Stereo

În Dilemateca, numărul 49/iunie 2010, a apărut o anchetă despre cartea românească preferată a bloggerilor [mai bine zis: cartea preferată din cele publicate în 2009, de un autor român]. Cu acordul lui Marius Chivu, transcriu răspunsul meu. Îl trec aici din mai multe motive, unul fiind şi acela că mi s-a reproşat [cu delicateţe şi prietenie, ce-i drept] că unele nume apar cam des pe blogul ăsta. Şi am promis atunci că o să le repet ori de câte ori o să am ocazia. Cele două nume sunt evident Dan Coman şi Claudiu Komartin.

---
La început mi-a fost teamă, am avut senzaţia că ar trebui să spun care-i cea mai bună carte din 2009. Cartea preferată deja e altceva, ţine de cel mai frumos subiectivism. Sper că nu se aşteaptă nimeni să aleg o carte de proză, pentru că aproape nu mai citesc aşa ceva (iar atunci când se mai întâmplă în cel mai bun caz nu regret că am cumpărat cartea). Până la urmă 2009 a fost un an bun pentru poezie, iar cărţile care-mi sunt cele mai dragi s-au detaşat cumva de celelalte încă de la început. Ştiam că vor apărea şi am pândit librăriile în zilele în care se primea marfă. Când am dat de ele, n-am avut răbdare, am început să le citesc imediat, le-am răsfoit şi-n drum spre casă, le-am citit apoi pe nerăsuflate, de mai multe ori. Iar acum în anumite momente, mă întorc la ele, mai caut un vers anume, o stare anume. Şi, dacă mă gândesc bine, în diverse ocazii, toţi prietenii mei (care încă mai citesc poezie) au primit de la mine, cadou, cele două cărţi: Dicţionarul Mara şi Un anotimp în Berceni. Aş putea să spun şi care-i poezia favorită, dar nu o s-o fac. Mă gândesc să o ţin doar pentru mine, mai ales că nici autorul ei nu mizează pe ea (nu a citit-o la nici o lectură publică, dar eu încă mai sper). Nu, nu e cea mai bună poezie din volum, dar nu contează, e poezia mea*.

-----

Între timp Un anotimp în Berceni a apărut într-o nouă ediţie. Ştiu eu din sursă sigură că sunt vreo 8 poezii în plus şi poezia mea* îşi simte uşor ameninţată poziţia. Ştie ea de ce.

PdS 51

Înapoi la optzecişti, pentru că ei mi-au redat cândva încrederea în literatura română.

Romulus Bucur
cu frunză de oţel

cineva ţipă sînt mai bun decît voi scriu
şi poezii
oglinzile erau fugărite
prin curte
şi caii îmbrăcaţi în negru se înşurubau în ploaie

(frère jacques frère jacques
dormez-vous?)

cineva era frînt zilnic
pe genunchii nepăsători

ai destinului

iar eu poate fără să înţeleg prea bine
treceam descheiat la gît în cămaşă

Un autor şi cartea lui

A fost o zi foarte frumoasă care s-a încheiat aşa....

Lecturi, interviuri, veşti

Azi, dar mai spre seară, dar deja azi, o să fie o lectură Şerban Foarţă & Emilian Galaicu Păun la Cărtureşti. Şi după aceea, de la 8, la Enoteca de Savoya, Marin Mălaicu Hondrari o să ne citească ceva din Apropierea. Şi eu m-am gândit să trec aici două întrebări şi două răspunsuri dintr-un interviu pe care i l-a luat Lavinia Bălulescu. Mă gândesc că un cititor aflat în impas ar putea să aleagă vreo carte scrisă de unul din autorii enumeraţi.

