Corectură

Dacă n-ar fi fost recomandarea lui Eugenides, n-aş fi cumpărat cartea asta. [zice el: Adevărul despre Sascha Knisch ar fi un cocteil ameţitor, amestec de policier, farsă istorică, sex şi literatură de cea mai bună calitate.] Poate dacă înţelegeam din prima că e vorba de amestec de policier, n-o cumpăram. [cred că ar fi trebuit să scrie pe ea thriller, ca pe Egiptologul]. Nu am nimic împotriva genului, am doar o mare jenă financiară şi încerc să cumpăr doar cărţile fără de care nu pot trăi [multe, oricum].

Şi când am dat de „pulsul începu să-mi bată”(p. 45), m-am uitat cam urât la carte. Ar fi trebuit găsit un alt verb, zic eu, că de puls era nevoie [când se repetă momentul, adică Sascha se apropie din nou de camera 202, „pulsul începu să urce ca un val.”] Nu ştiu cum era valul, dar eu eram întoarsă pe dos din cauza unei virgule aflată la aceeaşi pagină, adică 63, virgulă care stă unde n-are voie, după nişte gânduri alunecoase ce-i drept. Şi mai e o greşeală care i se poate imputa traducătoarei: „cea mai remercabilă”(p. 125) [the most e de la traducere, e-ul nu ştiu de unde].

Dar greşeli sunt mai multe şi mărunte, destule cât să mă înfurie. „Zici să era o uniformă.”(p. 145); „în cea ce mă priveşte”(p. 240); „contiunuă”(p. 287). „Vedeţi dumneavoastră, domnule Knisch, tăcerea sune mai multe decât ne dăm noi seama.”(p. 422). Or mai fi şi altele.

Cartea e interesantă, mie mi-a adus aminte şi de atmosfera din Onoarea pierdută a Katharinei Blum, dar şi de Talentatul domn Ripley. E o luptă surdă între o lume aflată la limita legalităţii sau dincolo de ea şi sistemul judiciar, iar la finalul romanului, cititorul nu prea ştie cine e criminalul şi, dacă mă gândesc bine, nu ştie nici cine-i victima.

Poate o să mai adaug mâine (adică azi , e deja trecut de miezul nopţii) câte ceva despre Sascha.

Aris Fioretos, Adevărul despre Sascha Knisch, traducere de Gabriella Eftimie, Polirom, 2006