Monday, January 15, 2007

Sade la ospiciu

Nu ştiu exact ce m-a făcut să cumpăr cărticica asta. Am citit o prezentare într-un colţ de revistă care mi-a amintit că am văzut cândva începutul unui film despre Sade, film care părea interesant, doar că era difuzat la o oră imposibilă, aşa că l-am abandonat. Iar filmul părea a fi ecranizarea acestei cărţi, era vorba tot despre Sade în detenţie. La finalul romanului, sunt trecute toate locurile în care a fost închis [în total a fost încarcerat 28 de ani şi 7 luni, în 9 locuri diferite]. Cred că am cumpărat cartea mai mult de dragul filmului, pe care de fapt nu l-am văzut. Nu e vorba despre un studiu critic, ci o ficţiune, bazată pe multe documente. Sade a fost ultimul prizonier de stat, victimă a unei internări arbitrare, aflăm din epilog.

Macii bătrâneţii are doi naratori: Sade însuşi, aflat la Charenton (ultimul ospiciu în care a fost închis înainte de a muri) şi contabilul ospiciului, singurul personaj inventat de autori. Cea mai mare dorinţă a Divinului Marchiz a fost aceea de a scrie, dar era supravegheat permanent, camera îi era scotocită, când se plimba în grădină, sau discuta cu doctorii, iar manuscrisele confiscate. Nu era vinovat de ceva anume, cei care l-au încarcerat ştiau că „nu a făcut nimic şi nu a fost judecat. Crima lui e numai din cerneală şi hârtie.”

Farmecul lui Sade şi puterea sa de seducţie devin obiecte de studiu pentru cei care aveau misiunea de a-l păzi la Charenton. Toţi încearcă să-i afle secretul.„Totul sfârşeşte prin a fi ştiut. Într-o zi o să ştim de ce domnul de Sade scrie orori, dar nu le face.” Din veritabil gardian, contabilul devine un admirator şi un cititor al marchizului. Citeşte pe ascuns «Justine», dar şi toate manuscrisele confiscate în timpul detenţiei. Până la urmă, cartea asta vorbeşte despre libertate. Şi despre puterea cuvântului. Scrisul pare a fi marea vină a lui Sade. „Dacă ar putea să nu scrie, la naiba, nu e singurul desfrânat din lume!” Cartea e uşor de citit, dar aşa mică cum e, ridică unele probleme de etică. Psihiatria utilizată pentru anihilarea adversarilor pare a fi o metodă veche. Dar, revenind strict la literatură, întrebarea esenţială ar fi: poate un scriitor să scrie despre orice? Sade pledează pentru libertatea abolută a literaturii. Concluzia? "Il est interdit d'interdire."

Anne Parlange, Vincent Lestréhan, Macii bătrâneţii. Sade la ospiciu, Cartea de pe noptieră, traducere de Sabina Chişinevski, Humanitas, 2006

5 comments:

ionuca said...

Nu stiu cum sa incep si cum sa explic, dar aceasta carte se incadreaza la "fictiune de tip documentar".

O singura carte am citit din aceasta "categorie" , Cartea despre Blanche si Marie de Per Olov Enquist [Raftul Intai - Humanitas] si mi-a placut tare, tare mult. E foarte intersant sa vezi cum se imbina documentatia cu fictiunea. Sa nu stii unde se termina una si incepe cealalta.

Tot de aceea mi-am cumparat si Plansul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom (Raftul Denisei). Sper sa am timp in vacanta dintre semestre sa citesc cartea. Daca o sa-mi placa si asta, ma declar fana a "fictiunii de tip documentar" :)

ionuca said...

Intrebare intrebatoare: oare ar trebui sa scriu si eu datele acelea "tehnice" despre carte from now on? :-?

White Noise said...

n-am citit cartile de care zici, o sa ma uit pe site[H], sa vad ce scrie acolo despre ele.
nu-i nevoie sa dai datele cartilor.
eu am facut-o la primul mesaj si m-am hotarat sa fac la fel si mai departe.

aglaja said...

@ionuca: Plinsul lui Nietzsche mie mi-a placut f. mult, chiar as dori sa-l recitesc acum, dupa ce stiu ceva mai multe despre filozof. Pe linga Nietzsche il vei intilni si pe tinarul Freud :-)) si si ...

@white noise: pe ce site verifici tu ce se spune despre carte?

eu personal v-as fi recunoscatoare sa dati datele tehnice ale cartii ... noi astia profitorii am sti de unde s-o procuram :-))
dar e adevarat, datele se pot afla si altfel, nu trebuie sa va faceti munca in plus, e precis destula bataie de cap cu un blog.

multumesc din suflet amindurora!!

White Noise said...

ma gandeam la site-ul editurii Humanitas[http://www.humanitas.ro],
ca acolo au aparut cartile de care zice Ionuca.