi dacă tot am ajuns la literatura română, aş vrea să spun vreo două vorbe despre un studiu despre receptarea scriitorilor tineri, făcut de Simona Vlad. Despre proză, spun doar că nu [prea] mai citesc, nici nu mai cumpăr, dar nu e o hotărâre definitivă. Nu ştiu ce m-ar face să reîncep să citesc mai mult; oricum, n-am de gând să dau mai mult de 25 de lei pe o carte, nu pentru că a dat criza peste mine, pentru că nu-i ăsta motivul.

Dar ea a făcut şi un studiu legat de poezie şi despre asta aş zice mai multe, mai ales că-s de acord cu titlul ales: românul e născut poet, dar nu şi cititor de poezie. N-am timp acum să zic tot ce aş vrea, dar şi eu cred că poezia contemporană are de dus o luptă grea dacă vrea să devină mai populară. În primul rând ar fi bine să apară alţi librari*, dar n-ar strica să fie şi altfel de editori.* N-ar strica să apară şi nişte site-uri. Poezia ar trebui să ajungă mai întâi la cei interesaţi de poezie, şi după aceea poate o să ajungă şi la alţii.

*or fi şi acum vreo doi-trei care se pricep la sportul ăsta, dar sunt mult prea puţini.

Cinciul absent

Mulţumesc mult celor care au votat şi au răspuns întrebărilor mele. [Am făcut un prim bilanţ pe la începutul lunii. Au mai intrat în joc: luciat şi zum.] M-am mirat un pic văzând că nu spune nimeni că nu găseşte cărţile dorite, după care mi-am adus aminte o poezie a lui Mircea Dinescu, în care zicea ceva de genul: nu-s niciodată găsit de cei care nu vor să mă găsească. Probabil cei care îşi doresc mult de tot să dea de o carte nu se dau bătuţi prea uşor.

Rezultatele sondajului

Cumpăraţi cărţi de poezie?

da, cam tot ce găsesc	6 (5%)
unele, depinde de autor	69 (63%)
doar poeţi consacraţi	0 (0%)
nu cumpăr, dar citesc	10 (9%)
n-am bani de dat pe cărţi	0 (0%)
nu cumpăr cărţi	0 (0%)
cumpăr proză, dar nu poezie	22 (20%)
de unde?	0 (0%)
citesc doar on line	1 (0%)

Voturi: 108

Şi dacă tot m-am hotărât să scriu azi câte ceva, mai zic vreo două vorbe [sau mai multe] despre o antologie, de fapt despre absenţa ei sau cam aşa ceva.

În noua literatură, nr. 21, se povestesc multe lucruri frumoase despre tot felul de antologii. M-am cam mirat [puţin spus] văzând că acolo unde-s trecute cele mai cunoscute antologii de literatură română lipsesc antologiile optzeciste, cele de poezie. E adevărat că despre Aer cu diamante se spun câteva cuvinte în articol. Nimic despre Cinci.

Uitasem oarecum povestea asta, dar mi-am adus aminte de ea citind un articol din Tribuna, semnat de Mihai Vieru, un articol despre Aer cu diamante. Şi am dat de paragraful următor: "Poate impactul ei ar fi fost şi mai mare dacă ar fi fost mai mulţi. Dintre absenţele notabile enumerăm pe Bogdan Ghiu, pe Magdalena Ghica, pe Matei Vişniec şi Mariana Marin, pe Ion Bogdan Lefter şi Alexandru Muşina. Practic cartea a avut un efect contrar aşteptării oficialităţilor comuniste. Impactul a fost major."

Aici ar fi nevoie de o nuanţare, altfel prezumtivele absenţe ar putea părea un reproş la adresa celui care a realizat antologia, ori se ştie că e vorba de o carte publicată în regie proprie, la Litera, în 1982. De fapt, e un reproş, dar unul care nu se prea susţine. Nu ştiu dacă ar fi fost posibil să fie incluşi mai mulţi optzecişti în această carte, mai că-mi vine să spun nu. Nu cred că nu s-au gândit şi la varianta unei antologii mai ample. Dar, pe lângă Aer cu diamante [Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan şi Traian T. Coşovei], a apărut şi Cinci, cred că tot în 1982, volum semnat de Mariana Marin, Alexandru Muşina, Bogdan Ghiu, Romulus Bucur şi Ion Bogdan Lefter. Şi uite aşa apar unii absenţi.

