Am citit încet cartea, în doze homeopatice aproape, adică o proză pe zi. La început m-am entuziasmat, pe urmă mi s-a părut o carte bună şi atât, adică nu prea mult, ba am mai şi mărturisit unor prieteni că autorul prozelor e departe de acel Roberto Bolaño din romane. Dar spre final, parcă iar a ridicat ştacheta. Un grafic al lecturii ar fi sugestiv, dar nu mă pricep să-l desenez. Ar semăna cu un val care urcă, apoi coboră şi urcă din nou. Nu ştiu cât de sus ajunge, dar e mai jos decât valul făcut de un roman. Am terminat cartea acum o săptămână; să văd cu ce am rămas din ea.
Ce m-a nedumerit cumva e alcătuirea [neglijentă?] a volumului. Pe lângă povestiri care-s în primul rând ficţiune, apar altele care sună mai mult a jurnal, dar şi pagini care par a fi mai mult fişe de lectură. Nu, nu fişe, nu-i bine zis, dar una dintre proze mi-a sunat mai mult a eseu despre poezia franceză, şi mai sunt câteva în care se vorbeşte despre Neruda, despre literatură şi politică, proze în care ficţiunea nu contează deloc.
Textul care dă titlul volumului e de-a dreptul banal. Fragmentul ăsta mi-a sunat cunoscut: Femeile sunt târfe ucigaşe, Max, sunt maimuţe rebegite de frig care se uită în zare dintr-un copac bolnav, prinţese care te caută în întuneric, plângând, atente la cuvinte pe care nu le vor putea rosti niciodată. Trăim în echivoc şi în echivoc ne planificăm ciclul vieţii. Am citit nenumărate variante ale acestei poveşti în multe cărţi şi de cele mai multe ori au sunat mai bine, ultima dată la Joyce Carol Oates.
Ce m-a nedumerit cumva e alcătuirea [neglijentă?] a volumului. Pe lângă povestiri care-s în primul rând ficţiune, apar altele care sună mai mult a jurnal, dar şi pagini care par a fi mai mult fişe de lectură. Nu, nu fişe, nu-i bine zis, dar una dintre proze mi-a sunat mai mult a eseu despre poezia franceză, şi mai sunt câteva în care se vorbeşte despre Neruda, despre literatură şi politică, proze în care ficţiunea nu contează deloc.
Textul care dă titlul volumului e de-a dreptul banal. Fragmentul ăsta mi-a sunat cunoscut: Femeile sunt târfe ucigaşe, Max, sunt maimuţe rebegite de frig care se uită în zare dintr-un copac bolnav, prinţese care te caută în întuneric, plângând, atente la cuvinte pe care nu le vor putea rosti niciodată. Trăim în echivoc şi în echivoc ne planificăm ciclul vieţii. Am citit nenumărate variante ale acestei poveşti în multe cărţi şi de cele mai multe ori au sunat mai bine, ultima dată la Joyce Carol Oates.
Dar cartea merită citită măcar pentru a da din loc în loc de fragmente ca acestea:
Nu există niciun răspuns, pentru că nu e valabilă întrebarea. Întrebarea e imbecilă.
Există lucruri care se pot povesti, îşi spune B, şi lucruri care nu se pot povesti.
Se poate muri de tristeţe? Da, se poate muri de tristeţe, se poate muri de foame(deşi e dureros), se poate muri chiar şi de spleen.
Orice e posibil. Asta ar trebui să ştie orice poet.
Niciodată nu terminăm de citit, nici dacă ar fi să dispară cărţile, la fel cum nu ne săturăm de citit, deşi moartea e un lucru cert.
Nu există niciun răspuns, pentru că nu e valabilă întrebarea. Întrebarea e imbecilă.
Există lucruri care se pot povesti, îşi spune B, şi lucruri care nu se pot povesti.
Se poate muri de tristeţe? Da, se poate muri de tristeţe, se poate muri de foame(deşi e dureros), se poate muri chiar şi de spleen.
Orice e posibil. Asta ar trebui să ştie orice poet.
Niciodată nu terminăm de citit, nici dacă ar fi să dispară cărţile, la fel cum nu ne săturăm de citit, deşi moartea e un lucru cert.
Nu ştiu dacă s-a înţeles exact ce am vrut să zic. Concluzia ar fi asta: e o carte bună, cu câteva proze interesante. Dar romanele mi s-au părut de neuitat.
Roberto Bolaño, Târfe asasine, traducere de Alina Cantacuzino, Curtea Veche, 2009
Posts
6 comments:
ba mie mi se pare mult mai bun decat in cele doua romane publicate la noi! gomez palacio, vagabond in franta si in belgia, zile din 1978 mi se par extraordinare, cu adevarat de neuitat,cum zici.
povestiri scurte scrise impecabil. si egreu sa faci asta cu niste povestiri in care, de fapt, nu se intampla nimic...
ai dreptate, tirfele sunt o culegere destul de inegala ca valoare. si mie mi s-a sters destul de usor din memorie, in afara de povestea cu lalo cura. tocmai am terminat de citit "nocturne du chili" si emotia transmisa e incomparabil mai puternica decit in volumul cu tirfele. Dintre culegerile de povestiri, cel mai mult mi-a placut pina acum "le gaucho insupportable" (mai am in stand by "appels téléphoniques". Iar "la littérature nazie" poate sta fara probleme alaturi de "nocturne du chili".
astept insa cu mare nerabdare editia de buzunar a dtectivilor salbatici...
imi imprumuţi să citesc şi eu?
eu acum citesc O femeie a lui Esterhazy
sunt mini poeme delicioase
poate facem schimb
ce zici_
@anonimului de joi :)- da, unele proze sunt foarte bune[dar vreo 2 is proaste], dar ar putea fi ale oricui.
nu stiu exact cum sa explic, incerc totusi...
favoritele mele cred ca-s "ultimele amurguri pe pamant" si "carnet de bal". astea ar fi proze scrise de Bolano, in rest, mi s-a parut ca-s proze ale unui scriitor latino-american. nu stiu cum sa explic mai clar, dar n-au nimic special.
sunt scrise foarte bine, nu asta-i problema.
dar "nebunii" din "o stea indepartata" nu o sa-i uit niciodata si o sa stiu mereu in ce roman sa-i gasesc, desi romanul are probleme de constructie, e un cub care are un colt sfaramat, dar e unul viu.
@raluca- si eu astept celelalte traduceri.
@Livia- eu am citit Eszterhazy, dar sigur ca-ti imprumut cartea asta. poate ne vedem sambata, la sarbatoarea acelei strazi, iau cartea cu mine. sper sa ajung macar la momentele literare
@white noise: as putea sa spun acum "ti-am zis eu!", dar e o carte buna.
@raluca: tu ce faci, il citesti in franceza? frantuzii au un stil aparte de a traduce, uneori derutant. mai bine in original, sau in traducerea romaneasca (si vor fi si LLAMADAS TELEFONICAS si LA LITERATURA NAZI EN AMERICA).
@daniel - mi-ai zis, dar Bolano trebuie citit tot.
raluca sta in Franta, e mai simplu sa-i gaseasca romanele in franceza
Post a Comment