Friday, May 14, 2010

Iar pe puncte

1. Un fragment interesant din interviul luat lui Ioan Groşan de Mircea Mihăieş. A apărut în Orizont, nr. 4/2010. Întrebarea sună cam aşa: De ce ai optat pentru tipărirea în regie proprie a acestei cărţi? Iată răspunsul: Pentru că editurile din România, fără excepţie, plătesc (dacă plătesc!) FOARTE PROST scriitorii. Îţi dau când apare cartea (mă refer la proză) vreo zece milioane de lei extrem de vechi, după care, din an în Paşte, cu ţârâita, alte două-trei. Tu, ca autor, nu ai niciun control asupra vânzărilor, asupra eventualelor tiraje succesive scoase pe şest, nu există o minimă transparenţă financiară. Dar exemplul meu e singular, nu sfătuiesc pe nimeni să-l urmeze. Mă îndoiesc că poetul X din urbea Y ar putea face, cu folos, la fel ca mine, adică să se ocupe de tot, pe cheltuiala lui: să facă rost de sponsori, să-şi tipărească volumul, să-l lanseze, să-l difuzeze. E o experienţă inedită şi pentru mine să văd, pragmatic, cu ce mă aleg.
Pornind de aici s-ar putea face o anchetă serioasă.

2. În povestea de mai sus e vorba de Un om din Est. Am găsit cartea în librărie. E ciudat totuşi cum anumite cărţi, de la anumite edituri pot fi găsite în librării [tot de la Tracus Arte am cumpărat şi cartea de convorbiri a Iolandei Malamen cu Tudor Ţopa], iar altele nu. În general cărţile de poezie nu ajung. Mai că n-aş da vina pe edituri, dar nici nu ştiu ce ar fi de făcut.

3. În Steaua nr 3/2010 am găsit, spre marea mea bucurie, un articol semnat de Ana Maria Tăut: Trei ani de provocare creativă. Remember Aktionsgruppe Banat 1972-1975. De citit şi de păstrat. [Despre ancheta Literatura blogurilor, realizată de Ruxandra Cesereanu cred că se ştie deja, s-a mai scris. Va fi şi o continuare. Mihaela Ursa a publicat pe blog articolul ei.]

4. În România literară, nr. 16/2010, am dat de unu' care confundă literatura cu un hipermarket (scuzaţi-mă, nu m-am putut abţine). De fapt ce urmează e un citat în citat, pentru că acolo cronicarul, pe ultima pagină, scrie despre o anchetă apărută în Discobolul. Şi redă o parte din răspunsul lui Basarab Nicolescu, iar eu reiau aici câteva fraze: Soluţia este evidentă, dar ea jenează, desigur interese meschine financiare care nu au nimic cu grija pentru cititor: constituirea unei reţele naţionale de difuzare şi constituirea unui site naţional (de genul Amazon) unde toate cărţile care apar în România să fie accesibile cititorului din ţară şi din străinătate.

5. Versul zilei, din poemul săptămânii: noi nu vom fi răsplătiţi pentru că am dus o viaţă cumsecade? (Răsplata, Traian T. Coşovei, tot din România literară, nr. 16)

6. Am descoperit cu mare întârziere, că în 2009 Cristian Simionescu a publicat un volum nou: Ţinutul bufonilor. Am dat doar de o cronică şi încă nu ştiu despre ce editură e vorba. [Poate n-am citit cu atenţie articolul]. Nici nu îndrăznesc să spun că aş vrea să găsesc şi cartea. E ca şi cum mi-aş dori să ningă la Ecuator. Dar mai ştii, poate se va putea.

5 comments:

strumfita cu esarfa said...

buna,

scuze de offtopic, insa poate te intereseaza:

http://questioare.com/pentru-voi-bloggerii-mei-dragi/

o.h. - nevralgii-alimente said...

ce spun ioan groșan mi se pare de bun simț. situția nu este deloc roză. și nici o șansă să se schimbe ceva în viitorul apropiat în relația edituri/autor.
poate în altă parte. noi mai avem multe etape de parcurs...

white noise said...

@strumfita - nu, nu ma tenteaza. multumesc oricum :)

@o.h. - da, asa e. dar ar fi bine sa se schimbe ceva. e adevarat ca-s putini cumparatori, asa ca un scriitor nu are cum sa castige prea mult. asa o fi?

Anonymous said...

@white noise: cred ca cineva ca mine ar avea mult de cistigat daca ar exista un fel de amazon in romania. cu toate astea, eu sunt foarte atasata de librarii si librari, cei independenti care prin pasiunea si rabdarea lor sunt mijlocitorii ideali intre o carte si un cititor. eu cumpar putin de pe net (comparativ cu achizitiile din librarie), iar in conditiile in care gasesc pe situl unei librarii o carte care ma intereseaza, aleg optiunea de a o recupera in librarie.

cit despre cititori/cumparatori: exista initiative frumoase gen "lecturi urbane", "schimb de carti", nu cred ca nu au niciun impact asupra vinzarii de carti...dar e nevoie de timp ca sa se aseze lucrurile in tara asta...

white noise said...

@raluca - te inteleg foarte bine, ca si eu tot din librarii imi [cam] iau cartile. profit uneori de ofertele editurilor, dar ,cand e vorba de poezie , n-am rabdare sa vina cartea prin posta.
dar ar fi bine sa fie un loc, sau mai multe din care sa se poata afla ce carti au mai aparut. sa le poti lua de undeva. ca eu nu-s in stare sa dau nici de urma unor carti ce apar la editurile de aici.