"take a walk on the wild side"

Acum un an şi mai bine, eram într-o librărie la o lansare de carte; la final, când s-a discutat oarecum liber, cineva zicea că de furie a rupt un roman al lui Burroughs. Supărarea lui venea din dezamăgirea produsă de faptul că romanul acela nu era ca celelalte pe care le citise el, ori el vroia ceva asemănător, că de aia şi-a cumpărat Burroughs. Mi s-a părut ciudată reacţia, dar poate totuşi n-a rupt cartea, poate a zis doar aşa, să înţelegem cât de dezamăgit a fost.

Şi eu am citit Plimbarea cu o uşoară iritare în momentul în care mi-am dat seama că n-are nicio legătură cu Tihna. Şi asta se vede încă de la început. Stilistic, romanul e admirabil scris, dar e cu totul altceva. Ar fi aşa câteva momente importante: 1. la început fetiţa locuieşte cu un orb, Eberhart; acolo află cum cad pisicile mereu în picioare [e un monument de sadism copilul ăsta] 2. după moartea bătrânului ajunge într-un orfelinat [dusă de Adel] 3. locuieşte apoi cu Adel şi Benjamin 4. ajunge la Engelhard, fratele celui orb. În acea casă e un ciudat atelier foto, în care turiştii se fotografiau cu o zi înainte de plecare. Casa e într-o staţiune aflată pe malul unui lac în care s-au înecat cândva 1000 de miei, de Paşti, un loc straniu.

Din fiecare loc pleacă pentru că cei care aveau grijă de ea mor. Parcă ar oficia un ritual al trecerii. Cred că niciunde nu i se spune pe nume şi abia spre final ne lămurim că-i vorba de o fată, abia când devine domnişoară, stăpâna casei şi singura locatară a locuinţei din Piaţa Moartă.

Sunt multe poveşti stranii, care nu pot fi povestite prea uşor. Am citit o cronică [dar nu mai ştiu unde] în care romanul ăsta era comparat cu Constancia lui Fuentes şi Pedro Paramo de Juan Rulfo. Eu cred că mai ales cu Pedro Paramo seamănă, staţiunea asta balneară e tot un spaţiu greu de localizat, în care se întâmplă lucruri ciudate, un spaţiu al celor vii, dar şi al celor morţi. Sunt multe personaje ciudate, cu destine stranii. Am senzaţia că ceva mi-a scăpat, că n-am prins toate sensurile, aşa că nu mai zic nimic. Deşi aş putea zice la fel ca Ama: nu mi-a plăcut, dar o recomand, deşi nu e adevărat că nu mi-a plăcut, am fost doar într-un fel dezamăgită, aş fi vrut să citesc ceva mai tihnit.

Attila Bartis, Plimbarea, traducere de Marius Tabacu, Polirom, 2008