Lecturi publice

Cu ceva vreme în urmă, într-o zi de vineri, mai spre seară, am fost frumos poftiţi la Joc Secund. Asemenea invitaţie nu putea fi refuzată, mai ales că era vorba de o întâlnire cu Attila Bartis şi Filip Florian. A fost o seară de lectură.

[La noi nu prea-s obişnuite, dimpotrivă, par nişte ciudăţenii. Acum vreo doi ani şi mai bine Uniunea Scriitorilor promitea nişte lecturi publice, dar cred că au rămas cu promisul, după care au uitat de tot de ele, că şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti.]

Adriana Babeţi cred că-i principala vinovată pentru aducerea lui Attila Bartis în Timişoara. Ştiu că visa de mult la o asemenea ispravă, a publicat cândva şi un articol în Suplimentul de Cultură în care mărturisea că spera să-i reuşească anumite manevre de culise, pentru a-şi vedea visul cu ochii. E vorba de un proiect mai amplu Timişoara în cărţi; abia aştept să văd ce surprize mai urmează.

Attila Bartis a citit un fragment din Tihna, iar Filip Florian unul din Degete mici. Fiecare a citit în limba lui, iar în traducere, fragmentele au fost citite de Attila Balász, actor & director al Teatrului Maghiar. Cu o zi în urmă, Filip Florian îşi lansase romanul, în versiune maghiară la Budapesta. Şi-n general s-a discutat despre traduceri şi lecturi publice, ce rol au ele, în ce măsură ajută sau nu la vânzarea unei cărţi, la impunerea unui autor.

Ce-am reţinut?

La noi, comentariul despre text a înlocuit textul , a zis la un moment dat Daniel Vighi, prezent în public. [A mai zis ceva şi despre lansările de carte, în care autorul ar putea lipsi, tot nu-l bagă nimeni în seamă.]

Primul roman scris de Attila Bartis apare în primăvara asta, tradus la Polirom, a zis Radu Pavel Gheo, unul dintre moderatori. [Eu sper că primăvara să însemne martie, că nu mai am răbdare.]

Traducătorul american al lui Filip Florian e uimit că Ştefan Agopian e un autor necunoscut, pentru el e în primii cinci scriitori ai lumii. [Nici cititorul român nu-l cunoaşte pe Agopian, asta nu mai ştie traducătorul.] Recunosc, mi-e tare drag şi traducătorul [deşi nu ştiu cum îl cheamă], dar mi-a plăcut şi modestia lui Filip Florian, care, în loc să se laude pe sine, a ales să vorbească de bine un alt scriitor.

M-a mirat faptul că în sală erau persoane care nu citiseră cele două cărţi, aşa că mai zic o dată: Tihna şi Degete mici. De citit!