Sunday, February 25, 2007

Un gringo expirat

O să încep cu concluzia: mă aşteptam la mult mai mult de la Fuentes. Batrânul Gringo nu are nimic din misterul Constanciei. Nu mă mir că a ajuns bestseller in America, pentru că e un roman de dragoste, un roman [aparent] despre Ambrose Bierce [dar de fapt nu se ştie cum a dispărut în Mexic]. Când am văzut că îi e dedicat lui William Styron [Sophie’s Choice e una din cele mai bune cărţi pe care le-am citit vreodată], cota aşteptărilor a crescut şi mai mult.

Dar de fapt am aflat [again] cât de imperialişti/imorali/ sunt americanii [ceea ce ştiam, că stânga tot repetă chestia asta], cât de nobili, cinstiţi, viteji sunt mexicanii, cum îşi apără ei sărăcia şi nevoile şi neamul, de parcă ar veni cineva să le fure. În fine....

Se duce gringo în Mexic să moară şi reuşeşte. Doar că ar fi vrut să citească Don Quijote, inainte de..., dar n-a mai avut timp. Şi e plin de revoluţionari pe acolo, îi admiram şi eu când eram mică [am văzut cândva un film Vivat Zapata! şi mi-am adus aminte de el, mai ales că sus numitul e pomenit în carte, dar acum eroii sunt alţii], dar mi-a trecut.

E o carte bună ca literatură de consum, dar atât.

Carlos Fuentes, Bătrânul Gringo, traducere de Maria-Gabriela Necheş, colecţia Cotidianul, 2007

2 comments:

hiacint said...

Exact! Ce bine ai spus...că eu stăteam şi citeam, mai dădeam o pagină, mai oftam, gîndind la Hemingway, nu ştiu de ce. Dezamăgitor gringo ăsta...

White Noise said...

si eu m-am gandit la autorii care slujesc o ideologie, prin scris.