Ce autori preferaţi ai?
Autorii mei preferaţi sunt, în mare parte, poeţi. Şi sunt cei pe care îi prefer foarte multă lume - Rimbaud, T.S. Eliot, Paul Celan, Nicanor Parra, Alejandra Pizarnik, John Berrymann, Georg Trakl. Dintre români îmi plac foarte mult Angela Marinescu, Gellu Naum, Daniel Banulescu, Ion Mureşan, Mariana Marin. Dintre prozatori îmi plac foarte tare Roberto Bolano, Julio Cortazar, Samuel Beckett, Paul Auster şi Thomas Bernhard. Thomas Bernhard e extraordinar! Imi plac si câţiva prozatori români: Ştefan Bănulescu, Mircea Cărtărescu. Şi cât de repede vreau să-i citesc pe tinerii noştri prozatori, mă gândesc la Ana Maria Sandu, la Augustin Cupşa, la Veronica Niculescu. Repet, citesc foarte mult poezie, de aceea ajung mai greu la proză.
[]
Din „colegii de generaţie", pe cine ai miza că va mai „exista" în literatură şi peste 20 de ani?

Marius Ianuş, Dan Coman, Constantin Acosmei, Adela Greceanu, Ştefan Manasia, Claudiu Komartin. Să înşir toate aceste nume e un joc desigur. Sunt prea aproape de fenomen, totuşi. Oricând, în locul celor de mai sus pot sta alţi cinci-şase foarte buni. Ruxandra Novac, Dan Sociu, Florin Partene, Ana Dragu, Radu Vancu, Teodor Dună. Dacă ar fi să pariez, aş paria pe trei nume: Acosmei, Dan Coman şi Adela Greceanu, poeţi (în cazul Adelei şi prozator) care au riscat, au mutat liziera junglei noastre literare.

Ce carte citeşti acum?
Tocmai am terminat "Rime despre viaţă şi moarte" a lui Amos Oz. Mă aşteaptă un Lobo Antunes.

-------

Vineri, de la 6, la Cartea de nisp e o altă lansare: Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez.

La final, un interviu despre poezie cu Svetlana Cârstean. [De fapt ar trebui să-i mulţumesc lui Sorin DespoT, pentru că el a pus linkurile pe undeva şi uite aşa am dat eu peste interviul ăsta].

Tehnica şi textul

"Probabil cel mai bun roman al lui Auster, de până acum...", spunea cineva de la Kirkus Review. Cam se repetă cuvintele astea de fiecare dată când Paul Auster publică o carte. Dar eu nu cred că Invizibil e cel mai bun roman al lui; eu una prefer... Trilogia New York-ului.

Iniţial nu am vrut să cumpăr cartea, dar atunci când a fost lansarea [a fost un reportaj pe TVR Cultural, că eu n-am fost acolo], Cristian Teodorescu a zis câteva lucruri care mi-au stârnit interesul, a vorbit mai ales despre cum e construită. De fapt structura compoziţională mi se pare a fi punctul forte al romanului, pentru că altfel povestea e banală [şi pe alocuri previzibilă]. Iar structura nu e neapărat originală, dar asta contează mai puţin. Important mi se pare că Auster reuşeşte să schimbe perspectiva asupra întregii poveşti schimbând povestitorii şi tipul de discurs. Dar nici asta nu se întâmplă pentru prima dată în literatură, aşa că nu ştiu cât e de important. [Dacă mă gândesc bine, Parţial-color, romanul lui Sorin Preda era construit oarecum asemănător: două personaje povestind aceleaşi întâmplări, dar spunând două poveşti diferite în fond. Paranteză necesară mai mult pentru a aduce în discuţie literatura română.]

De fapt, cartea este una bine scrisă; şi mai ales e foarte bine că lucrurile rămân încurcate, că Auster n-a luat partea nimănui, aşa că cititorul poate să creadă pe cine vrea.

Romanul e unul textualist până la urmă, chiar dacă e textualist la modul subtil, adică nu autorul mânuieşte la vedere toate firele, nu, un personaj [scriitor ce-i drept] îi sugerează lui Adam să se îndepărteze de povestea pe care o are de spus prin schimbarea perspectivei, adică să nu mai spună povestea la persoana întâi. E adevărat că La Modification/Renunţarea lui Michel Butor a apărut de ceva vreme, dar uite că tot n-a fost uitată. [Când am citit cartea asta am simiţit un oarecare disconfort, parcă mi s-ar fi dat ordine. Acum impactul nu a mai fost la fel de puternic. Şi dacă tot am mai amintit de literatura română o să spun că şi Mircea Nedelciu s-a jucat cu diversele persoane ale verbului, dar numai în proza scurtă; Cristian Teodorescu a făcut asta şi în roman. Dacă mai sunt şi alţii vă rog să-mi spuneţi, că mă interesează subiectul].

