The Show Must Go On!

Scriu cam din amintiri, am citit Petru mai demult, am văzut şi spectacolul acum vreo câţiva ani, în timpul Festivalului Dramaturgiei Româneşti. Ţin minte că mi-a plăcut enorm Mariana Mihuţ, dar şi textul, savuros, ironic şi inteligent. L-am şi citit, tot atunci, în tinereţe.

Pe scurt, e vorba de eternul conflict dintre lumea estică, adică Rusia şi civilizaţia occidentală, adică Franţa. Pe la 1700 şi ceva, Petru I pleacă spre Paris. Ca orice zmeu, trimite buzduganul înainte, să ştie dacă ajunge pe teren sigur. Înaintea lui plecaseră spionii, cu misiunea clară de a-l găsi pe Pierre de la Manque, un straniu filozof. Petru avea planuri mari, dorea să civilizeze Rusia şi pentru asta trebuia să schimbe oamenii, dar nu ştia cum. Asta vroia să afle, dar descoperă că oamenii nu se pot schimba. Filozofia lui Pierre de la Manque, ca orice filozofie, e neputincioasă la acest capitol. Aşa că Petru se va întoarce în Rusia, nu înainte de a-i exaspera pe francezi. [Ţarul era deghizat în marinar; pentru aristocraţia franceză, bufonul părea a fi ţarul.] Ca orice rus care se respectă, Petru va pleca cu o grămadă de lucruri valoroase. Spre ghinionul lui, soarele s-a îmbolnăvit chiar atunci când el ar fi vrut să cucerească lumea, aşa că planurile îi sunt date peste cap. Şi dorul de casă e mai puternic.

Ştiu că erau destule trimiteri intertextuale, drama fiind cam postmodernă. Îmi aduc aminte doar de Slăbiciune, numele tău e bărbat. A fost un spectacol excelent despre două lumi diferite, situate pe poziţii ireconciliabile.

L-am văzut pe Vlad Zografi la emisiunea lui Robert Şerban, [cea mai bună emisiune culturală a ţării] acum vreo trei ani; spunea că nu mai scrie, pentru că nu mai are nimic de zis. Mă bucur că s-a înşelat, am văzut că a publicat o carte nouă. Aştept spectacolul!

Vlad Zografi, Petru, Humanitas, 2007