Poemul de sâmbătă 12

SGB e avocat, dar de obicei poartă cu el o mutră de infractor. Nu suportă blogurile, dar are unul. Spune că nu e bodyguardul nimănui, dar de cele mai multe ori se comportă de parcă ar fi. I-a apărut o carte, pentru că a câştigat un premiu. Câteva fragmente pot fi citite aici. Primul text e interzis pudibonzilor; calvar tango am vrut să-l aleg pentru pds-ul ăsta, dar m-am gândit să aleg altceva; oricum, poeziile cele mai bune sunt mult prea lungi pentru a sta eu să le copiez la ora asta. Până la urmă am ales o poezie care se potriveşte acestor zile.

Stoian G. Bogdan
Toţi murim egal

dar dl Teo moare chiar acum.
Nu-i mare scofală
şi n-aş scrie despre asta
dacă n-aş şti că-i ateu.
Iar pentru noi ateii moartea
nu vine cu limuzina,
nici nu e poarta spre fericirea
sau osânda veşnică.

Fiecare privire parcă îngroaşă o părere de rău
Cu fiecare expiraţie ar vrea să împrăştie o parte din el
Cu ştreangul la gât alunecă încet-încet
în amintire

Ştie c-acelaşi vierme îi va mânca
şi din carne
şi din conştiinţă
în pământul unde mai devreme sau mai târziu
îl vom pune deoparte -
şi-un zâmbet îi înţeapă fălcile.
Bravează. Ce-ar putea face?

Priveşte-n sus şi-ar vrea să fie
măcar un iad undeva acolo,
să-l soarbă şi pe el.
Dar nu-i.
Doar câţiva nori de ploaie
şi-un avion.

Moartea lui îmi aminteşte de moartea mea
şi moartea mea îmi aminteşte că
eu scriu poeme când aş putea fi
fericit.