În labirint [Juan Rulfo]

Literatura latino-americană e mereu plină de surprize, de autori mustind de savoare, maeştri ai povestirii, ai inefabilului. Aşa e şi Juan Rulfo, autor mexican, care mi-a fost recomandat de o prietenă hispanistă. Cu câţiva ani în urmă, entuziasmată fiind eu de un sudamerican, am fost întrebată brusc :"Dar Rulfo ai citit?" I-am ţinut minte numele şi uite că a fost reeditat. N-are decât două cărţi, publicate prin anii `50, iar critica l-a primit cu un entuziasm care nu s-a stins nici astăzi.

Povestea urzită în jurul lui Pedro Páramo nu este una obişnuită, pentru că nu aparţine unui univers uşor recognoscibil, iar cronologia nu este pe de-a întregul respectată. Labirintul narativ, la construirea căruia participă mai mulţi povestitori, alcătuieşte o adevărată pânză de păianjen, în care suntem prinşi. E mai întâi povestea lui Juan Preciado, plecat în căutarea tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată. Un sat fabulos îl va aştepta la capătul drumului, un sat aflat între cele două lumi, un loc al celor morţi şi al celor care se mai cred vii [mi-a amintit de Carnivale, serialul care a rulat pe HBO]. De dincolo de mormânt, Juan şi Dorotea ascultă povestea Susanei San Juan, iubita nebună, dar ultima şi cea adevărată a lui Pedro, stăpânul absolut al Comalei. Fiecare moment al zilei stă sub semnul unei frânturi de poveste, fiecare personaj, din umbră sau din lumină, din lumea aceasta sau dintr-un ipotetic Purgatoriu dorind să depună mărturie despre cele ce i s-au întâmplat.

Micul roman al lui Rulfo nu poate fi povestit, fiind o carte despre singurătate, destin, viaţă şi moarte. O carte care se citeşte pe nerăsuflate, dar se uită greu. Sau poate niciodată. O carte interzisă lucizilor [nu vor înţelege mai nimic], dar o carte numai bună pentru iubitorii de realism magic şi, să zicem, Twin Peaks.

Juan Rulfo, Pedro Páramo, traducere de Ileana Scipione, RAO, 2006