Şi acum ajung la ce voiam de fapt să spun. Dar uimirea mea a fost aşa de mare încât am avut nevoie de un ocol. M-am dus la BCUT să caut cartea asta, adică Cinci, să văd exact anul apariţiei şi alte detalii. Ştiţi la ce concluzie am ajuns? Că [în ultimii ani] nimeni n-a mai citit cartea asta, absolut nimeni. N-am găsit-o în catalogul electronic. Dar eu ştiam sigur că volumul există, aşa că am căutat fişierul vechi, unde am dat peste carte. Catalogul electronic funcţionează de vreo 8 ani, adică de vreo 8 ani doar el contează. O vreme [din 1996] cele două sisteme au funcţionat în paralel.

Nu-i singura absenţă din catalogul electronic, lipsesc de acolo cărţi fundamentale, care stau frumos pe rafturi pentru că nimeni nu le-a căutat, uite-aşa au rămas fără etichetă deşteaptă. Cei care mai ajung pe la BCUT ştiu la ce mă refer.

Invitat la A Cincea Roată, Iulian Costache a zis: în filologie nu există cărţi, există biblioteci. [Fraza lui era mult mai incitantă; povestind despre cum a gândit construirea cărţii despre Eminescu, Iulian Costache zicea: în filologie nu există cărţi, există biblioteci, iar bibliotecile sunt făcute pentru a nu fi de acord cu ele.]

Eu una sunt însă foarte mirată de lipsa de curiozitate a studenţilor de la Litere. Aşa că repet şi eu: în filologie nu există cărţi, există biblioteci!

Confuzie sau nu?

Am citit mai întâi pe diverse site-uri/bloguri că Roberto Bolaño a primit un premiu acordat de NBCC [ National Book Critics Circle] Award pentru 2666.

După care am citit în Cotidianul că O carte cu numărul fiarei în titlu ia National Book Award. N-am de gând să spun nimic despre titlul ăsta numai bun pentru presa noastră de scandal, alta e problema mea.

Din câte ştiu eu NBCC Award nu e National Book Award, acesta e dat de National Book Foundation.

Oricum, toată lumea bună a aflat că au mai fost descoperite două romane ale lui Roberto Bolaño. Vor fi publicate în curând.

Şi mă tot gândesc la cuvintele astea: "I am sure I will die unpublished" [is one quotation attributed to his diaries by La Vanguardia.]

Zile din astea

Când am citit că azi ar fi cea mai deprimantă zi din istorie, m-am gândit că e doar o glumă bună, un mod de a mai vinde nişte ziare, de a creşte traficul. Dar până la urmă ziua asta a fost una tristă.

Am primit şi o doză bună de oxigen, aflând că vreo două cărţi sunt în drum spre mine. M-am bucurat mult şi-am crezut că s-a terminat cu veştile proaste, dar astea au continuat să vină. Nu-i vorba de lucruri grave, ireparabile, nu, dar sunt destul de multe pentru a le înghiţi pe celelalte.

Nu ştiu în ce măsură acest blog este sau nu parte a unei polemici despre care am aflat că nu s-a terminat, ci continuă. Sper din suflet că n-a [re]început de aici. Îmi pare foarte rău. Sper că totul se întâmplă doar în capul meu, pentru că nu vreau să rănesc [nici măcar indirect] oameni la care ţin. Şi-s cum e mai rău: la mijloc.

Voiam să scriu despre Oksana Zabuşko, sau despre câteva articole din presa literară, despre Dilemateca, despre Cuvântul [revistă condusă acum de Paul Cernat; şi e o revistă foarte serioasă, dar să fiu iertată, preferam varianta jucăuşă, a lui Ţupa]. Nu-s în stare, şi probabil câteva zile o să tac.

Am vrut să scriu câte ceva despre articolul lui Mircea Mihăieş. Deja a început să fie comentat în blogosferă.

