Mi-e gândul la concertul Rolling Stones, precum se vede. Încă n-am aflat cât costă un bilet [la Budapesta], dar nici nu m-am prea străduit.
Ziua de azi a început destul de ciudat: am dat peste un porumbel în cămară, intrase pe geam, evident; s-a uitat la mine numai cu un ochi, nici n-avea cum de altfel. Dar nu i-a plăcut că m-a văzut, aşa că a plecat. Întâlnirile cu porumbeii, în spaţii neconvenţionale, nu-s prea benefice. Imediat după neprevăzutul eveniment, mi-am dat seama că nu curge apa caldă. După aceea, s-a oprit apa rece şi a venit cea caldă [dar nu era deloc caldă]. În jurul prânzului şi-au revenit amândouă [un fel de-a spune, în fapt robinetul debitează o chestie bej].
Aseară m-am uitat la emisiunea lui Florin Iaru, s-a vorbit despre copilărie. Şi a fost tare frumos, că invitaţii erau Simona Popescu şi Răzvan Rădulescu. Aminitiri din copilărie, relaţia adult-copil, plus alte chestii deştepte.
Şi-am răsfoit un pic Dilemateca [am citit interviul cu Cărtărescu; şi mi-a plăcut că Cezar Paul Bădescu apreciază interviurile din Noua literatură!]. Cu cititul serios nu m-am prea ocupat, asta pentru că am început o carte a lui Junichiro Tanizachi [Jurnalul unui bătrân nebun] şi am nevoie de cel mai mic pretext pentru a o abandona.
Mi-am făcut şi-un test:
You Are 63% Non Conformist |
You are a pretty serious non conformist. You live a life hardly anyone understands. And while some may call you a freak, you're happy with who you are. |
Era să uit: iar am găsit ceva interesant pe blogul de la The Guardian: Literature's celebrity recluses
4 comments:
doar 63%? mie mi-a iesit 75 si, daca eram chiar sincer peste tot, cred ca bateam spre 90. da' mi-a fost frica de ce-o sa vad si am lasat-o mai moale. asta o fi vreun semn de conformism? :)
vic
las' ca si 63 e destul. nobody's perfect:-)
Mie mi-a iesit 92% si ma fac aia weird si-n toate felurile, si CHIAR am fost sincera. What to do, what to do...
la varsta ta asa ar trebui sa fie, adica 90 si peste.
dar la varsta mea, omu' si oama ar trebui sa fie mai ... normali [si-ntreb , precum Sally Field: "what normal means anyway?"]
Post a Comment