Ce urmează nu-s însemnări despre o carte, ci un fel de explicaţie, un răspuns la o întrebare pe care mi-am pus-o singură: de ce nu o pot termina? Poate cineva o să-mi dea un imbold să citesc mai departe, deşi nu cred că asta caut, nu caut nimic de fapt.
Prezentarea editurii sună aşa: Amintiri din copilărie. Cu o singură precizare: băiatul, un evreu polonez, trăieşte într-un lagăr din Siberia şi nu ţine minte să fi cunoscut vreodată o viaţă mai blândă. Şi totuşi, în ochii lui încap frumuseţea, curajul, admiraţia, prietenia, mici bucurii inocente, cum ar fi procurarea unui tricou de marinar, sau mari bucurii, ca tăinuirea unei Biblii. Iar când mama lui găseşte un leac simplu ca să-l scape de frica lui Stalin, Petia e pus pe fapte mari. Sfatul criticului: Faceţi-vă din timpul care trece şi din suferinţă aliaţi, nu duşmani. Întocmai ca băiatul din carte.
Povestea e clară şi limpede, la fel şi stilul. Am senzaţia că toate întâmplările rămân cumva exterioare, sunt privite de la distanţă, sunt neînţelese de copilul care nu cunoaşte altă lume şi de aceea cea în care se află i se pare suportabilă. Ori mie tocmai asta mi se pare îngrozitor: că toate par suportabile şi nu vreau să citesc aşa ceva.
Mai bine trec aici un text al lui Octavian Soviany din cărticica Marii oameni ai revoluţiilor [producţie un cristian] şi termin discuţia.
iosif vissarionovici stalin
V-am învăţat
ce e frica şi neputinţa,
şi m-am prăbuşit în ţărână.
Am fost un om de oţel,
puternic ca o combină sovietică
şi m-am prăbuşit în ţărână, cu
mâinile desfăcute ca nişte
vâsle de os.
Acum nimănui
nu-i mai e frică de
mine, degeaba le spun
că eu am fost stalin,
că femeile simple-mi ţineau
fotografia în
Evanghelie.
Dumnezeule,
am vărsat
atâta sânge
degeaba.
Piotr Bednarski, Zăpezile albastre, traducere de Carmen Luiza Săvescu, Humanitas, 2008
Prezentarea editurii sună aşa: Amintiri din copilărie. Cu o singură precizare: băiatul, un evreu polonez, trăieşte într-un lagăr din Siberia şi nu ţine minte să fi cunoscut vreodată o viaţă mai blândă. Şi totuşi, în ochii lui încap frumuseţea, curajul, admiraţia, prietenia, mici bucurii inocente, cum ar fi procurarea unui tricou de marinar, sau mari bucurii, ca tăinuirea unei Biblii. Iar când mama lui găseşte un leac simplu ca să-l scape de frica lui Stalin, Petia e pus pe fapte mari. Sfatul criticului: Faceţi-vă din timpul care trece şi din suferinţă aliaţi, nu duşmani. Întocmai ca băiatul din carte.
Povestea e clară şi limpede, la fel şi stilul. Am senzaţia că toate întâmplările rămân cumva exterioare, sunt privite de la distanţă, sunt neînţelese de copilul care nu cunoaşte altă lume şi de aceea cea în care se află i se pare suportabilă. Ori mie tocmai asta mi se pare îngrozitor: că toate par suportabile şi nu vreau să citesc aşa ceva.
Mai bine trec aici un text al lui Octavian Soviany din cărticica Marii oameni ai revoluţiilor [producţie un cristian] şi termin discuţia.
iosif vissarionovici stalin
V-am învăţat
ce e frica şi neputinţa,
şi m-am prăbuşit în ţărână.
Am fost un om de oţel,
puternic ca o combină sovietică
şi m-am prăbuşit în ţărână, cu
mâinile desfăcute ca nişte
vâsle de os.
Acum nimănui
nu-i mai e frică de
mine, degeaba le spun
că eu am fost stalin,
că femeile simple-mi ţineau
fotografia în
Evanghelie.
Dumnezeule,
am vărsat
atâta sânge
degeaba.
Piotr Bednarski, Zăpezile albastre, traducere de Carmen Luiza Săvescu, Humanitas, 2008
Posts
No comments:
Post a Comment