Time out

Prea multă cultură strică, aşa că am luat o scurtă pauză de la cele foarte serioase şi-am dat o fugă până la librărie [nu azi, ieri], să-mi iau o carte, una anume. Aveam chef să citesc o carte poliţistă, preferabil cu Melania. Cum care Melania???? Melania Lupu, o drăgălaşă bătrânică, inventată de Rodica Ojog Braşoveanu. Şi dacă tot strâmbaţi din nas, adică cum, roman poliţist?!, o să repet [am mai făcut infama mărturisire] că citeam în adolescenţă romane de Horia Tecuceanu. [Asta-i! acu' aveţi motive să daţi cu pietre!] Era unul din puţinii autori de roman poliţist, cărţile lui erau un fel de ştiri de la ora 5, pentru că prezenta cazuri reale. Nici nu-mi dau seama dacă inventa ceva, vreun personaj, vreo stare, o minimă tresărire. Nu-i momentul acum să vă spun cum am ajuns să citesc aşa ceva, nici nu reiau povestea cu Căprioara lui Preda şi nenorocita lui Tecuceanu [nenorocită pentru că a fost o victimă reală, şi pe deasupra, i-am uitat şi numele]. Observ doar că în ultimii ani n-a apărut nici un autor de roman poliţist, de roman de consum. Am citit doar un roman cu tentă poliţistă al lui George Arion, pe la mijlocul anilor 90. Şi, dacă o să stau bine cu finanţele, sper să mai citesc unul în curând.

Acum, să revin la Melania. M-am dus la o librărie, unde ştiam că au cărţi din astea, m-am învârtit printre rafturi, m-am uitat la diverse cărticele, iar în final am cumpărat 320 de pisici negre.

N-am de gând să vă povestesc romanul, doar zic aşa, în viteză, că nu-i prea vesel să se evaporeze o suspectă din arest, iar după aia să te trezeşti că ai de rezolvat şi cazul dispariţiei multor, multor pisici negre; şi, când te mai linişteşti, unele cartiere bucureştene să fie invadate de aceleaşi pisici negre.

M-am gândit numai, ce-ar înţelege un tânăr cititor din detaliul ăsta: Olga Lupu divorţase de soţul rămas la Paris, negând mereu că ar mai avea vreo legătură cu el? Iar fratele ei, un bătrân altfel respectabil, tremură în faţa poliţistului, care-l întreabă dacă a fost sau nu vizitat de vreun străin; şi, fără nici o urmă de împotrivire, îi dă cadoul trimis Olgăi de fostul ei soţ.

Cartea a fost stilizată la reeditare, dar nu-mi dau seama cât de mult. Ca-n orice roman poliţist, binele învinge, capitalismul e înfrânt încă o dată, iar Melania va fi trădată de motanul ei, că doar era negru.

Rodica Ojog Braşoveanu, 320 de pisici negre, Nemira, 2004