Miniaturi

Cometa Hale - Bopp nu e un roman, nu e nici o carte de povestiri, mai curând e o colecţie de exerciţii impuse, fiecare istorioară fiind scrisă în 1330 de semne. Când s-a lansat cartea, ascultând ce s-a povestit pe acolo, am înţeles că ar fi vorba textuleţe publicate în 24 FUN-ul local. Cam asta face un scriitor profesionist: respectă numărul de semne şi deadline-ul. Asta face şi Vighi şi-o face bine.

Practic e o colecţie de miniaturi, unele mai frumoase, altele scrise parcă pentru a respecta contractul; dar cele frumoase-s mai multe. Mie mi-au plăcut mult cele despre Pubi Teleki, despre contesa scăpătată, despre cum s-a dus lumea lor. Toate istorioarele sunt o privire aruncată spre trecut, spre anii copilăriei şi adolescenţei, ai tinereţii, ani priviţi cu nostalgie. Cele despre cometă parcă-s în număr egal cu cele despre Teleki, cea din miezul cărţii [Idilic] le amestecă, pe urmă iar fiecare îşi vede de drum. Ciudat e că lumea asta pare cumva a merge cu încetinitorul, de parcă n-ar fi fost zdruncinată de mari schimbări.

Asta-i senzaţia acum, la final, în timp ce citeam istorioarele doar observam că-n general oamenii par a fi împăcaţi cu tot şi toate, parcă-i o veselă apocalipsă.

Daniel Vighi, Cometa Hale-Bopp, Polirom, 2007