Heart of Stone

Sigur că până la urmă aş fi citit cărţile din colecţia Cotidianul, dar n-aş fi început cu Regina de gheaţă dacă n-aş fi văzut acea ediţie din Lumea citeşte! , în care s-a vorbit despre ea. Sau poate, tot n-aş fi citit cartea dacă nu ar fi fost prezentată de Cristian Teodorescu. Mai bine reciteam Maestrul de lumini sau alte proze. De exemplu, cea cu domnul Ciofu, din Povestiri din lumea nouă, cel care are un minunat balansoar în garaj, un balansoar pe post de madlenă. În fiecare zi mă lovesc de el şi ai lui, aşa că nu-l pot uita. Aş fi putut reciti Regele [o minunată proză despre lumea subterană, a interlopilor postdecembrişti] sau Surorile [care mi-a adus aminte de Dimineaţa pierdută a Gabrielei Admeşteanu] din Îngerul de la benzinărie.

În fine, am citit cartea lui Alice Hoffman, care, dacă n-ar fi fost publicată în colecţia asta, ar fi trebuit să apară la vreo editură mai ciudată şi cu o copertă lucioasă spre kitsch. Dar zicea Cristian Teodorescu că această carte îţi oferă la fiecare pagină o surpriză, că nu e deloc ceea ce te aştepţi să fie. Sunt de acord cu fraza asta, dar îi dau numai conotaţii negative.

Am crezut că va fi povestea unei fetiţe care şi-a dorit ceva şi dorinţa ei se împlineşte. Dar brusc, după câteva pagini, fetiţa creşte cu vreo cincisprezece ani în trei rânduri, ca-n poveste. Şi totul se transformă într-un roman de dragoste, cu trimiteri la lumea basmelor. Nu m-a convins paralela, oricum niciodată nu m-am gândit că lumea poveştilor poate fi aşa de întunecată.

De fapt am avut senzaţia că autoarea vrea prea mult să-mi impună punctul ei de vedere, că nu-mi dă libertatea de a înţelege ce vreau eu din toată povestea.

Am văzut că unora le-a plăcut cartea, e dreptul lor...

Alice Hoffman, Regina de gheaţă, traducere de Gigi Mihăiţă, colecţia Cotidianul, 2007