"Everybody's Got a Hungry Heart"

M-am gândit să fiu un pic mai harnică azi, aşa că o să scriu câte ceva despre Foamea lui Hamsun [construită din elemente autobiografice, se zice]. Pe mine m-a dus cu gândul la umiliţii/obidiţii lui Dostoievski. [Nu-i bună comparaţia, ies toţi scriitorii zdrobiţi din ea. Zicea Marius Chivu: Dacă Dostoievski s-ar citi mai mult, 95% dintre autorii contemporani ar intra la apă; dar nu numai cei de azi, zic eu]. M-am gândit la închisorile datornicilor din Anglia lui Dickens. M-am gândit şi la cei din lagăre, gulag şi alte puşcării vesele, care spuneau că un om obişnuit nu ştie ce-i foamea. Sigur, experienţa prin care trece personajul lui Hamsun e cu totul alta. Şi oricum, lui nu i-ar păsa de ăştia din lagăre, dar asta-i altă poveste.

E vorba de un scriitor, unul care se gândeşte mereu la articolul pe care o să-l scrie, care îi va aduce banii necesari pentru a supravieţui. Sau la marea dramă pe care o va scrie şi care va fi, desigur, o capodoperă. Nu se gândeşte deloc să facă altceva, decât în final, când se hotărăşte să plece din Christiania.

Poate de asta personajul nici n-are nume, ar trebui cunoscut prin ceea ce scrie. Şi ce poate fi mai frumos decât să inventezi cuvinte, în speranţa că te vor salva? Inventează şi un personaj: Ylajali [pare reală, dar nu e]. Mă întreb: stările schimbătoare prin care trece mereu se datorează sărăciei? De la furie la bucurie sau milă nu e decât un pas. Nebunia e acolo de la început sau e născută tot din foame?

Se simte că-i o carte din alt secol, parcă totul e mai tihnit, chiar şi nebunia. [Există azi vreun comandor care să dea 10 coroane unui nenorocit, doar pentru că aşteaptă să-i aducă un articol deosebit? Mila sigur a dispărut.] Dar înfrigurarea care-l cuprinde mereu atunci când începe să scrie e aceeaşi cu cea din Jurnalul lui Cărtărescu. Până la urmă, orice scriitor, flămând sau sătul, trăieşte doar pentru scrisul lui.

Knut Hamsun, Foamea, traducere de Valeriu Munteanu, Cotidianul & Univers, 2007