Am găsit un articol scris de Silvia Dumitrache [vorbeşte exact despre vocile narative]. Iar pe bookblog, Mihaela Butnaru pune în final o întrebare: ce rămâne invizibil?

Spre desosebire de alte romane ale lui Auster, pe ăsta cred că o să-l ţin minte. Dar i-aş reproşa autorului că vrea parcă să-l întreacă doar pe Raymond Chandler, nu şi pe Salinger. Deşi nu e puţin lucru să fii Chandler....

Paul Auster, Invizibil, traducere de Cristiana Vişan, Univers, 2009

PdS 50

Avea 33 de ani şi ceva când a murit. Într-un anticariat am dat de cartea asta, în care antumele încep la pagina 15 şi se termină la pagina 85, în timp ce postumele încep la pagina 87 şi ajung până la 178. Am vrut să scriu ceva despre Daniel Turcea imediat după o ediţie specială a Institutului Blecher, Despre poezie şi credinţă. Şi ştiu [din cronica lui Gabriel Daliş] că atunci s-a vorbit şi despre el.

Daniel Turcea
Din litere*

din litere ca dintr-o urnă
din cenuşa numerelor
din trupul cuvintelor
ce se schimbă la faţă
din înţelepciunea-nstelată
ca din moarte, învie
învie acum
Cuvânt necuprins

Pe bloguri i-au mai apărut şi alte poezii:
le blog ochiul de veghe
Poiematike

Click şi aici[pe blogul lui, Florin Caragiu a povestit despre seara de lectură de la Institutul Blecher; găsiţi acolo alte linkuri către alte poezii, ale celor care au citit alături de el].
--------
* am ales o variantă postumă

Transmisiuni din Chişinău

Probabil ştiţi că la Chişinău tocmai s-a terminat un festival, numit frumos Zilele Literaturii Române. Programul complet îl găsiţi aici. Partea frumoasă e că unele dezbateri au putut fi urmărite în direct pe internet. Pentru cei interesaţi pun aici câteva linkuri [înregistrările sunt încă pe net, nu ştiu pentru cât timp].

Literatura română în tranziţie. Teme şi tendinţe
Invitaţi: Eugen Negrici, Constantin Cheianu, Iulian Ciocan, Dan Lungu
Moderator: Vitalie Ciobanu

Lecturi & discuţie: Dan Lungu şi Doina Ruşti – Literatura despre comunism: eliberare, revoltă, nostalgie

Cartea şoaptelor. Întâlnire cu Varujan Vosganian.

RO şi MD. Ce ştim unii despre alţii

Lecturi & dezbateri: Poezia tânără din Republica Moldova şi România
Invitaţi: Aurelia Borzin, Claudiu Komartin, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu,
Moderator: Emilian Galaicu-Păun

Jurnal aiurit

E aşa de frig încât aş putea spune că e foarte frig, mult prea frig pentru o zi de mai. Azi cred că au fost vreo 10 grade. Măcar de s-ar opri ploile. Am pus în funcţiune toate radiatoarele din dotare. Şi altceva ce să mai spun? Iar am început să beau cam multe cafele pe zi. De-ar fi doar asta... Am reuşit la un moment dat să răstorn cana de cafea şi fix peste notebook a ajuns. Din fericire era în pauză [acasă nu prea-l folosesc], deci oprit/închis şi uite aşa, a supravieţuit. Încă mai funcţionează.

Cred că mi-am imaginat că e din acela care funcţionează cu cafea. Există aşa ceva, dar nu găsesc articolul. Am dat doar peste cel care zice de imprimanta Eco [fără Umberto]. Poza am luat-o de aici[acolo găsiţi şi articolul].

