Despre boemă, în anul bisect

Pentru că o asemenea zi e rară, m-am gândit să scriu tot despre o carte, mai veche cei drept, care iese din peisaj. Fahrplan für die Sixties nu e de fapt o carte de proză scrisă de Viorel Marineasa & Daniel Vighi, e una de portrete, de amintiri, de cu totul altceva despre boema timişoreană din anii 60 şi nu numai. Şi e scrisă cu gândul la mişcarea hippie, la corespondentul [cât o fi fost] autohton. Din câte ştiu eu, cartea o au doar cei care au fost la o seară de lectură a celor doi, care a avut loc la Centrul Cultural German prin 2005. [Să nu uit: e pe bookblog un sondaj legat de subiectul ăsta].

Şi tot atunci am văzut imagini de la Stuttgart, tot de la o seară din asta, în care cei doi erau aşezaţi pe o scenă, iar în spatele lor, pe un ecran imens erau imagini cu eroii din carte, imagini dintr-un film realizat de Brânduşa Armanca [dacă-mi aduc eu bine aminte]; era cam kafkiană imaginea, Vighi şi Marineasa păreau minusculi pe lângă imaginile proiectate.

Cartea e bilingvă, din fericire, aşa am înţeles şi eu despre ce-i vorba. Are un motto: „Ca mai întotdeauna, am rămas câţiva îndărătnici, decişi să ne biciuim trupurile, să ne halucinăm nopţile: boema ca o boală şi ca o salvare.” Unii autori s-au supărat citind cum au fost descrişi, aşa se spune. Cine nu-i cunoaşte nici nu va afla din cartea asta cine sunt/au fost. Dar nu asta e miza ei.

Parcă mai mult se caută dramul de nebunie care reuşea să existe în vremuri care nu permiteau aşa ceva. Aflăm că a existat un Ministru al Culturii Underground în persoana lui Gheorghe Sabău, şeful cineclubului Atelier 16 din Arad, dar a existat şi un manager al subteranei, nimeni altul decât Ion Monoran, un poet despre care legendele spun multe [despre locul şi rolul său în istoria poeziei optzeciste], dar care, fapt consemnat de istorici, în decembrie '89 a oprit tramvaiele în Piaţa Maria şi i-a poftit pe călători la revoluţie. Sunt creionate portrete ale unor poeţi cunoscuţi pe plan local, nu-mi dau seama dacă prin alte părţi s-a auzit de ei: Petre Ilieşu, Adrian Derlea, George Lână, Pruncuţ, Bata Kostantinovici, Dero [adică Dan Emilian Roşca, mort între timp, ca o dovadă că până la urmă boema ucide; pentru că asta a fost concluzia serii]. Nu lipseşte parizianul Mircea Pora, dar nici Miki, pe care cred că-l ştie orice timişorean [un individ masiv, cu o chitară pe spate, îmbrăcat mereu aiurea, bântuind printre noi, aproape mereu încălţat în şlapi de baie, indiferent de vreme şi anotimp.]

Nu putea fi uitat Aktionsgruppe Banat [Herta Müller, William Totok & Richard Wagner în primul rând]; dar n-a fost uitat nici monodersilismul, un curent poetic de folosinţă restrânsă, creat şi utilizat de Mono, Derlea şi Mircea Bârsilă.

Imaginea cea mai puternică din această cărticică e cea a subsolului unde, printre ţevile de încălzire şi toate celelalte, unii se ascundeau pentru a putea vorbi despre ceea ce-i interesa, despre muzica, arta, filmele şi cărţile făcute parcă pentru sufletele lor. Ar mai fi şi caseta cu miorlăitul pisicilor, care o vreme a tulburat liniştea nopţilor de la Trei Ape.

Viorel Marineasa & Daniel Vighi, Fahrplan für die Sixties, Solitude, 2003