Aproape furtună

M-am gândit la lecţia despre cub a lui Nichita, citind Orbitor. Aripa dreaptă. Mă-ntreb care-i colţul ciobit. Oricum, am citit cartea cu furie, nu de la început, ci după ce am dat de nişte ca şi-uri derutante. Am citit mai departe, dar iritarea n-a trecut. Am vrut să abandonez, dar m-am răzgândit.

Orbitor nu e un simplu roman, cred că e altceva, vrea să fie un întreg care să includă toate cărţile lui Mircea Cărtărescu dar şi întreaga literatură, vrea să fie TOTUL. Sosiile lui ceaşcă m-au dus cu gândul la Sosiile lui Ştefan Caraman, ţac–tac-ul fotografic mi-a amintit de batista cu armistiţiu, un efect inventat de Rodica Draghincescu; un cântec al lui Nichita e parafrazat aproape în întregime; revoluţia, care a fost şi la Vaslui, s-ar putea să aibă legătură cu filmul lui Cornel Porumboiu. Tramvaiul 26 nu e al lui Cristi Popescu? Nu lipsesc nici optzeciştii şi cenaclul lor de luni, nici texistenţa, ficţionalizarea eului, de fapt, nu lipseşte mai nimic. Ca de obicei, pentru a descifra toate sensurile unei cărţi scrise de Cărtărescu e nevoie de o bibliotecă întreagă.

Ce am reţinut? Imagini de neuitat: cele trei canale pe care le descoperă copilul, explorând subsoluri [în prima parte]; statuile care prind viaţă, dar tot sub cizma lui Lenin ajung şi ele [din partea a doua]; din partea a treia nu ştiu exact ce să aleg, parcă se continuă doar diverse poveşti;tot statuile îmi plac cel mai mult; sau, poate aleg ultimul capitol [aflat în căutarea esenţelor tari, aranjând fire epice, semnificaţii, detalii, amintiri].

Orbitor e o carte larger than life; Aripa dreaptă e acelaşi amestec de fantezie, imaginaţie debordantă, inovaţie şi bogăţie lingvistică, aplicate pe un anumit tip de roman realist/istoric [mi-a plăcut cel mai mult, am mai zis asta; dar, mi-e teamă, că va fi o poveste din alt deceniu obsedant, cu adevărurile spuse doar în literatură]. E un text îmbogăţit mereu, prin amestecul de excrescenţe şi aluviuni, uneori venind în valuri greu de ordonat.

Nu mă văd în stare să recitesc prea curând toate cele trei volume; aşa că, n-am o imagine completă a întregului, dar, cel puţin deocamdată, prefer [totuşi] Nostalgia.

Au apărut deja câteva cronici [semnate de Marius Chivu, Cosmin Ciotloş, Alex. Ştefănescu, Bedros Horasangian].

Mircea Cărtărescu, Orbitor. Aripa dreaptă, Humanitas, 2007