Sunday, October 5, 2008

Îngerii la picioarele Poeziei


Asta nu-i o cronică, sunt gânduri scrise la cald. Am citit o dată toate poemele, la rând, pe nerăsuflate, fără să fiu atentă la titluri, pagini, fără să încerc să înţeleg, fără să mă opresc din citit. Literă după literă, pagină după pagină, pagină albă după pagina neagră, literă albă pe negru, literă neagră pe alb, un fel de caligrafii/coregrafii neştiute cu sentimente [un dans obligatoriu cu moartea, i-ar fi spus Vonnegut], şi cu îngeri, pitici, suflete, dimineţi, ferestre, cafea, 47, cu cei duşi, cu cei rămaşi, cu porumbei; şi cu Iulia, mai ales cu Iulia.

Când citeşti poezii, citeşti despre tine, când scrii despre poezii, scrii despre tine, cu sau fără îngeri. Dar sunt şi îngeri de împrumut, totul e să ai curajul să deschizi uşa, să întri în 47, un salon din spitalul de copii.

Asta-i a doua lectură. Intru la braţ cu un înger şi citesc cartea asta scrisă cu ambele mâini, cu sufletul, fără retuşuri. O carte scrisă împotriva curentelor literare, despre îngerii căzuţi la picioarele Poeziei. Pe 3 februarie 2006 îngerilor li s-a spus să tacă, dar ei au tăcut şi-au zâmbit. Sunt tot felul de îngeri, la Louvre, în toamna lui 2001, Mona Lisa e tulburată de-un înger de catifea, iar îngerul alb nu ştie ce înseamnă postmodernismul, ce înseamnă să fii cool, să fumezi marijuana în cluburi de noapte. Dar peste o viaţă şi jumătate o să fie o petrecere pe cinste, cu tot felul de îngeri. Deocamdată în salonul 47 îngerul strigă după ajutor. În salonul 47 copiii mănâncă o felie de ionatan şi - citind- ţi se face frig. Îngerul se târăşte printre stele, şi te-ntrebi dacă tu ai fi dispusă să mori, doar pentru a scrie poezii. Fără să caut un răspuns, dau pagina. Găsesc un fel de jurnal de front: mami, tati şi buni şi îngerul care trece şi întrebările care însoţesc cumva pieziş poemele, cuvinte care trebuie să facă ce nu pot doctorii. Vocile se schimbă, vorbeşte mama sau vorbeşte Iulia? La un moment dat ceva se schimbă, după strigăte [iulia, nu întoarce capul], sfaturi, declaraţii [iulia, tu eşti cel mai frumos vers al meu], poemele devin ample, respiră altfel:

am fost şi eu la Paris
aproape toţi românii au fost
cu piciorul cu gândul
pe Champs Elysees am cântat marseilleza
în Muzeul Rodin un înger de catifea şi-o bufniţă mi-au sugerat
să scriu poezie
pe atunci nu ştiam că viaţa e scurtă

am fost şi eu la Paris
aproape toţi românii sunt francofoni
în Jardin de Luxembourg
sau prin Sacre Coeur mi-am pierdut ruscacul
în el purtam ca păsările migratoare penajul intact
al unei teze despre Claudel şi-un briceag
poate un înger de catifea

Înapoi în salonul 47: psihologul spitalului măsoară îndoielile, în salonul 47, libertatea şi atât; şi apoi brusc, un poem fără îngeri, şi cineva dictează: un poem despre Livia, o cafea cu Dali, oraşul care îşi vede de ale lui, parcă ar fi ferestrele alea indiferente, oraşul văzut prin ferestrele unui salon în care-s internaţi copiii cu cancer.

poeziile pe care nu le-am scris din lipsă de timp inspiraţie
mă vor exclude din paradis le văd aleargă deja după umbra mea
înnebunite de eşec poeziile scrise sunt gata de atac
cu suliţe cu torţe aprinse cu mitraliere şi alte teribile
instrumente de tortură
poeziile îşi fac de cap pentru a salva ce mai e de salvat din
bietul meu prezent din bietul meu trecut

pe fiecare umăr câte-un înger
râde în hohote de poeziile
scrise la tinereţe

Mai găsim: un preot care mănâncă seminţe, moartea care nu urlă, un poem pentru îngerul şef, gesturi mărunte.