S-a redeschis Cartea de nisip[librăria]; parcă e mai prietenos locul ăsta nou, deşi pare un pic mai mic. Mi-am luat şi nişte cărţi, dar nu vi le arăt. Le-am tăiat din poză, că erau lângă notebook. Am văzut acolo şi-un afiş din care am aflat că în 27 mai, la vinoteca de pe Eugeniu de Savoya, Marin Mălaicu Hondrari vine să-şi lanseze noua carte: Apropierea.

Aş mai scrie, dar mi-e cam frig. Aşa că trec la citit. Pentru final, versul zilei: şi noaptea îţi cade pe cap ca o pungă de gheaţă (Ilarie Voronca).

PdS 49

Am vrut iniţial să transcriu prima poezie din volum, dar am văzut că e pe site. Aşa că am trecut la ultima. Cele două mi se par oricum cele mai bune din volum. Trec aici doar câteva fragmente, pentru că poezia e mult prea lungă.

Mircea Cărtărescu
Occidentul

Occidentul m-a pus cu botul pe labe.
am văzut New-Yorkul şi Parisul, San-Francisco şi Frankfurt
am fost unde n-am visat să merg vreodată.
am venit înapoi cu un teanc de poze
şi cu moartea în suflet.
crezusem că însemn ceva şi că viaţa mea înseamnă ceva.
văzusem ochiul lui Dumnezeu privindu-mă prin microscop
privindu-mi zvârcolirile de pe lamelă.
acum nu mai cred nimic.
am fost bun pentru o stabilitate tâmpită
pentru o uitare adâncă
pentru un vagin singuratic.
hoinăream prin locuri care acum nu mai există.
oh, lumea mea nu mai există!
lumea mea nu mai există!
lumea mea împuţită în care însemnam ceva.
eu, mircea cărtărescu, sunt nimeni în lumea cea nouă

[...]

îmi văd acum lungul nasului
şi văd lungul nasului literaturii
căci eu am văzut Sears Tower
şi am văzut Chicago, în ceaţa verzuie, de sus, din Sears Tower
şi pe terasa unui zgârie-nori alergau doi ogari
şi i-am zis Gabrielei, cum ne beam Coca-Cola,
că viaţa mea s-a sfârşit.
e ca în Magii lui Eliot: am vazut Occidentul
am trecut cu avionul peste Manhattan
am privit cu ochi mari moartea mea fermecată
căci moartea mea este asta.
am privit vitrinele cu motociclete Suzuki
si m-am vazut în ele jegos, anonim
am umblat ore-n şir prin Königstrasse
printre puştii cu skateboards.
eram omul alb-negru dintr-o poză color
Kafka între arcadieni.
poeme, poheme, filosentiame
modernisme şi discuţii la cârciumă despre care-i mai mare
clasamente făcute-n tren (veneam din Oneşti): care-s cele mai bune
romane româneşti de azi
cei mai buni zece poeţi în viaţă
aşa cum papuaşii
scuipă şi acum în ceaunul cu vin de palmier, să fermenteze...
dar poezia e un semn de subdezvoltare
şi la fel să-ţi priveşti Dumnezeul în ochi
deşi nu l-ai văzut niciodată...

[...]

am trăncănit despre postmodernism la Ludwigsburg
cu Hassan şi Bradbury şi Gass şi Barth şi Federman
aşa cum mai bavardează condamnatul cu călăul lui
am înregistrat pe reportofon vuietul securii
care-mi desparte capul de trunchi.
îmi venea sa plâng în luxul din Monrepos:
cum e posibil? de ce ne-am născut de pomană?
de ce să luptăm cu Vadim şi cu Funar?
de ce nu putem o dată trăi?
de ce acum, când am putea, în fine, trăi
respirăm din nou mirosul acru-al pubelelor?
postmodernism şi pa’şopt
deconstrucţie şi tribalism
pragmatism şi ombilicuri
şi viaţa, care este aiurea...

