Biruind depresii

M-am gândit să scriu câteva cuvinte despre Bezna vizibilă, cartea ce a dat la o parte tot ce aveam pe calorifer [adică priorităţile; acolo stau ele vara, iarna le găsesc alt loc, mai răcoros.]

Am citit cartea asta fără a fi avertizată în vreun fel, nu ştiam că-i vorba despre istoria unei depresii. Nu e vorba de ficţiune, ci de realitate. Practic e textul unei conferinţe ţinută la Baltimore, în 1989, în cadrul unui simpozion pe tema tulburărilor afective.

Am citit-o pentru că e vorba de William Styron, un scriitor la care eu ţin foarte mult. Şi-am transformat cititul în altceva: parcă aş fi ascultat confesiunea unui prieten, cam greu de ascultat pe alocuri. Nu mi-am imaginat că se poate vorbi de atâta durere, despre care Styron spune că ar fi insuportabilă. Nici el nu şi-a putut înţelege prietenii trecuţi prin depresii, decât după ce a trecut şi el prin aşa ceva. Palidă consolare. De fapt, nu ne putem transpune în pielea cuiva care suferă, ni se pare că durerea aceea nu poate fi atât de mare.

Styron nu vorbeşte doar despre el, ci şi despre Camus, Romain Gary, Jean Seberg, Abbie Hoffman şi încă vreo 2-3, nu-mi amintesc acum toate numele. Unii s-au vindecat, alţii s-au sinucis. După ce am citit Mai este oare acesta un om?, nu mi-am putut imagina ce l-a dărâmat până la urmă pe Primo Levi. Şi Styron vorbeşte despre el, fără a putea găsi vreo explicaţie a gestului ultim.

Nu ştiu dacă ar trebui să spun mai multe despre cartea asta, dar cred că ar trebui citită mai ales de psihologi/psihiatri. Poate şi-ar înţelege mai bine pacienţii. Styron face un istoric al propriei boli, de la primele semne, de la primele insomnii sau mici tristeţi ocazionale, până la etapa de brainstorm, cum ar numi-o el, dacă numele n-ar fi fost luat de o activitate creatoare. Ajutat de Rose, soţia lui şi de prieteni, Styron îşi va reveni, după ce petrece un timp într-un spital. Ciudat e că doctorul Gold [nume fictiv dat de Styron psihoterpeutului său] îl sfătuieşte să nu se interneze, pentru că s-ar putea alege cu o reputaţie proastă. Nu-l ascultă, din fericire. Mai sunt şi câteva dispute strict medicale, Styron pune în discuţie eficienţa unor medicamente, adică trage un semnal de alarmă, spunând că efectele secundare pot fi periculoase.

Nu mă pricep la chestiile astea, aşa că nu mai zic nimic. Un lucru e sigur: prietenii şi familia, dragostea şi devotamentul lor sunt cele mai bune medicamente, în orice boală.

William Styron, Beznă vizibilă. Aminitiri despre nebunie, traducere de Mihnea Gafiţa, ART, 2007