în secolul XXI, îngerii sunt
apatici, îmbătrâniţi,
cu prieteni în străinătate
dispuşi la orice
de dragul zilei de mâine

Fiecare-i cu îngerul lui. Dar îngerii nu-s ca ai lui Pleşu, mai curând seamănă cu cei de pe Raftul cu ultimele suflări. Dar unde-o fi cartea? Acolo îngerii aveau propria recuzită şi băteau la maşină mesajele către Dumnezeu; sau doar le traduceau? Aici sunt meteoriţi de îngeri, şi nu toate pisicile au norocul de-a vedea un înger; şi parcă dai de Bacovia, dar poezia nu e cu copaci, e cu îngeri, îngerii vieţii şi îngerii morţii. Mai e şi-o lege prin care suntem obligaţi să avem grijă de îngerii noştri, dar vânătoarea de îngeri e una de himere şi nici un înger nu-i fraier să-şi arate chipul. Parafraze cu îngeri, cam asta fac eu aici. Asta a fost a doua lectură.

Notă. Am scris textul azi noapte, spre 2-3. Aşa-l las. Mai zic doar, pentru netimişoreni: Simona Constantinovici a mai publicat un volum de poezii despre o casă cu tăceri de toate mărimile, acum vreo 10 ani. Şi în 2005, la Brumar, i-a apărut un roman, Colecţia de fluturi, în seria dedicată debutanţilor în proză ai Ariergardei; eu cred că-i cea mai bună dintre ei. Şi desigur, mai sunt şi cărţile despre Arghezi, pentru că autoarea face parte din grupul tinerilor universitari cu care oraşul ăsta ar face bine să se mândrească. Dar oraşul e indiferent, ca ferestrele [oare ştiau cât de tare mă doare uneori nepăsarea lor?].

Simona Constantinovici, 47. îngeri de catifea, Brumar, 2008

8 comments:

chrysallidis said...

mi-a placut mult textul scris de tine, l-am citit pe 'nerasuflate'. e plina de tristete cartea, asa imi pare. am sa caut sa le citesc si eu. multumesc!

white noise said...

@chrysallidis- :-) sper sa ajunga brumaru'&cartea la targ.

capricornk13 said...

ce frumoasa e insemnarea asta... poate gasesc si eu cartea cu fluturii, ca poezie nu cred ca sunt in stare:(

white noise said...

@capricornk13- ma bucur, mi-am dorit mult sa sune bine insemnarea asta.
sper sa gasesti fluturii, desi brumaru' e una din editurile alea, adica ei tiparesc dar nu distribuie.
dar si peste ingeri sa arunci macar o privire, daca vezi cartea cumva.

capricornk13 said...

asa am sa fac!

white noise said...

@capricornk13- chiar te rog :-)
desi umbla un zvon cum ca brumaru' nu ajunge la gaudeamus [sau cum l-o chema pe targu' din noiembrie]

Sorin Micutiu said...

Multumesc de indemnul minunat cu ingeri de imprumut.

Parfum de Veşnicie

Învăluit de mister
Şi cu ochii visători,
L-am zărit venind din cer
Înspre revărsat de zori.


Îşi lăsase ceata lui
Undeva în Paradis...
Mă-ndemna spre cer să sui
Pe-ale lui aripi de vis.

Parfum de Veşnicie
Răspândea în al lui zbor,
Şi cânt de bucurie
Peste sufletu-mi de dor.

Chemat de rugăciune
Pe albastrele poteci,
s-a coborât la mine
zicându-mi: „În veci de veci!”...

„Slăvit să fie Domnul!”
Şoptit-a al meu plâns...
Ce greu răspunde omul!...
Ce repede-ai răspuns!

O, drag înger păzitor,
Venit din depărtare
Mulţumesc de ajutor,
De-această dulce stare!

white noise said...

@Sorin Micutiu - n-am niciun merit, ii apartine Simonei Constantinovici.