Sunt câteva lucruri cu care eu sunt perfect de acord. Şi eu m-am îngrozit văzând bucuria cu care unii povestesc discuţiile particulare, frenezia cu care unii publică e-mail-uri sau discuţii de pe mess. Şi mă refer strict la bloguri/site-uri unde scriu oameni tineri, care mai sunt şi persoane publice pe deasupra. Am mai scris despre asta, o să caut link-ul.

Aşa că ştiu de ce zice Mihăieş multe din cele pe care le zice:

Observ, la rându-mi, că alunec, în ce-i priveşte, într-o supărătoare mefienţă. Ştiu de-acum că despre orice am vorbi, există riscul ca ei să facă public subiectul eventualelor noastre bârfe. Din inocente cum erau, acestea devin instantaneu gravissime. „Small-talk“-ul se metamorfozează în „major offence“. Şi asta pentru că blogul nu va reuşi niciodată să redea expresia adâncă a vocii umane. Un lucru spus pe-un ton compătimitor poate dobândi nuanţe acuzatoare prin trecerea din zona rostitului în cea a scrisului. Nu mai vorbesc de adevărata industrie a enunţului născută odată cu proliferarea gigantică a blogurilor.

În orice neisprăvit zace un Torquemada, în orice ulcerat cu acces la tastatura computerului descoperi un Saint-Just şi în orice ţoapă resentimentară un exemplu de vigilenţă autogenerată. Toţi aceşti vânători de scame pe haina altuia i-au substituit cu aplomb şi inimaginabil succes pe turnătorii din vremea de aur a Securităţii. Şi anume, partea cea mai sinistră a informatorilor: cei care te urau pentru simplul motiv că făceai umbră pământului. Bloggerul-standard e un ins neliniştit, ce moare de grija altuia, dar nu-şi vede bârna din propriii ochi. Din acest motiv, „moderează“ orice remarcă susceptibilă să demonstreze că „împăratul e gol“ ori că marile lui dezvăluiri nu dezvăluie nimic. Ele sunt de regulă un amestec de informaţii preluate amatoristic, minciuni, supoziţii bolnăvicioase (adică ce ar face el dacă ar fi în locul celor incriminaţi!) şi de psihanalitică, vinovată aspiraţie de a-i domina pe ceilalţi.

Mi-am adus aminte de nişte versuri ale lui Mircea Dinescu: Apără-mă, Doamne, de preotul cu magnetofonul sub sutană/ şi de prietenul dispus să-mi dea sânge pentru o perfuzie /doar pentru a mi-l scoate-n obraz la prima beţie [citatul e din memorie, sper însă că e destul de exact].

Nu mai am putere să zic nimic, din diverse motive.

photo: icanhascheezburger

Mono

Dacă vrei să şochezi un taximetrist, la întrebarea: unde-i strada asta?, îi răspunzi: ştiţi unde-i librăria z? acolo vreau să ajung!

Şi m-am grăbit pentru că am vrut neapărat să am cartea lui Ion Monoran, Eu însumi, apărută la Cartea Românească. Şi nu prea mai ajung în librării [mai mult din cauza frigului]. Câteva fragmente pot fi citite aici.

Nu ştiu cum o să mi se pară cartea, mai ales că ştiu atât de multe legende despre Mono. Am aflat numai că în volumul ăsta nu-s incluse poezii din volumele mai vechi, pe care oricum nu prea le ştie nimeni, fiind apărute la Marineasa.

Şi tot legat de [ne]difuzarea cărţilor de poezie: azi, într-o emisiune tv, Anca Mizumschi a vorbit despre cartea ei, despre o apariţie şi o dispariţie, şi asta pentru că Poze cu zimţi a apărut în ziua în care a fost lansată, dar, nefiind difuzată, a dispărut imediat după aceea. Aici cartea s-a găsit, pentru că e apărută la Brumar.

Că nu prea există cumpărători de poezie [eu cred că nu suntem nici măcar o sută], asta-i cu totul altceva. Aşa că daţi-mi voie să transmit salutări celei/celui care a cumpărat Nasturi în lanul de porumb. Am văzut eu că, pe raftul acela, e un exemplar mai puţin. Cartea se mai găseşte la Humanitasu' vechi şi la Caligraf.