[...]

iar poezia? mă simt ca ultimul mohican
ridicol asemeni dinozaurului Denver.
poezia cea mai bună e poezia suportabilă,
nimic altceva: doar suportabilă.
noi am făcut zece ani poezie bună
fără să ştim ce poezie proastă am făcut.
am făcut literatură mare, şi acum înţelegem
că ea nu poate trece de prag, tocmai fiindcă e mare,
prea mare, sufocată de grăsimea ei.
nici poemu-ăsta nu-i poezie
căci doar ce nu e poezie
mai poate rezista ca poezie
doar ce nu poate fi poezie.

Occidentul mi-a deschis ochii şi m-a dat cu capul de pragul de sus.
las altora ce a fost viaţa mea până azi.
să creadă alţii în ce am crezut eu.
să iubească alţii ce am iubit eu.
eu nu mai pot.
nu mai pot, nu mai pot.

Iar pe puncte

1. Un fragment interesant din interviul luat lui Ioan Groşan de Mircea Mihăieş. A apărut în Orizont, nr. 4/2010. Întrebarea sună cam aşa: De ce ai optat pentru tipărirea în regie proprie a acestei cărţi? Iată răspunsul: Pentru că editurile din România, fără excepţie, plătesc (dacă plătesc!) FOARTE PROST scriitorii. Îţi dau când apare cartea (mă refer la proză) vreo zece milioane de lei extrem de vechi, după care, din an în Paşte, cu ţârâita, alte două-trei. Tu, ca autor, nu ai niciun control asupra vânzărilor, asupra eventualelor tiraje succesive scoase pe şest, nu există o minimă transparenţă financiară. Dar exemplul meu e singular, nu sfătuiesc pe nimeni să-l urmeze. Mă îndoiesc că poetul X din urbea Y ar putea face, cu folos, la fel ca mine, adică să se ocupe de tot, pe cheltuiala lui: să facă rost de sponsori, să-şi tipărească volumul, să-l lanseze, să-l difuzeze. E o experienţă inedită şi pentru mine să văd, pragmatic, cu ce mă aleg.

Pornind de aici s-ar putea face o anchetă serioasă.

2. În povestea de mai sus e vorba de Un om din Est. Am găsit cartea în librărie. E ciudat totuşi cum anumite cărţi, de la anumite edituri pot fi găsite în librării [tot de la Tracus Arte am cumpărat şi cartea de convorbiri a Iolandei Malamen cu Tudor Ţopa], iar altele nu. În general cărţile de poezie nu ajung. Mai că n-aş da vina pe edituri, dar nici nu ştiu ce ar fi de făcut.

3. În Steaua nr 3/2010 am găsit, spre marea mea bucurie, un articol semnat de Ana Maria Tăut: Trei ani de provocare creativă. Remember Aktionsgruppe Banat 1972-1975. De citit şi de păstrat. [Despre ancheta Literatura blogurilor, realizată de Ruxandra Cesereanu cred că se ştie deja, s-a mai scris. Va fi şi o continuare. Mihaela Ursa a publicat pe blog articolul ei.]

4. În România literară, nr. 16/2010, am dat de unu' care confundă literatura cu un hipermarket (scuzaţi-mă, nu m-am putut abţine). De fapt ce urmează e un citat în citat, pentru că acolo cronicarul, pe ultima pagină, scrie despre o anchetă apărută în Discobolul. Şi redă o parte din răspunsul lui Basarab Nicolescu, iar eu reiau aici câteva fraze: Soluţia este evidentă, dar ea jenează, desigur interese meschine financiare care nu au nimic cu grija pentru cititor: constituirea unei reţele naţionale de difuzare şi constituirea unui site naţional (de genul Amazon) unde toate cărţile care apar în România să fie accesibile cititorului din ţară şi din străinătate.

