Friday, February 29, 2008

Despre boemă, în anul bisect

Pentru că o asemenea zi e rară, m-am gândit să scriu tot despre o carte, mai veche cei drept, care iese din peisaj. Fahrplan für die Sixties nu e de fapt o carte de proză scrisă de Viorel Marineasa & Daniel Vighi, e una de portrete, de amintiri, de cu totul altceva despre boema timişoreană din anii 60 şi nu numai. Şi e scrisă cu gândul la mişcarea hippie, la corespondentul [cât o fi fost] autohton. Din câte ştiu eu, cartea o au doar cei care au fost la o seară de lectură a celor doi, care a avut loc la Centrul Cultural German prin 2005. [Să nu uit: e pe bookblog un sondaj legat de subiectul ăsta].

Şi tot atunci am văzut imagini de la Stuttgart, tot de la o seară din asta, în care cei doi erau aşezaţi pe o scenă, iar în spatele lor, pe un ecran imens erau imagini cu eroii din carte, imagini dintr-un film realizat de Brânduşa Armanca [dacă-mi aduc eu bine aminte]; era cam kafkiană imaginea, Vighi şi Marineasa păreau minusculi pe lângă imaginile proiectate.

Cartea e bilingvă, din fericire, aşa am înţeles şi eu despre ce-i vorba. Are un motto: „Ca mai întotdeauna, am rămas câţiva îndărătnici, decişi să ne biciuim trupurile, să ne halucinăm nopţile: boema ca o boală şi ca o salvare.” Unii autori s-au supărat citind cum au fost descrişi, aşa se spune. Cine nu-i cunoaşte nici nu va afla din cartea asta cine sunt/au fost. Dar nu asta e miza ei.

Parcă mai mult se caută dramul de nebunie care reuşea să existe în vremuri care nu permiteau aşa ceva. Aflăm că a existat un Ministru al Culturii Underground în persoana lui Gheorghe Sabău, şeful cineclubului Atelier 16 din Arad, dar a existat şi un manager al subteranei, nimeni altul decât Ion Monoran, un poet despre care legendele spun multe [despre locul şi rolul său în istoria poeziei optzeciste], dar care, fapt consemnat de istorici, în decembrie '89 a oprit tramvaiele în Piaţa Maria şi i-a poftit pe călători la revoluţie. Sunt creionate portrete ale unor poeţi cunoscuţi pe plan local, nu-mi dau seama dacă prin alte părţi s-a auzit de ei: Petre Ilieşu, Adrian Derlea, George Lână, Pruncuţ, Bata Kostantinovici, Dero [adică Dan Emilian Roşca, mort între timp, ca o dovadă că până la urmă boema ucide; pentru că asta a fost concluzia serii]. Nu lipseşte parizianul Mircea Pora, dar nici Miki, pe care cred că-l ştie orice timişorean [un individ masiv, cu o chitară pe spate, îmbrăcat mereu aiurea, bântuind printre noi, aproape mereu încălţat în şlapi de baie, indiferent de vreme şi anotimp.]

Nu putea fi uitat Aktionsgruppe Banat [Herta Müller, William Totok & Richard Wagner în primul rând]; dar n-a fost uitat nici monodersilismul, un curent poetic de folosinţă restrânsă, creat şi utilizat de Mono, Derlea şi Mircea Bârsilă.

Imaginea cea mai puternică din această cărticică e cea a subsolului unde, printre ţevile de încălzire şi toate celelalte, unii se ascundeau pentru a putea vorbi despre ceea ce-i interesa, despre muzica, arta, filmele şi cărţile făcute parcă pentru sufletele lor. Ar mai fi şi caseta cu miorlăitul pisicilor, care o vreme a tulburat liniştea nopţilor de la Trei Ape.

Viorel Marineasa & Daniel Vighi, Fahrplan für die Sixties, Solitude, 2003

4 comments:

sorin said...

Sondajul si discutiunile anexe de pe bookblog nu par a favoriza 'ideea' de 'lectura publica'.Mi-ar fi placut foarte mult sa-i ascult pe Viorel Marineasa si pe Daniel Vighi citind

white noise said...

eu am tot scris despre lecturile publice. imi doresc sa fie tot mai multe si la noi. sau macar, cand e o lansare de carte sa vorbeasca mai mult autorul, ca eu pentru el cumpar cartea.

vighi&marineasa formeaza un duet minunat, par destul de diferiti, dar se completeaza atat de bine.

sora_de_razboi said...

Da, Marineasa e mai sobru, dar cind isi scoate la iveala acea parte hitra din el mai ca nu-ti vine sa crezi. Vighi pare mereu cu capul in nori, de unde vine cu idei noi.
Am vazut si eu filmuletul asta cu ei doi la Sttutgart, l-au proiectat la Humanitas Joc Secund prin 2005. Ma bucur ca au scos cartea asta.
Acum, ca am citit postarea ta, poate am sa povestesc pe blogul meu din amintirile mele de la Timisoara.

white noise said...

@sora_de_razboi- abia astept sa povestesti!