O scamatorie

Multe auzisem despre Donald Barthelme înainte de a-l citi. Recunosc că m-am bucurat când cei de la Cotidianul au anunţat că vor publica Regele, adică un roman [ îi citisem mai demult, într-o antologie, cîteva proze scurte, cea mai bună fiind Cortes şi Montezuma.]

Ştiam că e un postmodern important în spaţiul american. Regele e o poveste tipic postmodernă, evident. Într-o lume în care subiectele au fost epuizate [dar asta s-a întâmplat demult de tot, doar deplângea epuizarea şi un scrib egiptean, despre care a aflat Barth şi ne-a spus şi nouă], Barthelme rescrie o frântură din Romanele Mesei Rotunde. Nu a fost primul. Dar Artur, Guinevere, Lancelot nu sunt cei pe care-i ştim, ci sunt eroii lumii noastre, sunt implicaţi în cel de- al doilea război mondial.

„Vechea orânduială a dispărut. S-a terminat. Nu mai vrem extraordinarul, reprezentat de domniile voastre şi de faimosul vostru rege. A venit vremea celor de rând, a celor netalentaţi, mediocri, a celor absolut neîndemânatici.”

Textul lui Barthelme [alcătuit din mici fragmente] prezintă nişte foşti eroi ajunşi de râsul lumii. Şi o face cu ironie. De multe ori, micile întâmplări stârnesc râsul, dar parcă-i unul strâmb.

Donald Barthelme, Regele, traducere de Cristiana Vişan, colecţia Cotidianul, 2007