5. Versul zilei, din poemul săptămânii: noi nu vom fi răsplătiţi pentru că am dus o viaţă cumsecade? (Răsplata, Traian T. Coşovei, tot din România literară, nr. 16)

6. Am descoperit cu mare întârziere, că în 2009 Cristian Simionescu a publicat un volum nou: Ţinutul bufonilor. Am dat doar de o cronică şi încă nu ştiu despre ce editură e vorba. [Poate n-am citit cu atenţie articolul]. Nici nu îndrăznesc să spun că aş vrea să găsesc şi cartea. E ca şi cum mi-aş dori să ningă la Ecuator. Dar mai ştii, poate se va putea.

Totuşi mai citesc

Două poze: Poate o să revin cu o poveste scurtă despre ele [când, cum le-am cumpărat].

PdS 48

Am aflat că există un poet cu numele de Emil Botta dintr-o carte, dar nu era una de critică, nici de poezie. Era un roman, dar nu-mi aduc aminte exact titlul/autorul [deşi am senzaţia că era autoare]. Era acolo un personaj care ţinea foarte mult la Emil Botta. Era bolnav, internat pe termen mai lung într-un spital, iar cei apropiaţi, pentru a-i ridica moralul, îi duceau cărţi, unele alese cu grijă. Printre ele şi poeziile lui Emil Botta, apărute în diverse ediţii. Şi discutau despre ele, nu erau simple obiecte trecute de la unii la alţii. Mi-a plăcut mult cartea aia, în care Botta era aproape un personaj. M-am întrebat eu de ce nu ştiu cine-i Emil Botta, dar la halul în care erau atunci manualele, şcolile, programele nici nu mă mir. Nici azi nu-s mai bune, dar măcar pe vremea aia aveau o scuză că erau cum erau, vremurile erau de vină, evident.

Emil Botta
Remember*

Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă
şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ţi aud vocea suind treapta nopţii, şi suind în zi,
să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Da, e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aieve în cereasca oglindă
şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi.
----------
*din volumul Întunecatul April (1937)

vax albina

În lumina ultimelor evenimente de pe plan intern şi internaţional, în republica apartamentală în care locuiesc a fost o furtună îngrozitoare, urmată de câteva dezbateri prelungite, huiduieli şi la final pupături, zâmbete, fandoseli. Nu pot să dau detalii, dar spun că preşedintele ales [eu adică] s-a întâlnit la ceas de seară cu primul-ministru [cu mine, adică] şi cu ministrul de finanţe [eu, păi da cine] şi s-a ajuns la o concluzie firească. Aşa că a fost chemat cetăţeanul [tot eu, vai de capul meu] şi i s-a comunicat următoarea decizie: până le vine lor o idee mai bună, se reduce cu 100% bugetul pentru cărţi. Sentinţa rămâne definitivă şi se aplică din secunda publicării pe blog. Cetăţeanul a încercat să vocifereze, dar a tăcut mâlc în secunda în care i s-a pus întrebarea: şi la ce ţi-au folosit?

Anunţuri, întrebări, poveşti

Am primit pe mail câteva ştiri importante. Le trec aici, în ordine:

1. Lansare babelstory.com


vineri, 7 mai 2010, ora 18 librăria Cărtureşti, Iulius Mall, Cluj-Napoca

Social Writing şi literatură colaborativă sînt doar două dintre conceptele surprinzătoare pe care le propune BABEL STORY. Cărtureşti Cluj vă invită la o discuţie pe marginea lor vineri, 7 mai 2010, de la ora 18, cu ocazia lansării platformei internaţionale www.babelstory.com

E vorba de un site dedicat scrierii de texte în colaborare. Unul suficient de ofertant şi versatil pentru a te atrage indiferent de gradul interesului tău faţă de literatură – dacă eşti deja scriitor, îl poţi folosi ca teren de antrenament, testîndu-ţi capacitatea de reacţie la situaţii (literare) neaşteptate, toleranţa şi puterea de decizie; dacă doar cochetezi cu ideea de-a te apuca de scris, te poate ajuta să-ţi depăşeşti neîncrederea şi temerile şi te pune în legătură cu cei de la care ai ce învăţa; dacă vezi în scris un mijloc de recreere, te poţi distra scriind chestii traznite împreună cu prietenii. Pînă te decizi ce şi cum poţi fi doar spectator, alegînd texte la întîmplare sau urmărind activitatea oamenilor care-ţi plac.

