Am încercat să recitesc Mic dejun la Tiffany fără să mă gândesc la film(e), dar n-am prea reuşit. Deşi Holly Golightly avea părul tăiat băieţeşte, cu şuviţe arămii, mie tot imaginea lui Audrey Hepburn (în celebra rochie neagră) îmi venea în minte.
Asta până când mi-am reamintim biografia personajului, şi anume momentul în care Lulamae Barnes a hotărât să devină Holly. Şi atunci m-am gândit la Norma Jeane, cea care a fugit de trecutul ei pentru a deveni Marilyn Monroe (în celebra ei rochie albă), tot o ţicnită autentică, precum mica impostoare. Am aflat apoi (pentru că nimic nu e nou pe lumea asta) că Truman Capote şi-ar fi dorit ca Marilyn să joace rolul lui Holly [care are ceva din structura autorului său; se spune că atacurile de panică, acei draci roşii îl vizitau uneori]. Aşa că nici gândul meu nu mi s-a mai părut întâmplător.
Ar fi fost alt personaj, desigur. În film, Holly parcă mai are o urmă de inocenţă, cel puţin eu aşa mi-o amintesc. Dar în nuvela lui Capote e mult mai rece, mai calculată. Şi e mai multă cruzime. Iar personajul e de neuitat, la fel şi visul ei, care nu e doar al ei. Eu cred că Tiffany's ar putea fi acel clean, well-lighted place dorit de Hemingway [şi nu numai]. "Dacă aş putea găsi un loc în viaţa reală în care să mă simt ca la Tiffany, aş cumpăra nişte mobilă şi aş boteza pisica."
Truman Capote, Mic dejun la Tiffany, traducere de Constantin Popescu, colecţia Cotidianul, 2006
Posts
No comments:
Post a Comment