Trei veri, de-ar fi fost două

Pentru că m-am calmat între timp, m-am gândit că ar fi cazul să scriu despre Julia Glass. Am găsit cartea întâmplător în librărie, nici nu ştiam, că cei de la Niculescu au început să publice literatură. O prietenă de-a mea a cumpărat Khaled Hosseini, Vânătorii de zmeie şi-a fost hiperîncântată de carte. Eu am luat Trei veri iar aşteptările au fost mari, că scrie frumos pe copertă National Book Award 2002.

Dacă aş fi fost redactor la această carte, aş fi tăiat ultima parte, care mi s-a părut absolut inutilă. Chiar nu vroaim să ştiu ce s-a întâmplat cu Fren [o şi uitasem]. De fapt, cred că mai tăiam şi din celelalte câte un pic. Aş fi lăsat romanul să aibă în prim plan doar povestea lui Fenn în New York şi tot ar fi rămas peste 200 de pagini, adică mai mult decât destule.

Povestea, pe scurt: Prima vară 1985, Collie: Paul, după moartea soţiei, pleacă într-o excursie în Grecia, aventuri, rememorări, regrete. A doua vară, 1989, Drept: Fenno, fiul lui Paul, continuă povestea, după moartea tatălui. A treia vară, 1999, Băieţi: Fren şi Fenno spun că au ajuns în locul unde totdeauna au vrut să ajungă. Am citit pe sărite finalul, ei au ajuns la un semafor, eu la capătul răbdării. Prea mult romance.

Povestea lui Fenno mi-a plăcut mult, e bine scrisă, fără înflorituri, cu un limbaj frust. Fenno e britanic, prin educaţie nu are voie să-şi dezvăluie sentimentele. Cred că de asta l-a şi ales Julia Glass. Răceala asta face bine poveştii. Fenno e un englez care a plecat la New York, unde va avea câţiva prieteni homosexuali, propria lui librărie, o mascotă, un papagal, Felicity, primit de la Mal, critic muzical important Fenno ar fi trebuit să preia afacerea familiei, un ziar, dar a refuzat. În New York îşi petrece timpul cu Tony, iubitul matinal, sau cu Mal, prietenul serilor sale. Ar fi putut să-i fie iubit, dar e ceva nedefinit, care-i opreşte. Nici cel mai apropiat prieten nu ştie totul despre cel de lângă el, cam asta ar putea fi una din concluziile cărţi. [Chiar m-am gândit la Preda, cât adevăr stă în simpla constatare că nu suntem decât nişte intruşi în vieţile altora.]

Frumuseţea Verilor, din păcate trei stă în galeria de personaje enigmatice. Cel mai straniu mi s-a părut a fi Tony, artist fotograf, care îngrijea casele celor plecaţi în vacanţă. Locuia câteva luni într-o casă aproape victoriană din Greenwich, apoi într-un apartament futurist, pentru ca uneori să îngrijească nişte pisici persane în Paris.

Iar dacă tot ar fi trebuit să fie o parte a 3 a, atunci eu una aş fi fost interesată de Marjorie, o americancă pe care Paul a cunoscut-o tot în Grecia şi au corespondat apoi [iar Marjorie n-a vrut să-i dea lui Fenno scrisorile, deşi i-a vorbit despre ele]. Dar nu-mi pare rău că am citit cartea. Ca prim roman al Juliei Glass e chiar foarte reuşit. De-asta m-a şi înfuriat atât de tare finalul.

Julia Glass, Trei veri,traducere de Ana-Maria Baciu, editura Niculescu, 2006