Site-ul are şi o secţiune de forum, în care textele pot fi comentate. Alte opţiuni îţi permit să exporţi materialele care crezi că merită să vadă lumina imprimantei sau să-ţi împărtăşeşti descoperirile pe Facebook şi Twitter.

BABEL STORY va găzdui permanent concursuri cu premii – ridicarea lor în cazul cîştigării e motivul pentru care se recomandă folosirea numelui real în creearea contului de user.
Vă aşteptăm vineri la ora 18 cu o prezentare interactivă şi primele premii!

2. Concurs de manuscrise, pentru prozatorii tineri, adică sub 40 de ani. Nu contează dacă au mai publicat sau nu, contează doar valoarea manuscrisului. În imaginea din stânga sunt ascunse toate detaliile.

3. Am vizitat şi eu cortul din Piaţa Unirii, cel cu Gaudeamusul. Şi am o nelămurire, sau mai multe: câte edituri sunt în Timişoara? Ar fi: cele universitare (Vest, Poli, Medicină) plus Brumar, Bastion, Marineasa, Hestia, Excelsior, Anthropos, poate şi altele. Ghici câte-s la târg? O să-mi spuneţi că nu toate au legătură cu cartea de învăţătură, dar eu cred altceva, eu cred că n-au legătură cu editurile, ci doar intermediază ISBN-uri pe banii clientului, care client n-are decât să se spele pe cap cu tot tirajul; aşa-i trebuie dacă-l chinuie talentul.

4. Dacă vreţi să ştiţi ce cărţi de poezie au mai apărut în Franţa, citiţi aici. Dacă vreţi să ştiţi ce cărţi de poezie mai apar la noi, n-aveţi decât să vreţi, trăim într-o lume liberă, ne putem dori orice. Şi mai ales, nu căutaţi site-urile editurilor, cele foarte serioase nu au aşa ceva.

5. Pentru serile obosite recomand: Poetry Cocktail Hour.

6. Mi-a plecat vecina

TNCP

... adică Tu Nu Citeşti Poezie? O să fie un târg de poezie, între 2-5 iunie, la Bucureşti. Ideea e foarte bună, aşa că abia aştept să aflu toate detaliile.

Revenind la întrebarea de mai sus, mai că-mi vine să spun că poezia nu şi-a pierdut cititorii, pentru că nu prea i-a avut. Adică mai are exact câţi a avut. Ca argument o să trec câteva fraze dintr-un articol publicat în 1934 de Saşa Pană, reluat în Sadismul adevărului, volum publicat în 1936.

Societatea scriitorilor români era într-un turneu de şezători literare. Careva din grupul scriitorilor (Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu şi alţii), amintindu-şi că se află în târgul lui Bacovia, anunţă pe ceilalţi, le propune şi se hotărăşte într-o spontană unanimitate să-l invite, spre a le cinsti cu prezenţa-i şi cu lectură, şezătoarea. Multă lume a fost întrebată de adresa poetului, dar băcăuanii nici nu bănuiau această existenţă printre dânşii. Şi totuşi, până atunci, Bacovia colaborase la vreo 16 reviste, îi apăruse prin grija lui Ion Pillat (singur nu şi-ar fi adunat poemele niciodată) "Plumb" şi redactase chiar la Bacău revista "Orion".

Dar mai sugestiv e un fragment adăugat ulterior:

Notă: Câteva luni după ce scrisesem aceste pagini, am văzut pe Bacovia, în faţa unei măsuţe, în librăria Alcalay. Era în "săptămâna poeziei". Bacovia nu a avut să dea nici un autograf; aştepta nemişcat, gura încleştată, absent. În acea zi, am văzut pentru întâia oară un poet al cărui chip se identifica atmosferei din poeziile sale. Poetul s-ar fi putut numi "Plumb", pentru că poezia sa este Bacovia.

