Cum a devenit scriitor

Cartea aruncată în deşert, pe urmele Camillei e – poate - cel mai frumos gest făcut de Arturo Bandini. În Drumul spre Los Angeles se ocupă şi cu lucruri mai urâte, de exemplu îşi bate sora, pentru că vede în ea doar o bigotă, care oricum nu-i recunoaşte marele talent. E încă un puşti, deşi are vreo 20 de ani. Pare copleşit de necazuri; rămas fără tată, trebuie să muncească pentru a câştiga o sumă mizeră, care să permită supravieţuirea familiei [dar... noroc cu unchiul Frank]. Până la urmă ia marea hotărâre: fură bijuteriile de familie [îşi pedepseşte astfel mama şi sora, pentru că îndrăzniseră să spună că primul roman scris de marele Bandini e de fapt o mare porcărie], le vinde pe o sumă oarecare şi pleacă la Los Angeles, să se facă scriitor.

Personajul îmi place tare mult, e unul extrem de viu, de veridic. Bandini vrea cu orice preţ să fie scriitor. În mintea lui deja este; nu unul oarecare, ci marele Arturo Bandini, laureat al premiului Nobel, un scriitor de mare forţă. Când lucrurile merg prost, se refugiază în existenţa lui imaginară, în care marele scriitor nu dă greş niciodată. Mereu construieşte poveşti, urzeşte câte una mai ales în jurul fiecărei femei misterioase.

Pentru cei din jur e doar un băiat care a citit prea multe cărţi [citeşte Spengler, Nietzsche, adică lucruri serioase] şi care foloseşte cuvinte mari [la un moment dat îşi întreabă şeful Ce părere ai despre Weltanschauung-ul lui Hitler?]; uneori nici el nu ştie sensul cuvintelor pe care le foloseşte.

Sunt câteva secvenţe de neuitat: nimicirea crabilor, uciderea femeilor sale [o crimă fictivă, distruge fotografii decupate din diverse reviste], căutarea urmei lăsată de un chibrit pe zidul unei bănci.

Drumul spre Los Angeles a fost publicat postum, prin 1985 [ar fi trebuit să fie primul roman al tetralogiei]. Nu ştiu dacă John Fante îl considera încheiat, parcă lipseşte ceva din rafinamentul lui Ask the Dust. Dar mi-a plăcut mult; n-aş zice Fante e zeul meu, ca Bukowski, aş zice mai curând că mă interesează povestea lui Bandini. Deep inside we're all somebody [da' nu-i din carte citatul ăsta].

John Fante, Drumul spre Los Angeles, traducere de Gabriel H. Decuble, Humanitas, 2007