Pe Aglaja Veteranyi am descoperit-o când s-a sinucis şi am uitat-o la prima ninsoare mai serioasă. Sau la prima ploaie care ne-a stricat vacanţa, sau cam aşa. [Înţelegeţi voi ce vreau să zic, cu siguranţă; cel puţin aşa sper.]
Ana trăieşte e ultimul text scris de ea, aşa se spune. La diversele lecturi îl citea desfăcând faldurile unei rochii de mireasă, pe albul acela scrisese cu negru acest poem:
Aglaja Veteranyi
Ana trăieşte*
Ana se clatină în Ana.
Cade la dreapta, cade la stânga, cade'n braţ, cade'n
picior, cade'n ochi.
Ana plânge cu lacrimi lungi.
Obrazul doare.
Ochii.
Limba.
Timpul.
Ana îşi trage în sus colţurile gurii.
[...]
Dacă fericirea nu vine, Ana ia o pilulă care îi spune
că e fericită.
Ce mică e fericirea de are loc într-o pilulă, se
gândeşte Ana.
Sunt o întreagă, îi spune Ana Anei.
Ana cade de pe scaun.
Anei îi cade jacheta din mână.
Anei îi cade cuvântul din gură.
Sunt o întreagă, îi spune Ana oglinzii.
În oglindă e un obraz.
Ana se culcă.
Ana se ridică.
Ana deschide fereastra.
În oglindă aşteaptă obrazul.
Ana tremură de frig.
Ana îşi trage jacheta pe ea.
Ana îşi trage somnul pe ea.
Ana a mâncat vânăta.
Vânăta era mică şi lată şi se numea Ana.
Avea un obraz şi râdea.
Avea o gropiţă.
Avea dinţi,
Îl avea pe bunul Dumnezeu într-un ochi.
[...]
Ana râde afară din somn.
Camera e absentă.
Casa Anei s-a făcut o casă repede.
Ana a mâncat frica.
Ana a mâncat moartea.
Moartea e lungă.
S-a întins pe faţa Anei şi doarme.
________
* traducerea îi aparţine Norei Iuga;
text publicat în Poveşti pentru Aglaja, Triade, 2004
Ana trăieşte e ultimul text scris de ea, aşa se spune. La diversele lecturi îl citea desfăcând faldurile unei rochii de mireasă, pe albul acela scrisese cu negru acest poem:
Aglaja Veteranyi
Ana trăieşte*
Ana se clatină în Ana.
Cade la dreapta, cade la stânga, cade'n braţ, cade'n
picior, cade'n ochi.
Ana plânge cu lacrimi lungi.
Obrazul doare.
Ochii.
Limba.
Timpul.
Ana îşi trage în sus colţurile gurii.
[...]
Dacă fericirea nu vine, Ana ia o pilulă care îi spune
că e fericită.
Ce mică e fericirea de are loc într-o pilulă, se
gândeşte Ana.
Sunt o întreagă, îi spune Ana Anei.
Ana cade de pe scaun.
Anei îi cade jacheta din mână.
Anei îi cade cuvântul din gură.
Sunt o întreagă, îi spune Ana oglinzii.
În oglindă e un obraz.
Ana se culcă.
Ana se ridică.
Ana deschide fereastra.
În oglindă aşteaptă obrazul.
Ana tremură de frig.
Ana îşi trage jacheta pe ea.
Ana îşi trage somnul pe ea.
Ana a mâncat vânăta.
Vânăta era mică şi lată şi se numea Ana.
Avea un obraz şi râdea.
Avea o gropiţă.
Avea dinţi,
Îl avea pe bunul Dumnezeu într-un ochi.
[...]
Ana râde afară din somn.
Camera e absentă.
Casa Anei s-a făcut o casă repede.
Ana a mâncat frica.
Ana a mâncat moartea.
Moartea e lungă.
S-a întins pe faţa Anei şi doarme.
________
* traducerea îi aparţine Norei Iuga;
text publicat în Poveşti pentru Aglaja, Triade, 2004
Posts
6 comments:
excelenta poezia, sunt incantata sa o descopar pe Aglaja Veteranyim n-o stiam, poate ne dai o idee si unde se gasesc poeziile ei
merci white noise
Cartea mea de suflet, in ce o priveste pe Aglaja, e "Raftul cu ultimele suflari" - mai aproape de inima mea decat "Verbele auxiliare ale inimii" a lui Esterhazy, de exemplu (amandoua kaddishuri dupa moartea unei fiinte iubite, matusa, la Aglaja, mama, la Esterhazy - insa cartea ungurului e prea experimental-sofisticata, si cand cineva reuseste sa fie intr-atat de sofisticat pe o tema din asta, nu-i a buna :) ). Ce a scris in rest se uita, intr-adevar, la prima ploaie mai acuta (cel putin si eu, ca si White Noise, am uitat). Insa cartea asta ramane.
@lemondegala- poeziile ei [dar n-au fost traduse toate] au aparut doar in volumul de care ziceam, aparut la Triade.
daca nu ai citit "de ce fierbe copilul in mamaliga" si "raftul.." eu zic sa le cauti. au fost vandute ca romane, dar eu zic ca nu-s. au aparut la polirom.
@radu vancu- nu e usor nedreapta uitarea noastra? cumva am fost interesati de aglaja doar atunci: traduceri, simpozioane, expozitii... dupa care s-a facut liniste.
pe mine ma bantuie uneori amintirea ei.
"raftul..." e o carte tulburatoare, dar la fel de /sau poate mai tulburatoare e imaginea ei din debutul filmului lui metzger.
era atat de vie, desi nu mai era...
Sigur ca-i nedreapta... Dar sunt la fel de sigur ca nu-i uitarea-uitare, ci doar uitarea-tacere, ca atunci cand ai vorbit prea mult dintr-odata despre un lucru si iti tragi suflul. Ne tragem suflul in fata raftului ultimelor suflari...
Radu
@Radu Vancu- da, cam asa e. dar tacerea asta cred ca nu-i deplina, cred ca-i tulburata usor de ingerii care stau si traduc
da, da
Post a Comment