Vin târgurile

Se apropie diverse târguri, festivaluri, deplasări. Între 5 şi 9 mai, în Piaţa Unirii, o să fie Gaudeamusul. Iar apoi între 10 şi 16 mai urmează StudentFestul. O să aibă şi literatura felia ei, dar nu prea ştiu exact cum va fi [de azi au site].

Dacă tot a trecut iarna şi vine vara, se apropie şi Bookfestu'(9-13 iunie). Mă interesează cu siguranţă câteva cărţi. Mai bine zis mă interesează unii autori: Andra Rotaru, Marin Mălaicu Hondrari, Gabriel Daliş, Sorin DespoT, Mihai Duţescu. Cred că se lansează tot atunci şi Poesis International[revistă trimestrială de poezie; redactori: Claudiu Komartin, Ion Mureşan, Attila Balazs, Robert Şerban, Felix Nicolau] poate şi Un anotimp în Berceni, ediţie revăzută şi adăugită.

Am şi o ştire [nu în exclusivitate]: în 10 iunie, ora 16, Andra Rotaru lansează a doua carte: Ţinuturile sudului, Paralela 45. Am primit şi o poezie cadou. Iat-o:

Andra Rotaru
Pielea

cum doar într-o piele mai pot respira,
şi ea se acoperă. o piele pe care mâinile o potrivesc
de-a lungul trupului. un înveliş viu, cu terminaţii nervoase şi pori.

şi trece printre corpuri străine, şi nu mai respiră, şi râde batjocoritor.
zilele astea sunt numeroase. zilele astea tu râzi, ea râde, nu ne apropiem.
la fiecare îndepărtare de tine se face o piele încă şi mai vie,
cu terminaţii nervoase şi pori

îmi umple trupul cu atâta piele care se alungă de pe el.
îi spun festinul pielii şi ea, buimacă, imită ca şi până acum
putinţa respiraţiei. sunt zilele în care seamănă cu o adunătură
de jerpelituri. cu pielea nimănui. cu pielea gata să se înfrupte
din ea însăşi. şi cu cât e mai batjocoritoare,
cu atât mai puţin
pot respira.

PdS 47

Nu ştiu ce introducere aş putea face. Îmi trec prin minte doar alte versuri, ale altcuiva, dar atât de potrivite şi în acest context. Aşa că zic: tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră.

Mihai Ursachi
Solia

Eu sînt ambasadorul Melancoliei,
şi iată
mult prea duioasele mele scrisori
de acreditare:

Prima scrisoare:

Noi, Padişahul
întregii Melancolii,
Împărat al Singurătăţii de sus şi de mijloc,
stăpînitor al regatului Dor
şi Prinţ Senior
al Tristeţii,
dăm de ştire la toţi ca să fie cu luare-aminte
cătră solia trimisului nostru numit Menestrel.

Dată azi în cetatea Mîhnire.

A doua scrisoare:












(Fiind scrisă în limba melancolică, cu caractere insesizabile,
scrisoarea se adresează numai celor care pricep de la sine
această limbă.)

A treia scrisoare:

Balada lui Menestrel, care bătu pîn-acolo drum de multe vieţi,
ci n-a fost vrednic să treacă de poartă şi să aducă solia:

Era un castel înecat în verdeaţă,
pe porţile negre sculptat un dragon
părînd că de totdeauna veghează
să nu intre lume străină-n donjon.

Veneam de departe, albastru derviş,
şi ostenit după şirul de ani,
purtam pe veşmînt şi pe frunte înscrişi
versete din Pali şi psalmi din Coran.

Eu nu căutam nicăierea nimic,
se auzea de prin crînguri de roze
cîntarea ciudată a lui Laostic,
pierdut în adîncă şi blîndă hipnoză.

Desculţ şi purtînd o cunună din pai
de rogoz, m-au chemat musafir
(era chiar în ziua de Sfîntu Mihai)
la prînzul cel mare de după Turnir.

Dar eu am tăcut şi-am plecat mai departe,
şi fără să trec pe sub porţile vechi,
eu însumi, pe veci încifrata mea carte,
un cîntec de vis îmi suna în urechi.