De vreo două ore şi mai bine, a început o ploaie care mi-a dat peste cap toate planurile. Aşa că, pentru a-mi trece supărarea, scriu şi eu aici, despre mai multe.
Întâmplarea a făcut să citesc două cronici despre Cometa Hale-Bopp. Reproşul principal e acelaşi: minimalismul, altfel ce personaj fabulos ar fi putut fi Pubi Teleki. În Dilemateca, Paul Cernat spune ceva despre un cd ataşat cărţii. Eu de ce n-am cd? Cred că-i vorba despre filmul pe care l-am văzut la lansare. Şi eu aş vrea să-l am, dar uite că n-am.
Cu multe peripeţii am cumpărat eu Dilemateca asta. M-am tot dus la chioşc în aşteptarea ei, da’ a întârziat din nou, ca orice doamnă care se respectă. Ieri, ea a ajuns în sfârşit unde trebuia, dar am întârziat eu, am putut-o admira în vitrină.[Am vrut să cumpăr şi Vatra, am înţeles că a apărut un număr despre debutanţii din ultimii ani şi chiar vroiam să citesc. Am întrebat şi-am întrebat, dar toţi îmi oferea altele, cu nume asemănătoare sau nu; până la urmă, iar m-am dus la chioşcul de la Poştă şi am primit un răspuns simplu: nu mai e; primim doar un exemplar. No comment. Că-n loc de Vatra, mi s-au oferit diverse alte publicaţii nu mă miră prea tare. Am vrut odată să cumpăr Steaua şi-am primit o revistă de fotbal, nu mai ştiu cum o chema, dar poza de pe copertă era la subiect. Am dat-o imediat înapoi, spre supărarea vânzătoarei, care-a trebuit să se ridice de pe scaun, să-mi dea Steaua din vitrină.]
N-am terminat de citit revista, dar m-am bucurat să găsesc un articol semnat de Ioana Bradea. Am citit ce-a scris Adina Popescu despre cărţile pentru copii citite de adulţi [asta şi pentru că, acum vreo câţiva ani, am citit şi eu primele două cărţi din seria Harry Potter....Iar mi-am adus aminte de Prichindelul, o carte pe care am citit de multe ori când eram mică; şi-acum parcă-i văd coperta albă şi cutia de chibrituri în care dormea copilu’; da-n desenul de pe copertă, tocmai se trezise şi privea în jur. Pe urmă am trecut la Singur pe lume. Am citit cartea asta de vreo 5-6 ori, până am crescut şi-a început să mă plictisească. Dar prima dată când am ajuns în Franţa, adică prin 1992, m-am bucurat că am fost la Saint Malo. Am mers cu grijă, m-am tot uitat pe drumurile pietruite şi peste tot, încercând să-i găsesc urmele paşilor].
Înapoi la realitate! Plouă în continuare. Am mai citit: Cartea de Vizită a lui Sebastian Reichman [despre a cărui existenţă eu am aflat dintr-un poem al Marianei Marin] şi ancheta realizată de Marius Chivu. La întrebarea în ce aţi vrea să vă transformaţi peste noapte?, se dau diverse răspunsuri, favoritul meu fiind acesta: Prefer să nu [T.O. Bobe.]
PS. mi-a mai trecut din supărare, am uitat de planurile surpate; e T.O.Bobe pe Tvr Cultural, la emisiunea lui Florin Iaru.

